Turcescu către Mircea Marian: Dacă revin în presă o voi face acolo unde voi putea practica jurnalismul fără să-mi înșel telespectatorii
- Departamentul Politic
- 4 octombrie 2014, 10:37
Jurnalistul Robert Turcescu a scris pe contul de Facebook al lui Mircea Marian că nu intenţionează să se angajeze la România Tv şi la nici o altă televiziune de ştiri. "Am ajuns într-un moment în care mai presus de orice îmi doresc libertatea de a practica această profesie lipsit de constrîngeri și, mai ales, fără patimă", afirmă Turcescu.
Fostul moderator al postului B1 Tv mai afirmă că asistăm la apusul unei lumi vechi şi "chiar și presa pe care o avem acum va fi, la un moment dat, altfel".
Redăm integral declaraţia lui Robert Turcescu: "Stai liniștit, Mircea Marian. Nu e cazul. Dacă decid să revin în presă n-o voi face la România TV. O voi face acolo unde cred și sper că voi putea practica jurnalismul fără să-mi înșel telespectatorii/cititorii/ascultătorii. Libertatea editorială deplină, fără alte constrîngeri, în afara celor dictate de propria-mi conștiință, reprezintă condiția esențială. Dacă va exista o instituție media dispusă să admită o astfel de condiție contractuală din partea mea, probabil o voi face fără ezitare. În orice alt caz, voi prefera să rămîn un simplu jurnalist/cetățean posesor de blog, cont FB și cont de Twitter. Nu voi înceta să scriu ceeea ce cred și ceea ce știu. Am ajuns într-un moment în care mai presus de orice îmi doresc libertatea de a practica această profesie lipsit de constrîngeri și, mai ales, fără patimă. Să fim lucizi, zic. Deci, nu România TV. Și, poate, nicio televiziune din cele care azi se revendică a fi "de știri", dar au ajuns în situația ingrată de a fi dependente de interese financiare oculte. N-am murit, Mircea. M-am spovedit și mă simt în stare să o iau de la capăt. Chiar dacă asta înseamnă să fiu din nou un simplu reporter/redactor sau blogger. Sfîrșitul nu e aici, cred cu tărie că Dumnezeu va avea grijă să mai deschidă o ușă chiar și pentru un păcătos ca mine. N-o caut cu disperare pentru că trăiesc, în ciudă celor ce se întîmpla azi cu mine și cu noi, zile pline de bucurie. Sînt fericit, Mircea. Și sînt bucuros să văd apusul unei lumi vechi și răsăritul unei lumi noi. Oricît de straniu ar sună asta azi, chiar și presa pe care o avem acum va fi, la un moment dat, altfel. Eu cred cu tărie asta, sper s-o faci și tu și sper că și alții gîndesc la fel. De fapt, ştiu sigur că va fi așa!".
Răspunsul jurnalistului vine după ce Mircea Marian, într-o postare pe Facebook, şi-a exprimat nemulţumirea faţă de posibilitatea ca Turcescu să se angajeze la RTV.