Pe data de data de 22 aprilie 1986, chiar în ziua în care a murit, marele istoric al religiilor l-a chemat la el pentru o întâlnire de taină pe cel mai apropiat colaborator pe care îl avea la Universitatea din Chicago, acolo unde preda. Acesta nu era nimeni altul decât scriitorul Ioan Petru Culianu. Maestrul şi discipolul au rămas să discute între patru ochi, mai bine de o oră şi jumătate. Cei care l-au văzut pe Culianu  ieşind după întâlnire, au afirmat că acesta era extrem de tulburat. Ce au discutat cei doi, nimeni nu a mai aflat niciodată.

După cinci ani de la acea întâlnire de taină, în ziua de 21 mai 1991, Ioan Petru Culianu a fost asasinat în toaleta Universităţii din Chicago. Cineva îi trăsese trei gloanţe în cap trecându-şi mâna înarmată cu un pistol peste peretele desprăţitor al cabinelor, urcându-se cu picioarele pe scaunul veceului. Evident, era cineva care studiase foarte bine nu numai configuraţia locului, dar îl şi urmărise pe Culianu, care în fiecare zi, la acea oră de după prânz, mergea la toaletă.

De asemenea, faptul că nimeni nu a auzit împuşcăturile, dovedeşte că asasinul a folosit o armă cu amortizor. Încă o dovadă în plus a premeditării şi a faptului că nu a fost nicio confuzie făcută de criminal în privinţa ţintei. Ţinta sigur a fost Ioan Petru Culianu.

Cu toate eforturile poliţiei americane, cu toate investigaţiile inclusiv ale unor detectivi particulari, nu s-a aflat niciodată cine a fost autorul. Au existat două ipoteze de lucru la vremea respectivă. Prima viza un concurent al lui Culianu la şefia catedrei, rămasă vacantă după dispariţia lui Mircea Eliade. Se presupunea că acel profesor tocmise un asasin care să-i lichideze adversarul. Varianta a fost cercetată serios, dar până la urmă nu s-a putut dovedi nimic. Pe cea de-a doua variantă, aceea că a existat cineva care a vrut să facă să dispară o dată cu victima învăţăturile pe care i le transmisese Mircea Eliade, ancheta a mers prea puţin. A fost bănuit un individ dubios, a cărui identitate nu a fost însă stabilită, care participase, nefiind însă student al universităţii, la ultimile cursuri ale lui Eliade şi părea că nu este deloc de acord cu acesta. După asasinarea lui Culianu, individul a dispărut. Crima a rămas cu autor necunoscut.

Din păcate, pe 21 mai 1991, Ioan Petru Culianu lua cu el în mormânt, toate învăţăturile pe care le primise de la Mircea Eliade şi care îl tulburaseră atât de vizibil..

Este aproape sigur că maestrul i-a dezvăluit celui pe care îl lăsa urmaş al său, lucruri tainice, cunoscute numai de iniţiaţi.  Unul dinte ele ar fi putut fi şi acela al „Porţilor timpului” situate sub Bucureşti, în zona Străzii Mântuleasa.

Casa de la numărul 33. „Casa sângelui negru”

 Mircea Eliade localizează această poartă a timpului în pivniţa casei de la numărul 33.. Din păcate, nu se mai poate coborî în ea acum, pentru că este blocată. Dar aflăm de la cei care locuiesc în apropiere, o poveste ciudată.

Din când în când, cine intră pe poartă şi merge până la intrare, aude un susur care pare că nu vine de nicăieri. În unele dimineţi, în faţa porţii apar pe asfalt pete brun-roşcat, ce par a fi de sânge. În nopţile care preced aceste apariţii, din casă se aud vaiete. Cineva parcă cere ajutor. Nimic nu este întâmplător. În urmă cu mai bine de 150 de ani, în această casă a fost ucisă în chinuri groaznice o prostituată. Un fel de poveste a lui Jack Spintecătorul, în variantă dâmboviţeană. Femeia era poreclită Bocănitoarea. Oamenii care locuiesc pe stradă spun că vaietele care se aud acum sunt ale prostituatei care cere în continuare să fie pedepsit cel care a ucis-o.

De altfel, tot în casa de la numărul 33 a locuit şi Mircea Eliade care a şi fost elev timp de trei ani la şcoala de pe stradă. Dincolo de povestea prostituatei ucise şi a vaietului ei de a i se face dreptate, se spune că în unele nopţi, casa este bântuită şi de fantoma lui Eliade, venit poate prin „Poarta timpului” să-şi revadă locurile copilăriei.

După petele brune care apar uneori în faţa porţii, locuitorii cartierului au numit imobilul  de la numărul 33, „Casa sângelui negru”. Iar noaptea, evită să treacă prin dreptul ei.