Ce noroc că mulțumită televiziunilor am putut vedea sărbătoarea Revelionului în toată țara… O profundă manelizare, cu tușe mai pretențioase pe alocuri. Pete de folclor și humor pe bază de sex, și ”crăpelniță” - aceleași scene cu oameni transpirați în cămașă și caravată dansând bezmetic, de parcă și ar fi trăit ultima zi pe pământ…

”Blestemații” ani 20 ai secolului trecut, sunt aceia când când îşi face apariţia televiziunea, după care am luat-o razna. Cultura pierde teren, și întreg peisajul cultural euro-american se schimbă. Dispare  treptat cititul cărților şi începe epoca nefastă a  Televiziunii, locul cuvântului ca transmiţător al informaţiei fiind luat de imagine.

Cartea lui Neil Postman - și pe care toți indivizii care se respectă ar trebui s-o citească, dacă nu or  fi citit-o deja,  „Distracţia care ne omoară”  - afirmă  că oamenii au fost mai împovăraţi de propria dependenţă de distracţie, aşa cum se înțelege din „Minunata lume nouă” de Aldous Huxley, decât de stat, aşa cum reiese din „1984” a lui George Orwell.

Distracția este despre preţul pe care l-am plătit abandonând cartea în favoarea televiziunii. În loc de un discurs  serios şi cultural, într-o mașinațiune a imaginilor cretine. N-am făcut altceva decât să lăsăm în urmă analizele intelectuale, a complexității răspunsurilor la marile probleme, judecăţilor de valoare. Am ajuns ca minciunile să nu mai poată fi sesizate, fiindcă totul devine confuzie și generalizare. Lipsa logicii şi a bunului simţ sunt coordonatele așa-zisei ”gândiri” de azi. Ne concentrăm pe tot ce e irelevant. Foarte multe opinii, foarte multe ”analize”dar nici o încercare de ajunge la adevăr. Petrecem la TV ore înbucătățite,  cu o atenţie fracturată, incoerentă, ca într-un puzzle discontinuu. Asta duce direct spre dispariţia a ideilor şi a conceptelor. Omul simplu este ridicat la rangul de Rege și pus în mijlocul atenției.

Iar în România, după Pandemie, televiziunea a căzut mai jos ca oricând. Personalitățile invitate sunt maximum câția avocați de divorțuri și câțiva generali ai unei armate inexistente. Au fost eliminați de pe lista invitaților la emisiuni marii profesori universitari, academicienii, scriitorii. Doar ”analiști” necunoscuți, fără nici o probă publică de vreo acoperire intelectuală validată. Numele lor nu apar la indexul de autori, nici la Foreign policy, nici la alte reviste cunoscute.

Analizele de orice fel s-au transformat în ”șezători” care ”dezbat” accidente, artestări, incendii, măriri de pensii sau de taxe. Grupuri de codobaturi agresive (dl. Mircea Badea le alintă cu ”prompteriste”) sar pe câte un amărât de politician în speranța îngroșării spectacolului. Contrabalansează doar spectacolul manelizării României - ”de pe marea scenă a țării, pe micul ecran”… Noroc cu câțiva jurnaliști  cunoscuți, conducători de ziare sau moderatori - oricum, din ”garda veche”, care își mai permit alte poziții, în afara celor oficiale.  Când nu li se cer agresiv probe pentru propriile judecăți sau opinii. Și aici, chiar nu glumesc!

Acesta este preţul.

Ceeace nu vedem mai niciodată la tv., am putut citi în schimb într-o analiză a unei tinere (foarte tinere) masterande undeva la o universitate din Anglia, Daria Gușă. O analiză rece, bine documentată și serioasă, din care am putut înțelege că, de fapt, trăim ultimele clipe de dinaintea unui dezastru, nu cum răzbate din ”analizele” în care noi suntem protejați și fiind în NATO și U.E., nimic rău nu ni se poate întâmpla.

”În primul rând însă, ne spune tînăra,  în urma războiului din Gaza, apare evident că Occidentul se va confrunta din nou cu probleme societale importante, rezultate din afluxul de emigranți palestinieni, dar chiar și cel de israelieni. În același timp țările europene pur și simplu nu pot (și nici nu mai vor!) să primească și mai mulți refugiați, fapt confirmat recent prin refuzul Poloniei de a primi mai mulți migranți ucraineni, respectiv de starea de urgență instituită în Italia privind imigrația. Totuși, exodul de cetățeni palestinieni și israelieni este în desfășurare, capătă aspecte de masă, și-n mod clar este direcționat către țări europene. Singura altă opțiune pentru acești refugiați palestinieni și israelieni ce vor rezulta în urma acestui război este relocarea în țările vecine conflictului, dar țările din Orientul Mijlociu refuză în mod absolut să primească și mai mulți refugiați, după milioanele de sirieni și yemeniți ce s-au localizat  pe teritoriile lor în ultimii ani”. Ați văzut acest tip de analiză la ”dezbaterile” zilnice de la tv? Eu, nu. ”În aceeași linie,  - mai spune tânăra masterandă -, recenta vizită a Ursulei von der Leyen în Orientul Mijlociu a avut ca scop tot convingerea țărilor din Orientul Mijlociu ca să accepte refugiații palestinieni, în cazul previzibil al unui exod total. Presa independentă a relatat chiar că Von der Leyen a oferit ajutorul financiar în schimbul primirii refugiaților sub formă de mită,  adresându-se în această accepțiune liderilor Egiptului, cu 10 miliarde de dolari, și  respectiv Iordaniei, 5 miliarde de dolari. (https://new.thecradle.co/articles-id/15176). Această tentativă disperată de mituire arată în schimb că țările din Orientul Mijlociu nu sunt dispuse să accepte pe moment propunerea americană, pricepând că acest plan ar însemna în mod automat că neagă cauza istorică palestiniană, dar și mai grav, că de fapt acceptă în mod direct că Palestina devine pământ israelian. Apare așadar în mod limpede că singura soluție viabilă pentru Israel (și SUA) este să-și preseze în continuare aliații europeni, mult slăbiți din punct de vedere economic în urma războiului ucrainean, pentru a-i primi pe majoritatea acestor refugiați. Deci noi dificultăți create UE în perspectiva lui 2024! Ne vom confrunta cu un aflux mare de refugiați și, deși Occidentul este solidar cu situația palestiniană, este evident că trăiește sub potențialele pericole ale extremismului islamic și refuză să primească orice alți refugiați. De asemenea, este important de menționat aici că acordul aerian și maritim Schengen, oferit cumva în mod miraculos României și Bulgariei, prin așa-zisele concesii semnificative făcute de Austria și Olanda, pare să ascundă un acord secret care include acceptarea României și Bulgariei a unui anumit număr de refugiați exact din Austria și Olanda. Această relocare a refugiaților va genera tensiuni sociale mari în aceste două țări NATO și UE în 2024, ce erau ferite până acum de asemenea convulsii.”

Clar, simplu, documentat. Privind emisiunile tv. din Franța sau Italia, unde se mai face, încă, analiză cu intelectuali de marcă (dar și din textul acestei tinere care - se vede de la o poștă - nu așteaptă ”solda” și indicațiile de nicăieri), m-am trezit să constat că politica internațională arată mai rău decât ar vrea alții să știm.

Iar noi trăim ca în filmul ”Grădinile Finzi-Contini”  - cea mai cunoscută poveste de dragoste din literatura italiană a secolului XX, dar, mai ales romanul dispariției unei lumi. Comunitatea iudaică din Ferrara, sinagogile ei, dar și domeniul înconjurat de ziduri al bogatei familii Finzi-Contini sunt readuse la viață de memoria lui Giorgio Bassani. O reconstituire, dacă vreți, ai  ultimilor ani de dinaintea Holocaustului, dinaintea altei nenorociri provocate de război.

Romanul a fost ecranizat în regia lui Vittorio De Sica și a fost răsplătit cu multe premii: 1972 – OSCAR pentru Cel mai Bun Film Străin,1973 – BAFTA, iar în 1971, Ursul de Aur la Festivalul Internaţional de Film de la Berlin.

„Când îl citești pe Bassani, - spunea cineva din epocă - e ca și cum ai sta alături de autor, contemplând flăcările dezlănțuite ale unui incendiu distrugător și totuși frumos”.

În Italia anului 1938, regimul fascist începea să ia măsuri antisemite. În Ferrara, famila de evrei bogaţi Finzi-Contini încerca să-şi păstreze modul tradiţional de viaţă, fără să-și dea seama cât de aproape este dezastrul.

În România, tot la fel. Țara e deja prăbușită iar noi așteptăm catastrofa ce va să vină, dansând transpirați, în cămăși, pe la petreceri.

P.S.

Pe data de 14 ianuarie, la Instanța din Baia Mare începe procesul unui tânăr care și-a acționat părinții în judecată. "Eu mi-am dat părinții în judecată pentru că nu mi-au cerut aprobarea când s-au decis să mă facă pe mine. Nu m-au întrebat: vrei să te naști?”

Mulțumesc Domnului că generația de 16- 20 de ani a copiilor prietenilor mei sunt excepționali, cu frica lui Dumnezeu, care fac cinste părinților lor. Poate că ei, generațiile lor, vor fi aceia care vor salva, cumva, cu voia Domnului,  România.