Autorităţile federale americane au procedat vineri la cea de-a doua şi ultima execuţie din acest an.
Pedeapsa cu moartea a fost astfel aplicată în cazul lui Alfred Bourgeois, un afro-american condamnat pentru uciderea fiicei sale de 2 ani, a informat sâmbătă France Presse.
Alfred Bourgeois , fost şofer de camion, în vârstă de 55 de ani, a primit o injecţie letală în penitenciarul Terre-Haute din Indiana.
În același penitenciar, un alt condamnat federal, Brandon Bernard, a fost executat cu o zi înainte.
După un test de paternitate, el a fost de acord să-şi ia fetiţa în camion pentru o parte din vara anului 2002, dar a supus-o la multe abuzuri. În cele din urmă, el i-a spart craniul de parbriz, scrie Agerpres.
Crima a avut loc la o bază militară unde efectua o livrare, deci Alfred Bourgeois a fost judecat de un tribunal federal. Instanța l-a condamnat, în 2004, la pedeapsa capitală.
Într-un comunicat, familia fetiţei a declarat că „nu ar fi trebuit să dureze 18 ani pentru a ne face dreptate”.
Din 2004, Alfred Bourgeois a rămas condamnat la moarte în timp ce Statele Unite nu au mai efectuat nicio execuţie federală din 2003.
Suspendarea execuțiilor a avut loc pe fondul mai multor controverse privind legalitatea substanţelor utilizate în injecţiile letale.
În luna iulie însă, în plină pandemie de Covid-19, administraţia lui Donald Trump a revenit însă la practica execuțiilor, cu toate că statele şi-au amânat execuţiile pentru a nu expune la virusul SARS-CoV-2 personalul penitenciarelor sau martorii.
Înainte de alegerile prezidenţiale din SUA din 3 noiembrie au avut loc șapte execuții federale.
Președintele ales al SUA, democratul Joe Biden, a promis că va colabora cu Congresul pentru a pune capăt definitiv execuţiilor federale.
Biden, a cărui victorie Trump încă nu a recunoscut-o, își va prelua funcţia la 20 ianuarie.
În mod tradiţional, preşedinţii care îşi încheie mandatul opresc execuţiile în perioada interimară, dar ministrul justiţiei Bill Barr a anunţat şase noi execuţii între noiembrie şi ianuarie, dintre care cea a lui Alfred Bourgeois.
Avocaţii lui Bourgeois au cerut Curţii Supreme a Statelor Unite să-i acorde o amânare pe motiv că suferă de întârziere mintală severă.
Statele Unite au executat 17 condamnaţi de la începutul anului, un minim istoric cauzat de o pauză respectată în state. În schimb, pentru guvernul federal, această a zecea execuţie este un record de peste un secol.