Trump: turcii și kurzii, „niște băiețandrii care aveau nevoie să se încaiere”

Trump: turcii și kurzii, „niște băiețandrii care aveau nevoie să se încaiere”

Președintele SUA a explicat de ce i-a lăsat pe turci și pe kurzi să se bată în Siria

Preşedintele american Donald Trump a salutat joi seara acordul de încetare a focului anunţat în Siria, explicând că el a decis cu bună ştiinţă să-i lase pe turci şi kurzi să se lanseze în această bătălie feroce, pentru că aceştia erau "ca nişte băieţandri" care aveau nevoie "să se încaiere".

"Nu a fost ceva convenţional ceea ce am făcut. Am spus: au nevoie să se bată puţin. Ca nişte băieţandri, trebuie lăsaţi să se încaiere puţin şi apoi despărţiţi", a spus Trump, citat de Agerpres,  în timpul unui miting la Dallas, în Texas.

Brett McGurk, fost trimis special al preşedinţiei americane pe lângă coaliţia anti-Stat Islamic, a calificat remarcile preşedintelui Trump drept "obscene şi ignorante".

Ne puteți urmări și pe Google News

"200.000 de persoane nevinovate refugiate, sute de morţi, informaţii credibile care vorbesc despre crime de război, prizonieri ai ISIS care evadează şi SUA care îşi evacuează şi bombardează propriile poziţii sau le cedează ruşilor. Doi băieţandri care se încaieră?!", a notat el pe Twitter.

"S-au bătut câteva zile şi a fost mai degrabă brutal", a adăugat el, înainte de a sublinia că "nu a fost vărsat niciun strop de sânge american".

Trump a facilitat ofensiva turcă lansată miercurea trecută împotriva kurzilor din Siria, anunţând retragerea trupelor americane din nord-estul Siriei.

Bătălia s-a soldat cu peste 500 de morţi, în special kurzi, dintre care zeci de civili, şi cu 300.000 de refugiaţi, potrivit Observatorului Sirian pentru Drepturile Omului