Pentru membrii formaţiei de muzică veche "Trei parale", totul a început din plăcere: înainte de a-şi lansa primul album, au cântat la metrou, pe stradă sau acasă.

Într-o lume în care muzica sună adesea tot mai electronic şi mai tehno, iar vocea şi intrumentele sunt acoperite de sunetele "cântate" de calculator, patru tineri au scos din biblioteci melodiile ce se auzeau în lumea urbană a secolului XIX prin hanuri, cârciumi, cafenele sau grădini publice şi le-au adus în faţa orăşenilor de astăzi. În anul 2003, Florin Iordan şi Beatrice, care aveau să devină soţ şi soţie, au cântat pentru prima dată în faţa publicului sub numele de "Trei parale". "Ideea a fost că muzicile tradiţionale, instrumentele mai vechi, sunt abandonate, părăsite, că au ajuns "de trei parale"", explică Florin, cel care a reuşit să îi strângă în jurul său şi pe Beatrice, Dinu Petrescu (fratele ei) şi Daniel Pop (ultimul venit, în 2005). Florin, de profesie etnomuzicolog la Muzeul Ţăranului Român, nu a avut un maestru: a învăţat singur să cânte la fluier şi la cobză. S-a ferit de obiectivele precise de genul "planurilor cincinale" şi a lăsat lucrurile să se desfăşoare firesc: "Noi repetăm destul de puţin în toţi patru. Eu mai cânt cu Beatrice, fratele ei mai trece pe la noi. Se mai întâmplă să fim plecaţi şi repetăm în trenul de Paşcani".

"E o poveste urbană. Eu nu am crescut la ţară"

În liceu, pe când scotocea printr-o bibliotecă, Florin a descoperit câteva discuri cu muzică veche: "E o poveste urbană. Eu nu am crescut la ţară. La ţară pentru mine însemna Petrila, care era un oraş minier". De fapt, toţi patru sunt orăşeni: trei din Bucureşti, unul din Baia Mare.

Pentru a face rost de unele instrumente destul de rare, ca de exemplu cobza, cei patru au  mers pe la meşteri populari din ţară. Iar pentru cele orientale, cum ar fi daireaua (o tobă cu zdrăngănele şi clopoţei) sau sazul (un instrument cu coarde, din familia tamburei), s-au dus până la Istanbul. Muzica secolului XIX este puternic influenţată de cea orientală, arată Florin: "Şi atunci, ca să facem această reconstituire, am apelat la instrumentele lor pentru că de aici au dispărut de mai multă vreme".

Tânărul de 31 de ani are o adevărată pasiune pentru instrumentele muzicale: "Am 50 de fluiere. Cânt acasă, nu le folosesc pe scenă pe toate. Am trei tilingi, şapte cavale, trei fluiere îngemănate, două piculine, un cimpoi, nu ştiu câte fluiere normale, mici, mari", îşi înşiruie el colecţia.

Florin, Beatrice, Dinu şi Daniel (de la stânga la dreapta) cântă împreună din 2005

 Pe urmele lui Anton Pann

"Trei parale" cântă geamparale, cântece de inimă albastră, melodii de joc sau de pahar sau manele autentice (prin care în secolul XIX se înţelegeau cântecele de influenţă orientală).

Multe dintre melodii au fost culese de Anton Pann, care le-a şi publicat pe la 1850 într-o serie de broşuri. La acea vreme, Pann a notat atât versurile cântecelor ce răsunau prin hanurile, cârciumile sau cafenelele oraşelor, dar şi notaţia psaltică folosită atunci. Astfel, deşi nu are certitudinea că muzica lor sună precum cea de acum 150 de ani, Florin spune că au un punct de plecare: "Notaţiile lui Anton Pann nu sunt ca notaţiile din muzica clasică, sunt doar liniile melodice, e mai schematică. Şi atunci, pentru a face o interpretare, ai nevoie de a umple tot felul de goluri printr-un demers personal".

<object width="640" height="385"><param name="movie" value="http://www.youtube.com/v/rjnV1hAYBMM?fs=1&amp;hl=en_US"></param><param name="allowFullScreen" value="true"></param><param name="allowscriptaccess" value="always"></param><embed src="http://www.youtube.com/v/rjnV1hAYBMM?fs=1&amp;hl=en_US" type="application/x-shockwave-flash" allowscriptaccess="always" allowfullscreen="true" width="640" height="385"></embed></object> Leliţă Săftiţă (înregistrare realizată de Televiziunea Naţională Turcă în decembrie 2009)

După biblioteci, a "scormonit" şi satele

Şi pentru că oraşele din secolul XIX erau foarte pestriţe, "Trei parale" cântă şi melodii ţigăneşti sau evreieşti. "Am vrut ca acest peisaj să conţină şi ceva din muzicile minoritarilor. Erau numeroşi, era un "melting pot" în acea perioadă în oraşele româneşti", spune Florin.

În afară de muzica "de oraş", tinerii cântă şi melodii ce au fost culese de Florin în timp ce cutreiera sate din Botoşani, Vrancea, Gorj, Teleorman, Maramureş sau Hunedoara, pe cont propriu sau alături de alţi etnologi de la MŢR. "Am cunoscut şi am înregistrat numeroşi muzicieni, fie lăutari profesionişti, fie ţărani, care cântau la fluiere, la cimpoi, din voce". Chiar în 2005 a găsit melodii cântate de bătrâni care "sunau foarte vechi" şi trimiteau la muzica de secol XIX.

<object width="640" height="385"><param name="movie" value="http://www.youtube.com/v/MmZKKuuXf-c?fs=1&amp;hl=en_US"></param><param name="allowFullScreen" value="true"></param><param name="allowscriptaccess" value="always"></param><embed src="http://www.youtube.com/v/MmZKKuuXf-c?fs=1&amp;hl=en_US" type="application/x-shockwave-flash" allowscriptaccess="always" allowfullscreen="true" width="640" height="385"></embed></object> Bate-o Sfântu de lupoaie (înregistrare realizată de Televiziunea Naţională Turcă în decembrie 2009) Playback-ul cimpoierilor din comunism

Această muzică sătească autentică este însă foarte diferită de muzica populară de la televizor, spune Florin: "Noi căutăm lucrurile mai adevărate, ca să zic aşa". Pentru el, muzica populară de la TV este "folclorism", adică un tip de muzică amenajată, de scenă, nu una tradiţională, din care au fost îndepărtate tot felul de trăsături considerate urâte. "De exemplu, fluieraşii, când cântau la fluier, nu cântau curat, ci acompaniidu-se de un gâjâit pe care îl scoteau din gât". Însă membrii "Trei parale" spun că sunt revivalişti, deoarece ei consideră că această muzică tradiţională este perfectă în sine şi nu are nevoie de a fi curăţată de "impurităţi".

O altă diferenţă este că muzica tradiţională nu era cântată de mari orchestre: "În comunism, pentru a prezenta nişte idealuri ale statului - reuşita, superioritatea şi măreţia neamului românesc - se foloseau formaţii mari. Partea cea mai ridicolă e că existau nişte cimpoieri care nu mai ştiau să cânte şi atunci le înfundau ţevile cimpoaielor. Făceau playback. Ei erau 30 şi cântau cinci dintre ei sau şapte", spune Florin. "Românii, pentru că au fost îmbâcsiţi zeci de ani cu această muzică a televizorului, sunt tentaţi să creadă că aceea este muzica tradiţională", completează el.

"Trei parale" cântă mai ales la festivalurile medievale sau de muzică veche din ţară, iar în Bucureşti cântă în fiecare joi seara în restaurantul Violeta's Vintage Kitchen. "Suntem o formaţie care s-a născut din prieteni"

Niciunul dintre membrii formaţiei "Trei parale" nu este muzician de profesie. Florin (fluiere, caval, cobză) a terminat ASE-ul, apoi Sociologia, iar acum lucrează ca etnomuzicolog la Muzeul Ţăranului Român. Beatrice (cobză, voce) a absolvit Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică şi este actor păpuşar la Atelierul de Creaţie de la MŢR unde montează mici piese de teatru alături de copii. Daniel (voce, fluiere, caval, drâmbă, percuţie) este învăţător, iar Dinu (dairea, darbukă) este iconar şi pictor de biserici.

Deocamdată, nu au niciun violonist. "Nu îl căutăm, aşteptăm mai degrabă să îl întâlnim. Noi suntem o formaţie care s-a născut din prieteni şi nu vreau să dau un anunţ la ziar, să dau probe. Povestea noastră asta este şi merg mai departe pe specificul ei. Nu suntem o formaţie de succese de masă, dar există un public la nostru. Nu intrăm pe mecanismele acestea ale showbizzului şi nici nu cred că o să intră vreodată", spune Florin Iordan.

Primul album al "Trei parale" se numeşte "Bazar" şi a apărut în anul 2008 la casa de discuri Green Records a clubului Green Hours.