„Prietenul și aliatul nostru, SUA, nu a participat în mod oficial la /tratatul de la/ Lausanne (tratatul din 1923 care recunoștea Turciei o mare parte din teritoriile pierdute de Imperiul Otoman în urma tratatului de la Sèvres, din 1920 – n.red.). Singurul acord la care SUA au fost parte a fost cel de la Sèvres. Președintele de atunci al Statelor Unite, Woodrow Wilson, a luat parte la acest tratat trasând o hartă pentru înființarea Armeniei și a Kurdistanului. Neputând să impună deciziile de la Sèvres, SUA au încurajat Grecia să cucerească Turcia de vest și au transportat cu propriile nave militarii greci până la Izmir.

În cursul acestei săptămâni SUA au transportat la Dedeağaç (orașul Alexandroupoli din nord-estul Greciei, situat în apropiere de granița cu Turcia – n.red.), zonă liberă de arme conform tratatului de la Lausanne, elicoptere, tancuri și militari și au început să își facă o bază. Putem spune că această decizie pare potrivită mai degrabă acordului de la Sèvres, nu celui de la Lausanne!

De fapt, SUA nefiind conduse de un președinte ci de rămășițele lui Bush, NeoCons (Neoconservatori), s-a ajuns ca punerea în practică a celor dispuse de către elemente militare armate de cele mai multe ori dușmane Turciei și de către statul profund să fie făcută de o echipă de funcționari ai lui Trump, care se consideră a fi administrație dar în realitate nu este altceva decât o conducere a unor afaceri imobiliare.

„A fi condus” este mult spus. SUA merg când la dreapta, când la stânga, în funcție de interesele anumitor grupuri.

În America există NeoCons, care susțin, de mult, renunțarea la Turcia și abandonarea legăturilor de alianță cu Turcia. Însă în interiorul statului profund există un grup care susține că, în cazul „tăierii legăturilor”, SUA nu vor mai avea nicio „putere de sancțiuni” asupra Turciei. Din cauză că lipsește o administrație fermă, uneori se întâmplă cum zice unul, în altă situație cum zice altul. Cert este faptul că baza de la Alexandroupoli (Dedeağaç) este un punct comun asupra căruia cad de acord ambele părți.

La Dedeağaç, oraș cu o populație de 50.000 de persoane, există un aeroport care poate fi dezvoltat și un port la care pot ancora nave maritime cu adâncime mare. În oraș există și un spital mare.

America nu, însă Grecia este parte a tratatului de la Lausanne. Reprezentantul englez și președinte al conferinței de la Lausanne, George Curzon, i-a forțat mâna lui İsmet İnönü (negociatorul-șef al Turciei la Lausanne – n.red.) și i-a smuls Adalar (Insulele Principilor) și orașele Gümülcine, Dedeağaç, Sofulu și İskeçe, cu o populație turcă în proporție de 88%. Apoi a introdus statutul de „zonă liberă de arme”.

Cei care citesc cartea intitulată „Lausanne”, scrisă de Ali Naci Karacan, fondatorul ziarelor Akșam și Milliyet și unul dintre primii care au folosit în Turcia și în lume noțiunea de „jurnalism de investigație”, vor vedea că Mustafa Kemal nu a fost niciodată mulțumit pe deplin de rezultatul conferinței. A fost o consternare totală faptul că, la conferințele complementare celei de la Lausanne, se încerca să ni se ia Strâmtorile și Tracia de vest. Potrivit ministrului sănătății din acea perioadă, Dr. Rıza Nur, Atatürk și-a dat seama de acest lucru.

Acum, o nouă roadă a acestei nedreptăți este baza maritimă și aeriană pe care Divizia aeriană 101 a SUA o înființează la Dedeağaç. În urma acordului pe care l-a făcut cu Grecia, SUA pot aduce în această bază chiar și portavioane.

Iar după ce ministrul grec de Externe i-a recomandat Turciei să citească bine tratatul de la Lausanne, se pare că acestui acord nu i-a mai rămas nicio valoare de titlu de proprietate”, scrie Milliyet.

Traducere RADOR