Trump CUCEREŞTE Europa: Italia, Polonia, G20 -Germania, întâlnirea cu Putin. Urmează Franţa
- Antonia Hendrik
- 4 iulie 2017, 11:53
Trump a început cu Italia. Din Polonia, Jaroslaw Kaczynski - lider al partidului Lege şi Justiţie, anticipează o primire călduroasă pentru preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, care e gata să părăsească Washingtonul pentru cea de-a doua sa vizită în străinătate, cu ocazia participării la G20 de la Hamburg, în Germania, pe 7 şi 8 iulie. Dar, va face prima etapă aterizând la Varşovia. Cu ocazia G20 va avea prima face to face cu Vladimir Putin. Şi nu numai: a doua călătorie a lui Trump constituie de fapt un test important, după debutul de la Taormina la G7 şi la summitul NATO.
În această optică, deci, trebuie privite acţiunile, priorităţile, alegerile, simbolurile. Miercuri, 5 iulie, Trump va pleca spre Polonia unde va fi primit de preşedintele Andrzej Duda ''pentru a discuta o serie de teme bilaterale şi regionale ca şi aprofundarea alianţei bazată pe valori împărtăşite şi interese comune'', a fost rostit de la Casa Albă. Imaginea cea mai aşteptată rămâne discursul care va fi rostit de Trump în piaţa Krasinski, la Varşovia, unde este comemorată revolta din 1944 împotriva ocupaţiei naziste, ''pentru a onora curajul polonezilor în ora cea mai întunecată din istorie''.
Preşedintele SUA va continua drumul apoi spre Hamburg, unde va lua parte la G20, cu ocazia căruia se va vedea cu diferiţi lideri: cancelarul Merkel, care va face onorurile de gazdă, dar şi cu preşedintele chinez Xi Jinping, primul ministru britanic Theresa May, premierul japonez Shinzo Abe, preşedintele sudcorean Moon Jae-in şi cu cel mexican Enrique Pena Nieto. Ca şi, bineînţeles, preşedintele rus Vladimir Putin. Pentru acesată ultimă întâlnire aşteptările sunt mari, cu cercetările asupra aşa-zisei Rusiagate, apoi evocarea posibilităţilor de îmbunătăţire a relaţiilor cu Moscova după deteriorarea lor (care a caracterizat administraţia Obama). Dar Casa Albă spune că agenda ''nu e încă definită'', insistând însă pe faptul că ''relaţiile noastre cu Rusia nu sunt diferite faţă de alte state în termenii de a le comunica lor care sunt preocupările noastre, în ce sectoare vedem probleme, dar şi oportunităţi''.
Călătoria preşedintelui se încheie apoi în Franţa, potrivit presei franceze citată de ANSA, cu o ,participare la sărbătorile pentru comemorarea căderii Bastiliei la 14 iulie. Este alegerea lui Emmanuel Macron ca, după viguroasa strângere de mână de la Bruxelles în timpul summtului NATO din mai şi sloganul lansat după retragerea SUA din acordul de la Paris, ''Make our planet treat again'', să vrea să confirme astfel abordarea pragmatică pentru America lui Trump.