Tulburarea produsă în Babuinia de textul postat pe site-ul Departamentului de Stat al SUA a dispărut. Pe de o parte, pentru că nici dacă ar fi scris Donald Trump pe twitter, structura Puterii din România nu s-ar fi schimbat (cum dracu să dai jos PSD și să aduci în loc o încropeală din rămășițele politice numite Opoziție?), pe de alta, pentru că, odată trecută clătinarea, analiza înțeleaptă a arătat că nu era vorba de un ultimatum, ci de un text de rutină, prin care Parlamentul era avertizat să nu voteze din Legile Justiției acele prevederi care să pună la îndoială independența Justiției.

Din motive de senzaționalism ieftin, dar și din manipulare TeFeListă, presa noastră a tras Sirene ale lui Roaită gen America vrea retragerea Legilor Justiției din Parlament! Cînd, în realitate, pe lîngă faptul că America e mult mai mare decît un site al Departamentului de Stat, și puterea de acolo mult mai complicată decît pare, încît să identificăm un punct de vedere al unei componente a birocrației de la Washington cu punctul de vedere al Americii, comunicatul avea semnificația strictă a unui sfat: Fiți atenți cum conduceți!

Dacă adăugăm acestor amănunte adevărul că secretarul de stat al SUA s-a grăbit să dreagă busuiocul marți seara, pupînd acolo unde site-ul a făcut buba, putem spune că manipularea menită a convinge de o intervenție americană în forță pentru retragerea Legilor Justiției a eșuat.

A eșuat, așa cum am demonstrat într-un număr anterior, și folosirea Străzii ca instrument de luptă parlamentară. Înseamnă asta că tot ceea ce se întîmplă acum în Parlament cu Legile Justiției trebuie să continue? Nici vorbă. Activitatea Comisiei conduse de Iordache trebuie oprită, iar Legile trebuie retrase.

Procesul trebuie oprit, pentru că tot ce se întîmplă acum în Parlament cu Legile Justiției n-are nicio legătură cu dezbaterea și adoptarea unui Proiect de lege, în cazul de față, dezbaterea și adoptarea unor proiecte de legi. Despre Pachetul de Legi ale Justiției scriam la un moment dat: „După cum arată şi partea introductivă la proiectul de legi, modificările propuse de Tudorel Toader vizează cele trei Legi ale Justiţiei, adoptate de Parlament în 2004, sub guvernarea Adrian Năstase: Legea nr. 303 privind statutul magistraților din 28 iunie 2004, publicată în Monitorul Oficial din 29 iunie 2004, Legea 304 privind organizarea judecătorească din 28 iunie 2004, publicată în MO din 29 iunie 2004 și Legea 317 privind Consiliul Superior al Magistraturii din 1 iulie 2004, publicată în MO din 2 iulie 2004.”

Alianța PSD-ALDE a prezentat proiectul celor trei Legi ca un moment din lupta împotriva Statului paralel, ca un punct din programul de denunțare a abuzurilor DNA. În chip paradoxal, dar nu de tot inexplicabil, această întemeiere a Proiectului e susținută și de dușmanii PSD.

Așa s-a ajuns ca un fapt normal al vieții parlamentare și politice – dezbaterea și votarea unor Proiecte de Legi – să devină o chestiune mai controversată decît decizia privind apartenența României la o alianță globală sau decît cea privind forma de guvernămînt. Prin raportare la postdecembrism, trecerea noilor Legi ale Justiției prin Parlament a devenit un moment de bătălie politică spectaculoasă. E mai mult decît interesant, dar semnificativ pentru a sesiza bizareria zgomotului creat de Legile Justiției, că adoptarea Codurilor Penale sub regimul Traian Băsescu n-a ridicat nici o problemă, deși unul dintre ele a fost promovat prin asumarea răspunderii. Codurile Penale sînt cele mai importante documente juridice după Constituție. Și cu toate acestea, pe vremea regimului Traian Băsescu, deși ele au fost adoptate hei-rupist, practic vîrîte pe gît Justiției și românilor, TeFeLiștii n-au ieșit în stradă, ambasadorul american n-a bătut cu pumnul în masă și deontologii nu s-au isterizat. De ce acum, sub regim PSD, legi mai puțin importante pentru cetățeni decît Codurile Penale, stîrnesc atîta tărăboi, devenind teme exclusive ale bătăliei politice, vom analiza într-un alt număr. Pînă atunci să precizăm doar că transformarea unei dezbateri parlamentare obișnuite într-o confruntare politică huruitoare își are temeiul și în prezentarea Legilor de către PSD ca vizînd abuzurile DNA, care abuzuri sînt puse la îndoială de adversarii PSD.

Numai că înțelegerea Proiectului, atît de către PSD, cît și de Opoziția, din Parlament, din Stradă, din Presă, ca unul vizînd Statul Paralel, cu deosebire DNA, e totalmente falsă. Cele trei legi reglementează domeniul vast al Justiției din România de azi. Justiție nu înseamnă doar procurorii DNA.

Justiție înseamnă toți procurorii din România, de la cei care lucrează la Parchetul general, pînă la cei care lucrează în diferitele zone din țară. Aceștia reprezintă pentru români, categoria profesională a procurorilor și evident Justiția, nu numai procurorii DNA.

Justiție nu înseamnă numai procurorii. Justiție înseamnă și judecătorii. Și nu numai judecătorii de drept penal, cu care intră în contact politicienii acuzați de corupție, dar și judecătorii de drept civil, administrativ, comercial. Cu aceștia, mai ales cu cei din provincie, vin în contact milioane de români. Și pentru acești milioane de români, Justiție nu înseamnă doar ÎCCJ, la care vin liderii politici trimiși în instanță de DNA, ci și tribunalele, Curțile de apel, magistrații care judecă litigiile comerciale, administrative, ba chiar și judecătorii care se pronunță în chestiunea partajului.

Din nenorocire, dar explicabil în țara unde hormonii țin loc de creier, cele trei legi ale Justiției, legi, care iată, reglementează un domeniu vast și complicat, cu zeci de efecte nu numai asupra magistraților, dar și asupra simplilor cetățeni, au fost reduse la reglementarea relației dintre DNA și politicieni. În realitate, așa cum am mai scris, cele trei Legi sînt o necesitate, nu prin raportare la lupta împotriva corupției, ci prin raportare la viață.

Au trecut nici mai mult, nici mai puțin decît 13 ani de la adoptarea celor trei legi ale Justiției. Între timp, România a devenit membră a Uniunii Europene, societatea noastră a evoluat. Mult mai important, cele trei legi s-au confruntat cu examenul realității, decisiv pentru orice lege făcută de om. Istoria ne arată că nicio lege nu e imuabilă. Istoria ne arată că nicio lege, ca produs al minții omului, nu e automat superioară realității. Acestor adevăruri li se supun și cele trei legi din 2004. Prin urmare, după 13 ani de la adoptarea lor, se impunea modificarea lor prin noi proiecte. Cu atît mai mult se impunea asta, cu cît cele trei legi din 2004 poartă pecetea preocupării guvernului Năstase de a face orice, inclusiv legi nepotrivite pentru societatea noastră, pentru ca România să intre în UE. Cele trei legi au fost urmarea unei întîlniri la Bruxelles în februarie 2004, în 

cadrul căreia lui Adrian Năstase i s-a indicat ce trebuie să conțină cele trei legi pentru ca România să îndeplinească condițiile politice de admitere. Adrian Năstase s-a grăbit să transpună în practică indicațiile, conștient că era un fel de „frate cu dracu” pînă treci puntea. Așadar, Legile Justiției în forma lor finală trebuie să fie o adaptare perfectă a documentelor care reglementează domeniul Justiției la realitatea de azi a societății românești.

Și dacă ne gîndim la vastitatea domeniului propus reglementării, la complexitatea problemelor de viață pe care cele trei Legi pretinde că vrea să le rezolve, ne vom da seama că ele aveau și au nevoie de o dezbaterea publică amplă, calmă, cu luarea în considerare a tuturor punctelor de vedere, cu participarea nu numai a magistraților, cei care judecă, dar și a cetățenilor, cei care sînt judecați. Numai o dezbatere aplicată, lipsită de orice politizare, scutită de orice patimă electorală, de orice chibițăreală în favoarea unui partid sau a unei găști, poate asigura Legilor Justiției o maximă racordare la cerințele ridicate de viață față de Justiție.

Amploarea dezbaterii publice mai întîi și a dezbaterii parlamentare mai apoi în cazul Proiectelor de legi, e o condiție impusă de democrație nu de dragul democrației, ci de necesitatea ca orice lege să fie cît mai aproape de exigențele vieții.

A fost la noi o asemenea dezbatere? Nici vorbă. A fost și este o confruntare politică de proporții, vizînd exclusiv cîștiguri electorale, și nu o confruntare a punctelor de vedere, a observațiilor menite a îmbunăți Proiectul celor trei legi. CSM le-a respins în bloc, cînd, de fapt, trebuia să le accepte cu condiții severe în ce privește luarea în considerare a unor observații strict profesionale. La fel au procedat și DNA, Parchetul General. Ceea ce nu s-a putut îndeplini înainte de intrarea în procedurile parlamentare se putea realiza în cadrul lucrărilor Comisiei speciale. Aici situația e catastrofală.

PSD și ALDE merg pe varianta trecerii acceleratului prin haltă. Ați auzit pînă acum pe Florin Iordache anunțînd triumfător c-a fost admis un amendament al Opoziției? Singurele amendamente adoptate sînt cele ale Puterii.

E drept că nici Opoziția nu se dă de ceasul morții să contribuie la elaborarea unor legi cît de cît bune, în acord cu exigențele vieții. Și Opoziția, ca și Strada, ca și Presa Te- FeListă, văd în lucrările Comisiei speciale un prilej de foșgăială electorală. Marea problemă a României postdecembriste a constat în faptul că deși democrația e un regim mult mai favorabil deciziilor corespunzătoare realului decît dictatura, legile și măsurile au fost adoptate fără nicio legătură cu viața. Și asta numai și numai din patima pe care românii o pun, evident, pentru moment, în abordarea politicii.

Dacă Legile Justiției trec de Parlament, prin adoptarea în forță prin majoritatea deținută de PSD, adoptare sinonimă cu vîrîrea pe gît, vom avea un nou monstru juridic prin raportare la realități. Nu diferit în prăpastia față de cerințele vieții de Codurile penale.