Trecut tumultos pentru un lider PSD. A fost proxenet. Dosarul său a ajuns pe masa lui Berbeceanu

Trecut tumultos pentru un lider PSD. A fost proxenet. Dosarul său a ajuns pe masa lui Berbeceanu

Caz incredibil. Un fost proxenet a ajuns consilier local PSD și a fost pus responsabil de combaterea violenței în școli. Fostul comisar Traian Berbeceanu dă detalii din dosar.

Pe 3 iunie 2013, Înalta Curte de Casație și Justiție a respins apelul formulat de 7 dintre condamnați definitiv în dosare, între ei numărându-se și Tiberiu. El a primit o pedeapsă de 4 ani de închisoare. Între timp, Bogdan Petru Tiberiu (34 ani), și-a ispășit pedeapsa, s-a reabilitat, iar în 27 septembrie 2020 a fost candidat pe lista PSD pentru Consiliul Local Geoagiu.

A depus jurământul

În data de 18 noiembrie 2020, Judecătoria Orăștie i-a validat mandatul de consilier local. Miercuri, 25 noiembrie, el a depus jurământul. Tot în aceeași zi, a fost ales, cu 9 voturi pentru și 4 împotrivă, ca reprezentant al Consiliului Local Geoagiu în cadrul Comisiei de prevenire și combaterea violenței în mediul școlar de la Liceul Agricol Tehnologic Geoagiu. Până la ora redactării acestui text, PSD Geoagiu și Bogdan Petru Tiberiu nu au reacționat.

Ne puteți urmări și pe Google News

Sursa: Libertatea