Într-o postare pe pagina sa de Facebook, fostul ministru al Justiției și-a explicat punctul de vedere în privința hotărârii luată azi de Curtea Constituțională. Acesta spune că instituția pe care a condus-o a elaborat două proiecte de lege în acord cu deciziile CCR, dar Comisia specială din Parlament „a modificat în mod substanțial” propunerea ministerului.

Puteți citi mai jos postarea completă a lui Tudorel Toader

Simple precizări!

I – În iulie 2017, MJ a elaborat și transmis către Guvern, proiectul de lege pentru modificarea Codului penal, în acord cu deciziile CCR, precum și pentru transpunerea Directivei privind confiscarea extinsă. Proiectul de lege a fost aprobat de către Guvern și transmis la Parlament, fiind apoi preluat de către Comisia specială. Comisia specială a modificat, în mod substanțial, proiectul de lege, adăugând numeroase soluții legislative declarate neconstituționale.

II – În noiembrie 2017, MJ a elaborat și transmis către Guvern, proiectul de lege pentru modificarea Codului de procedură penală, în acord cu deciziile CCR, precum și pentru transpunerea Directivei privind consolidarea prezumției de nevinovăție. Proiectul de lege a fost aprobat de către Guvern și transmis la Parlament, fiind apoi preluat de către Comisia specială. Comisia specială a modificat, în mod substanțial, proiectul de lege, adăugând numeroase soluții legislative declarate neconstituționale.

III – Nici una dintre soluțiile legislative care au fost declarate neconstituționale nu a fost inițiată de către MJ, toate fiind propuse în limitele deciziilor CCR și ale Directivelor europene!

Te-ar putea interesa și: