

La finalul întrevederilor de la Bruxelles, de pe 11 iulie, Tudose a spus că liderii români îşi doresc din partea autorităţilor ca tot ceea ce se face în domeniul justiţiei să se bazeze pe o îndelungă şi profundă consultare cu toţi factorii implicaţi, precizând că ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, va merge la Bruxelles ”să explice ce se întâmplă acum”.
De asemenea, premierul a precizat că un raport verbal pe MCV va fi dat în această lună, urmând ca unul scris să fie publicat în luna noiembrie, angajându-se să nu aibă loc "derapaje". El a mai spus că MCV ar putea fi ridicat în 2019.
„Avem promisiuni că până la preluarea preşedinţiei din 2019 lucrurile (MCV – n.r.) se vor închide dacă, evident, noi ne vom urmări în continuare parcursul care este apreciat. Şi în acest sens, am stabilit cu domnul Juncker şi cu prim-vicepreşedintele Timmermans o modalitate de lucru de a comunica în timp real despre stadiul evoluţiei lucrurilor”, a explicat șeful Executivului.
În domeniul economiei, premierul l-a asigurat pe Jean-Claude Juncker, că va ţine deficitul bugetar sub 3% şi va accelera absorbţia de fonduri europene, în acest sens urmând să întocmească o listă cu lucruri care trebuie făcute pentru reducerea birocraţiei şi creşterea absorbţiei, potrivit surselor citate.
Tudose a discutat cu Juncker şi despre impozitul pe cifra de afaceri, la care a decis ulterior să renunțe.
„Am reiterat foarte ferm, că nu vom introduce acel impozit suplimentar pe cifra de afaceri, că suntem predictibili în ceea ce priveşte sistemul financiar-fiscal şi că din tot ceea ce înseamnă simulările noastre de acum şi aşteptările noastre vom rămâne în ţinta de 3%”, a declarat Tudose, la Bruxelles.
Cu toate acestea, cea mai recentă prognoză dată României de către agenția americane de evaluare financiară, Fitch, arată că deficitul bugetar va depăși ținta PSD-ALDE de 2,9% din PIB și va ajunge la 3,7% din PIB. Vestea bună este că, în ceea ce privește creșterea economică, ea va fi de 5,1%, aproape de estimarea de 5,1%, făcută de coaliția de guvernare.