Preşedintele UGIR-1903, Ioan Corâci, a declarat azi că autorităţile nu au luat nicio măsură economică în cele trei luni de când sunt la guvernare, iar plata datoriilor restante nu poate fi considerată o astfel de măsură.
Uniunea Generală a Industriaşilor din România (UGIR - 1903) a transmis azi o scrisoare deschisă autorităţilor prin care solicită adoptarea cu preponderenţă a măsurilor economice şi mai puţin a unora sociale, astfel încât să asigure sursele bugetare.
"Suntem cu adevărat îngrijoraţi că în planul executiv al economiei Guvernul nu a luat nicio măsură în cele trei luni de când este la guvernare. Nu putem considera măsuri economice plata datoriilor restante, este o întoarcere la normalitate. Statul şi guvernanţii trebuie să îşi ia în serios rolul de gestionar al economiei româneşti, orice dispută politică ar putea duce la agravarea situaţiei economice şi apropierea României de un punct în care costurile economice şi sociale să fie greu de suportat" a spus Corâci într-o conferinţă de presă.
România, într-o situaţie grea
El a adăugat că, dacă nu se iau măsuri imediate, România riscă să ajungă într-o situaţie foarte grea.
"Credem că există încă soluţii pentru a limita efectul crizei în România. Dar nu prin timp pierdut în Parlament se vor rezolva problemele, ci prin acţiuni concrete" a afirmat Corâci, referindu-se la programul de măsuri anticriză anunţat de premierul Emil Boc în această săptămână în Parlament.
Corâci consideră că măsurile anticriză propuse de Guvern sunt insuficiente şi nu sunt aplicate şi că Executivul ignoră punctul de vedere al patronatelor.
"Solicităm public implicarea neîntârziată a tuturor organismelor statului, a tuturor factorilor politici şi sociali pentru limitarea efectelor stării de criză economică din România, a evitării posibilului colaps al economiei româneşti cu consecinţe necuantificabile", afirmă Corâci.
CITIŢI ŞI: Patronatele critică măsurile anticriză ale Guvernului