Războiul dintre Berlin şi Washington s-a lansat oficial odată cu venirea lui Trump la Casa Albă: în afara de cunoscutele chestiuni iraniene, când partea americană a rupt unilateral tratatul JCPOA, cu o intenţie precisă este vorba de taxele care lovesc importul de oţel şi aluminiu din Europa (deci din Germania), şi asistăm şi la un îngheţ diplomatic între cele două ţări cum n-a mai fost până acum.

Există mai multe contraste între Bundestag și Casa Albă și, în prezent, în centrul furtunii, mai mult decât redistribuirea trupelor americane din Germania în Europa de Est, există problema furnizării de energie (Nord Stream 2) și cea a lipsei de participare germană la coaliția multinațională „anti-Iran”. Germania pare să vrea să o facă de la sine, lucru susținut de Franța și atunci Washingtonul nu pierde ocazia de a încolţi Berlinul: fie invitându-l să desfășoare trupe în Siria, fie acuzând că nu a cheltuit suficient pentru apărare, sau mai degrabă că nu a cheltuit suficienți bani pentru armamentele americane, preferând alte soluții „europene”,  ca să nu le numim franco-germane, ca avionul de vânătoare Fcas (Future Combat Air System).

 

Mai mult,  poziția germană cu privire la Iran este opusă Statelor Unite și a Regatului Unit, deși se referă la același subiect: Berlinul a participat activ la semnarea acordului JCPOA privind energia nucleară iraniană și a rămas, împreună cu Franța, una dintre puținele țări europene care s-a opus deschis politicii actuale de confruntare a Casei Albe.

Germania, deși nu este angajată pe fronturile fierbinți din Orientul Mijlociu, Africa de Nord și Asia, precum alte țări NATO, inclusiv Italia, rămâne unul dintre principalii furnizori de arme în țările din zonă, deși cu o cifră de afaceri mult mai mică de exemplu decât Franța. Legăturile Germaniei cu Orientul Mijlociu sunt deosebit de strânse și nu numai datorită prezenței micului contingent militar, potrivit Insideover.  Berlinul a investit foarte mult în țară: din 2014, în jur de 1,3 miliarde de euro, implicându-se activ cu companiile sale în reconstrucția rețelelor de electricitate, apă, în sistemul școlar sau de sănătate. Tocmai această influență asupra Orientului Mijlociu și opoziția la politica SUA față de Iran sunt factorii care enervează crunt  Washingtonul.