Există o mulțime de asemănări între marele sportiv din anii 1960-70 și marele politician american de azi. Diferența este că ultimul este încă al naibii de viu și continuă să se bată.

Un senzațional editorial al lui J. Thomas Rompel în American Thinker pe care l-am tradus pentru cititorii Evenimentului zilei.

 

Într-o bună zi, pe când eram un băiețel așezat în fața televizorului alb-negru al familiei noastre, un ziarist sportiv a intervievat un tânăr sportiv pe nume Cassius Clay.

Se pregătea să lupte cu campionul mondial la categoria grea din acea vreme, Floyd Patterson. Presa și fanii îl adorau pe Floyd Patterson. Era un gentleman: cu vorbă elegantă și, pe scurt, un tip drăguț care știa să stea în banca lui.

Când a văzut microfonul în fața lui, tânărul nu i-a lăsat nici un răgaz și l-a înștiințat pe el și lumea întreagă că îi va administra campionului en titre o „chelfăneală”. Că „va pluti ca un fluture și va înțepa ca o albină”.

Apoi, aplecându-se către microfon, și-a îndreptat ochii spre cameră și s-a proclamat cel mai mare dintre cei mai mari luptători din toate timpurile.

Așezați lângă mine, se aflau părinții mei, cu niște figuri oripilate și revoltate. Stăteau acolo, amuțiți, holbându-se la televizor. Nici unuia nu îi venea să creadă cum îi turuia gura tipului ăluia. Tratându-și oponentul ca pe un pitic și prezentându-se pe sine drept cel mai mare și cel mai bun… Așa ceva era inacceptabil pentru societate. Pur și simplu, nu așa se fac lucrurile.

Nu am îndrăznit să deschid gura. M-am luptat cu zâmbetul care încerca să mi se lățească pe față. Omul ăsta tocmai călca în picioare toate regulile etichetei.

„Cine e tipul?” Mă simțeam excitat de disprețul pe care îl arăta față de opiniile celorlalți. Alea nu aveau nici o importanță… Era stăpânul lumii și i se părea normal să o spună tuturor.

Apoi, a avut loc lupta. Și a făcut ce a spus că îi va face lui Floyd Patterson. Restul aparține istoriei legendei în care s-a transformat Muhammad Ali.

Pe repede înainte până în 2016. Sunt așezat în fața unui televizor cu ecran mare, privindu-i pe Donald Trump și Melania coborând pe scara rulantă de la Trump Tower.

O mulțime de ziariști așteaptă jos, cu microfoanele ridicate. Ajuns la ei, Trump anunță că va fi președintele Statelor Unite. Pentru el, nu exista nici o îndoială… exact așa avea să se întâmple. Déjà vu?

Odată intrat în ringul alegerilor prezidențiale, Trump a pocnit-o imediat pe Hillary Clinton cu un swing etichetând-o… Escroaca Hillary – o poreclă care încă mai stă lipită de ea ca un Superglue. Însă, înainte de a se lupte cu ea, trebuia mai întâi să-i bată pe cei șaisprezece candidați prezidențiali Republicani. Și chiar așa a făcut: i-a bătut măr.

Muhammad Ali, în perioada sa de glorie era… jab, jab, jab, fugi și dansează… jab, jab… croșeu de dreapta. Niciodată nu stătea locului, întotdeauna ieșea victorios din clinciuri.

Ali a fost autorul unui șir nesfârșit de evenimente care se petreceau deopotrivă în ring și în afara lui.

Așa era Muhammad Ali și asta iubeai sau urai la el. Nu exista o opinie călduță despre acest campion.

Și exact așa cum Ali declara înainte de luptă că va fi învingător, la fel face și Donald Trump. Trump, ca și Ali, este o forță de care trebuie să ții cont.

Trebuie să fii orb, paralizat sau nebun ca să nu înțelegi ce face Trump. Îi ține permanent în priză pe Democrați, pe „Republicanii doar cu numele” și presa… Îi ia mereu prin surprindere, îi prinde mereu pe picior greșit. Și, tot ce aceștia pot face este să alerge după el. Sunt slabi și neputincioși.