TURCIA, RUSIA și IRANUL au semnat un acord privind SIRIA. Despre ce este vorba? „50% din conflict este acum rezolvat”

TURCIA, RUSIA și IRANUL au semnat un acord privind SIRIA. Despre ce este vorba? „50% din conflict este acum rezolvat”

Turcia, Rusia și Iranul, principalii negociatori în procesul de pace pentru Siria, care se desfășoară în aceste zile în Kazakhstan, au semnat un acord pentru a crea „zone sigure” în țara distrusă de război, acesta fiind unul dintre pașii concreți facuți pentru a pune capăt unui conflict sângeros care datează de șase ani.

Ankara, principalul suținător al opoziției siriene, Teheranul și Moscova, care oferă sprijin militar pentru guvernul lui Bashar al-Assad, au fost de acord să stabilească „patru zone de reducere a riscului de conflict”, acestea urmând să fie monitorizate de trupele internaționale. 

Totuși, o parte a delegației rebelilor, care nu semnează declarația, a ieșit din sala de necgoeri când documentul era semnat în capitala kazahă, Astana, joi, obiectând față de memorandumul care, spun ei, „încalcă suveranitatea teritorială a țării”, scrie The Telegraph. 

„Suntem împotriva diviziunii în Siria”, a spus delegatul opoziției Osama Abu Zaid. „În ceea ce privește acordul, nu suntem parte a acelui acord și desigur nici nu vom fi, atâta timp cât Iranul este numit stat garant”. 

Ne puteți urmări și pe Google News

Rebelii consideră Iranul, țară majoritar șiită, ca fiind responsabil pentru intensificarea implicațiilor sectariene în războiul din Siria. Acordul, care presupune interzicerea tuturor armelor și a tuturor zorurilor, se referă la patru dintre cel mai disputate zone: provincia Idlib, controlată aproape în totalitate de jihadiști și alte grupări rebele; Ghouta de Est, o suburbie a Damascului, asediată de forțele guvernului; zona de la nordul orașului Homs; și sudul Siriei, de-a lungul graniței cu Iordania. 

Statul Islamic din Irak și Levant (ISIL) și fosta grupare afiliată Al Qaeda Hayat Tahrir al-Sham, care operează în Idlib, sunt exluse din acest acord. Asta înseamnă că forțele regimului pot continua să atace grupările militanților în orice zonă cred că s-ar putea afla. 

Staffan de Mistura, emisarul speacial al ONU pentru Siria, care a fost prezent la semnare, a lăudat acest plan ca fiind un pas în direcția corectă către încetarea ostilităților. 

Ideea implementării unor zone de siguranță într-un conflict presupune crearea unor regiuni sigure, în care oamenii să se poată refugia și să primească protecție din fața violențelor și ajutor umanitar. 

Turcia susține de mult timp „deconflictualizarea” unor zone și de câîteva luni a asigurat o zonă tampon de-a lungul frontierei cu Siria, sperând să creeze zone sigure pentru refugiați. Președintele Recep Erdogan a declarat că acordul va rezolva „50% din conflict”.

Donald Trump și Vladimir Putin au discutat despre acest subiect, în convorbirea telefonică. Acordul a fost semnat la o zi după întâlnirea dintre Putin și Erdogan, reflectând cooperarea între cele două națiuni, care au fost în tabere opuse în Siria.