E greu să scoţi Tulcea de sub zodia "violatoarei de taximetrişti"! Fumul gros emanat de focul ultimului mare "eveniment monden" din istoria oraşului încă mai învăluie urbea de pe malul Dunării.
Mulţi dintre localnici sunt ruşinaţi de reclama făcută localităţii lor. "Ne-am procopsit aiurea", spune, atunci când vine vorba despre subiect, un bărbat între două vârste, ars de soare şi cu mâinile tăbăcite de muncă. Îşi dezleagă barca şi vâsleşte în aval. În câteva minute se pierde în zare. Ai impresia că a sfârşit sub vaporul care îşi face loc alene pe şenalul navigabil. Un grup de oameni aşteaptă cuminte pe chei. Sunt locuitori ai satelor din Delta Dunării, care se întorc la casele lor. Oamenii sunt acoperiţi de bagaje. Pe faleză, în dreapta căpităniei, e agitaţie. Câţiva copii cască gura la un grup de muncitori care ridică o scenă. Undeva, în apropiere, sunt parcate mai multe canotci, nou-nouţe, fiecare purtând numele unei localităţi din Deltă. "Mila 23", "Chilia Veche", "Somova", "Mahmudia", "Murighiol", "Pardina", "Maliuc", "Crişan" stau în bătaia soarelui. Mâine vor intra în concurs. Festivalul bunului simţ
O mână de oameni, în frunte cu marele Ivan Patzachin au încercat şi chiar au reuşit ca, măcar pentru vreo 48 de ore, în oraşul de pe malul Dunării să se vorbească şi despre altceva decât despre monştrii cu două picioare, care au ţinut prima pagină a ziarelor din întreaga lume timp de mai multe săptămâni. E cald, dar e plăcut la Tulcea. Festivalul Internaţional al Bărcilor cu Vâsle "Ivan Patzachin" a ajuns la cea de-a doua ediţie. Sufletul festivalului e Ivan Patzaichin, fostul nostru mare campion. Ajutat de o mână de prieteni adevăraţi, sprijinit de câţiva sponsori (printre care Raiffeisen şi Domeniile Sâmbureşti) care au găsit resurse să ajute festivalul pe timp de criză, Ivan a reuşit să pună pe picioare o competiţie-spectacol ce are ca scop, în primul rând, continuarea tradiţiilor Deltei Dunării, să încurajeze locuitorii acestei zone, turismului ecologic şi, nu în ultimul rând, să cultive bunul simţ. "Ivan, ai mâncat ceva azi?"
Ivan e peste tot! Aleargă de colo colo. Vrea să se asigure că totul e în ordine. Oamenii îl opresc pentru un autograf, pentru o poză. Nu refuză pe nimeni. Ivan Patzaichin e, de departe, cel mai modest dintre marii campioni pe care i-a dat această ţară. În ciuda experienţei sale, tremură însă atunci când urcă pe vreo scenă sau e în faţa microfonului. "Niciodată nu mi-a plăcut asta", îmi şopteşte Ivan, care palmează ţigara pentru a nu da un exemplu rău unor copii care vor cu tot dinadinsul să se fotografieze cu el. Marele campion îngenunchează alături de micuţi. Le zâmbeşte puştilor timoraţi de o asemenea întâlnire, de gradul III!
"Ivan, ai mâncat ceva azi?", îl întreabă Georgiana, soţia sa, "republicană" din Ploieşti. Cei doi s-au cunoscut în 1975, într-o zi mare, 23 august! Ivan ridică din umeri, coboară la debarcader şi urcă într-o canotcă. În spatele său e Toma Simionov, unul dintre oamenii ce i-au stat alături lui Ivan Patzaichin la marile sale triumfuri. Ivan e înfăşurat în tricolor. Ivan şi Tamás Invitat special la ediţia din acest an a Festivalului Internaţional al Bărcilor cu Vâsle "Ivan Patzachin" e legendarul canoist maghiar Tamás Wichmann, de zece ori campion mondial. Cu un an mai mare decât Patzaichin, Tamás Wichmann e marele învins al lui Ivan din cursele de 1.000 de metri de la Olimpiadele din 1968 şi 1972. Wichmann poartă pe umeri tricolorul maghiar. E încântat de felul în care e întâmpinat. Vârsta şi kilogramele îi îngreunează mişcările în canotcă. E incredibil cum barca nu se răstoarnă! Lumea de pe chei îi întâmpină pe cei doi mari campioni cu aplauze. Festivalul se mută apoi pe Lacul Ciuperca, unde urmează o competiţie de canoe 10+1. Ivan are echipa sa, Rowmania, brandul inventat de el şi de oamenii care îi sprijină proiectele. Ne înscriem până şi noi, jurnaliştii! Îi avem în barcă pe legendarii Toma Simionov şi Vasile Dâba. Primul ţine cârma, al doilea ritmul vâslitului. Incredibil, deşi cei mai mulţi dintre noi nu mai urcaseră până sâmbătă la prânz în vreo barcă în viaţa lor, echipajul jurnaliştilor termină pe un onorant loc cinci. Primele poziţii au fost ocupate de oameni din zonă, pescari profesionişti. Campionii se nasc la Mila 23
Cireaşa de pe tortul Festivalului Internaţional al Bărcilor cu Vâsle "Ivan Patzachin" a constituit-o cursa de canotci, două locuri, desfăşurată a doua zi pe Dunăre între Mila 36 şi Pontonul Festivalului. Distanţa, aproximativ 5 mile. Ivan a dat startul de la bordul unui catamaran. "Am uitat portavocea, aşa că trebuie să ţip la ei", se scuză Ivan. Îi aliniază pe concurenţii îmbarcaţi în canotcile ce până în acea dimineaţă au fost admirate de trecători pe chei.
Echipajul de pe "Mila 23" porneşte ca din puşcă. Născut în Mila 23, acum 63 de ani, Ivan zâmbeşte. Cei de pe "Mila 23" nu vor să-şi dezamăgească idolul şi domină cursa de la un capăt la celălalt, câştigând cu un avans de vreo 5-6 bărci. Premiul oferit câştigătorilor e de 5.000 de lei! Premii primesc şi următoarele patru echipaje, iar dimplome, toţi concurenţii. Ca să dea greutate festivalului, Constantin Hogea, primarul oraşului Tulcea, şi Horia Teodorescu, preşedintele Consiliului Judeţean Tulcea, sunt alături de organizatori în permanenţă. Pastrama de somn şi localul de la gară
Pentru două zile, oraşul a scăpat de fantoma "violatoarei de taximetrişti", care a dus Tulcea pe prima pagină în celebrul "The Sun". La terasele de pe faleză, câştigătorii îşi savurează victoriile. Învinşii sunt alături de ei. "La anul vă batem", sună promisunea ultimilor. Undeva, în apropiere, sub un cort, doamna Geta, inginer care a lucrat o viaţă în domeniul piscicol, le prezintă oaspeţilor festivalului preparatele firmei la care lucrează acum: salată de icre, pastramă de somn, scrumbie afumată, sardine marinate şi în ulei, până şi frigărui de peşte. Se lasă seara peste Tulcea, iar Festivalul Internaţional al Bărcilor cu Vâsle, ediţia a II-a, se apropie de final. Ivan e mulţumit. Colaboratorii săi, la fel. "Ivan, ai mâncat ceva azi?", e chestionat de soţia sa, Georgiana, marele nostru campion. Ivan ridică din umeri.
"N-a mâncat nimic!", răspunde cineva. Altă voce se jură că l-a văzut pe Ivan Patzaichin, cu o noapte sau două înainte, potolindu-şi foamea alături de câţiva apropiaţi la un restaurant de lângă gară, singurul rămăs deschis la ora aceea târzie.
Recomandările noastre
