Tudor Gheorghe, Cetățean de Onoare al Capitalei

Tudor Gheorghe, Cetățean de Onoare al Capitalei

Consiliul General al Primăriei Capitalei a votat, miercuri, proiectul de hotărâre privind acordarea Titlului de Cetatean de Onoare al Municipiului Bucuresti artistului Tudor Gheorghe.

„La propunerea Primarului General, Gabriela Firea, Consiliul General al Municipiului Bucuresti a aprobat, in sedinta de astazi, proiectul de hotarare privind conferirea Titlului de Cetatean de Onoare al Municipiului Bucuresti marelui artist Tudor Ghoerghe. Proiectul a fost aprobat cu 33 de voturi pentru, 7 abtineri si 3 voturi impotriva. Au votat pentru 24 de consilieri PSD, 4 consilieri PMP, 2 consilieri ALDE si 3 consilieri PNL, in timp ce impotriva proiectului au votat 2 consilieri USR si 1 consilier PNL. De asemenea, s-au abtinut 6 consilieri USR si 1 consilier PNL”, se arată în comunicatul Primăriei General.

„Scopul proiectului este acela de a-l declara pe omul de cultura Tudor Gheorghe Cetatean de Onoare al Municipiului Bucuresti, fara a tine cont de preocuparile sale politice. Este o modalitate prin care ne aratam aprecierea pentru valoarea culturala si artistica a acestei personalitati. Tudor Gheorghe ramane unul dintre cei mai mari artisti ai Romaniei, cu un talent si o prezenta scenica inconfundabile”, a declarat Gabriela Firea.

Tudor Gheorghe s-a nascut in Comuna Podari, Judetul Dolj si a debutat la Teatrul National din Craiova, ca actor, in anul 1966. In anul 1969 a sustinut primul sau recital, „Menestrel la curtile dorului”, pe versurile poetilor Lucian Blaga, Tudor Arghezi si Ion Barbu. A petrecut 3 ani la Institutul de Folclor din Bucuresti, acolo unde a urmat studii aprofundate pentru conservarea folclorului. Recunoasterea artistica nu a intarziat sa apara, drept pentru care a reusit, dupa cativa ani de concerte, sa formeze un curent cultural: Tudor Gheorghe.

A cantat pe toate scenele lumii, a incantat romanii sau comunitatile de romani de dincolo de granitele tarii, sustinand recitaluri in tara si in strainatate. In cinstea Centenarului Marii Uniri, Tudor Gheorghe a lansat, pe 17 noiembrie 2018, o noua creatie: Marsul Unirii. Tudor Gheorghe este unul dintre cei mai mari artisti care promoveaza traditiile romanesti si care reuseste de fiecare data sa prezinte concepte noi pentru concertele pe care le sustine, dar si sa reinterpreteze, intr-o maniera originala, mostenirea de secole din viata satului romanesc.

Ne puteți urmări și pe Google News