Recent, editura ”Evenimentul zilei” a publicat o carte (”Zori însângerate”), boicotată la vânzare, lămuritoare pentru a ne edifica în ceea ce știm sau credem despre relațiile româno-maghiare. Conflictele dintre maghiarii și românii din Transilvania au atins punctul culminant în martie 1990, iar cartea prezintă cu lux de amănunt detalii despre ce s-a întâmplat, după revoluție, între români și maghiari.

Cartea are la bază manuscrisul semnat de col. SRI (r) Tudor Păcuraru și conf. univ. dr. Florian Bichir, unde se discută cu lux de amănunt cum poporul român și ungur au fost la un pas de un război civil. Dan Andronic, editorul cărții spune că piesa principală a scrierii este reprezentată de dosarul 019150. ,, Cu un total de 453+1 file cuprind contribuția informativă a Biroului „B” (Contraspionaj) de la Târgu Mureș la Buletinul Informativ – material elaborat zilnic înspre informarea principalilor factori de decizie ai Statului Român (ceea ce astăzi se numește Buletin de Evenimente). Este vorba de date și informații în stare brută, culese profesionist, în cea mai mare parte verificate”, a scris Andronic, cu privire la acest volum, ce cuprinde “Pregătirea Planului „Aurora Zorilor” – plan de ocupare a Transilvaniei. În carte se vorbește despre dorința Ungariei de a revendica Transilvania, dorință ce nu a dispărut niciodată. Totodată, în martie 1990, planul de ocupare a Transilvaniei,

,,Aurora Zorilor” a implicat zeci de ofițeri acoperiți și acțiuni supervizate de către mai marii conducători ai statului maghiar.

“Pregătirea Planului „Aurora Zorilor” – IV a durat aproape un an (mai 1989 – martie 1990), iar punerea în operă a implicat mii de ”elemente turbulente”, spune mai departe, Dan Andronic. În prefața cărții, gl. mr. (ret.) prof. univ. dr. Gheorghe NICOLĂESCU, spion militar, completează dezvăluirile autorilor cărții ,,Zorii Însângerate”. ”În decembrie 1989, Budapesta mai credea că elementele de forță ale Planului

„Aurora Zorilor” erau încă funcționale, acestea conținând numeroase obiective pe linie de dezinformare și manipulare, specifice războiului psihologic care s-a și desfășurat pe teritoriul României. Rămâneau valabile obiectivele legate de acutizarea iredentismului și revizionismului și crearea cât mai rapidă a Coloanei a V-a, care să fie întrebuințată în mod special pentru acțiuni de epurare etnică”, se precizează în prefața cărții. Eu, personal sunt convins că aceste structuri există, sub o formă sau alta și azi.

Am crezut că măcar după lectura cărții istoricului Florian Bichir că atitudinea politicienilor și mai ales a celor transilvăneni se va schimba.

Amețiți de putere, preocupați doar de acapararea ei, așa-zișii politicieni români s-au prefăcut că nu au aflat de dubla subordonare a Transilvaniei: cea a statului maghiar, care prin politici financiare, prin participarea în Guvernul româniei, dar și de încurajare a iredentismului ”stăpânesc” acest teritoriu alături de Statul Român, din ce în ce mai puțin implicat în destinele bieților români trăitori pe aceste meleaguri. Mă uitam la frisonantele jurnalele de știri de zilele trecute. Avram Iancu a fost omagiat la Serbările Naționale de la Țebea.

S-au împlinit 149 de ani de la moartea „Crăișorului Munților”, Duminică, 12 septembrie. La acest eveniment, unde este comemorat Avram Iancu (1824 – 1872), lider al românilor din timpul Revoluţiei din Transilvania anilor 1848 – 1849, de la moartea căruia în 10 septembrie s-au împlinit 149 de ani, au ajuns să se dea în spectacol cei mai ridicoli politicieni ai momentului. Dna Șoșoacă și dl. Simion. Atât de tragică a ajuns situația Transilvaniei, dar și a României. Noroc că au răsunat, totuși asupra Țării Zarandului, frumoasele cuvinte ale înaltului Gurie, episcopul Devei şi Hunedoarei.

”Vremurile, încă pandemice, nu ne pot face să uităm de măreţia trecutului nostru şi de aceste meleaguri. Este vorba de un perimetru sacru al memoriei istorice româneşti, marcat de cele patru puncte cardinale ale Panteonului Moţilor: mult secularul gorun al lui Horea, mormântul unde îşi doarme somnul de veci marele nostru Erou Naţional Avram Iancu, mormintele eroilor căzuţi pentru apărarea pământului românesc şi biserica veche a localităţii Ţebea, capitala Ţării Zarandului”.

Asta mi-a adus aminte de păpușa de paie care-l reprezenta pe liderul revoluției transilvănene din 1848, Avram Iancu, carea fost spanzurata in piața din orasul Miercurea Ciuc, de Csibi Barna, un extremist de etnie maghiară, angajat la Directia de Finanțe Publice Harghita. Acesta a "judecat" și "condamnat la moarte" papușa care-l reprezenta pe Avram Iancu, după care a atarnat-o, ca într-un act al spânzurării, cu o frânghie de gat, sub privirile unor copii, după cum s-a putut vedea în imaginile groaznice prezentate de Antena 3. Ulterior, el a postat inregistrarea pe Internet.

Csibi Barna e unul dintre liderii organizației extremiste Garda Maghiara, fiind liderul Plutonului Secuiesc din cadrul Batalionului Wass Albert din Miercurea Ciuc. Organizatia Garda Maghiară e interzisă pâna și in Ungaria, dar tolerată de autoritățile române. Închid această relevantă paranteză și revin la explicația dată de academicienii româniei, pentru felul în care am ajuns în acest punct, citând din emisiunea tv. pe care subsemnatul a moderat-o imediat după ce Apelul celor 80 de membri ai Academiei, prin care acești corifei ai

Culturii române cereau să fie apărată identitatea și suveranitatea româniei, a fost dată publicității.

”După o sută şi ceva de ani şi sistemul înfiinţat de marele Spiru Haret este prăbuşit. Nici măcar la nivelul acela nu mai suntem! Spiru Haret precizase că în fiecare sat trebuie să existe o şcoală. Noi am desfiinţat şcolile de la sate! La nivelul satului românesc este o adevărată „Vale a Plângerii”! E o tristeţe fără de margini! Eu m-am născut într-un sat. Sunt bolnavi, bătrâni fără ajutor, fără resurse, fără asistenţă medicală şi fără speranţă.

Nu se poate aşa ceva! Astea-s lucruri pe care trebuie să le tolerăm? Mă impresionează foarte neplăcut, pentru că oameni de anvergură se întreabă: „Dar de ce, care sunt problemele? Ce probleme de suveranitate? Ce probleme de identitate avem? Ce probleme de unitate?” Acestea niciodată nu dispar ca valori şi interes naţional! Interesul naţional este prioritar. Statul este cel care este în serviciul naţiunii, şi nu invers. Statul serveşte interesele naţiunii române şi ale poporului român. Trebuie să recunoaştem, continuă academicianul Eugen Simion, că doi dintre cei care au iniţiat şi au făcut acest document sunt aici. Ioan Aurel Pop este un istoric foarte important şi am văzut că sunt unii jurnalişti care au relatat destul de grobian evenimentele. Acum, eu l-am iscălit de prima dată. Sigur că, dacă îl redactam personal, îl făceam poate altfel. În stilul meu. Eu îl făceam poate niţel mai agresiv, dar m-am asociat de îndată pentru că ideea este esenţială şi sunt de acord cu ea.

Este o problemă a identităţii, este o problemă – cum s-a spus aici – legată de felul cum gândim noi democraţia noastră şi cum o realizăm, ce facem cu şcoala noastră, şi-mi pare bine că domnul academician Voicu a amintit aici ceva care mie mi se pare – şi am spus mereu, am spus chiar şi aici, în emisiunile cu dumneata – lucrul cel mai grav care ni s-a întâmplat: desfiinţarea şcolilor săteşti! Este un lucru pe care l-a putut imagina un diavol al educaţiei româneşti! Ce a făcut Spiru Haret desfiinţăm noi acum. M-am uitat şi eu puţin… ciudat.

Au fost nişte reacţii foarte ciudate la acest Apel, care atrage atenţia românilor şi autorităţilor româneşti. Atenţie! Sunt probleme foarte importante de pregătire a educaţiei, probleme care privesc sistemul nostru de valori, probleme care privesc viaţa noastră! Faptul că 30 sau 40% din terenul arabil s-a vândut! Nu ştiu cum trebuie să ai mintea întreagă şi să nu fii puţin îngrijorat; înseamnă că n-o ai, dacă nu eşti îngrijorat de această chestiune. Să spui că, dacă vorbeşti de problema învăţământului şi a felului în care sunt privite valorile româneşti, te duce cu gândul la caricatura lui Caragiale?!

I se face o nedreptate lui Caragiale! Caragiale era un om foarte sentimental. Şerban Cioculescu, regretatul, marele critic, ne povesteşte că, atunci când a văzut la Blaj demonstraţia făcută de ţăranii ardeleni în cămăşile lor cu chimir, Caragiale a plâns! Caragiale a plâns văzând acest spectacol!

”E un capitol foarte, foarte complicat, continuă regretatul Augustin Buzura. Vezi tot timpul aceste lipsuri îngrozitoare, dar, la un moment dat, te gândeşti că nu vezi bine. Cel puţin aşa eram eu, mi se părea că mă trezesc prea devreme, că n-am văzut lucrurile cu ochii cu care trebuia. Însă după mine, suntem într-un moment îngrozitor de trist şi anume atunci când sunt contestate cultura, limba, tot ce ne aparţine cu adevărat, tot ce e adus prin timp.

Şi, în această situaţie, era momentul să ne oprim, să ne întrebăm ce se întâmplă şi să vedem ce se poate face. Mie mi se pare că e momentul să vorbim pentru a lua învăţătura de la capăt. Adică să ştim ce suntem, să ştim care este istoria, să ştim care ne este drumul, pentru că nu putem merge pe alte drumuri decât pe cele pe care au mers înaintaşii noştri. După mine, e un moment foarte important şi mi se pare teribil de necesar să medităm în public sau unde ne aflăm, despre ce suntem, ce trebuie să fim şi ce am fost, pentru că avem un trecut şi o istorie cu care trebuie să ne mândrim. Prin cultură am fost, înainte de orice, europeni

”Eu nu m-aş întoarce în istorie, prezentul e prea, prea dur, catastrofal, e prea accentuat, prea vizibil, prea neaşteptat după aproape 30 de ani de când am obţinut libertatea. Pentru unii poate e uimitor că românii nu ştiu ce să facă cu acest dar formidabil, libertatea căzută odată cu destrămarea imperiului de la Moscova. Nu e atât de ciudat, pentru că noi nu am fost pregătiţi pentru asta. Chiar şi pentru noroc. Nu numai pentru nenorociri, ci şi pentru noroc trebuie să fii pregătit.

Or, ceea ce mi se pare că lipseşte acum, foarte grav, de care numai în mod aluziv şi lateral unii din clasa politică, care domină excesiv interesele naţionale, îşi dau seama: absenţa demnităţii naţionale. Absenţa demnităţii naţiunii în faţa conceptului european, dar şi absenţa individuală a fiecăruia dintre noi. Prietenul meu, doctor, Victor Voicu, a vorbit despre marasmul din învăţământ şi din sănătate, dar vreau să vă mai spun ceva: prima variantă, primul grup al Academiei Române s-a chemat „Societatea Scriitorilor Români”. Deci, scriitorii români, câţiva mari scriitori, şi câţiva mari boieri luminaţi, au făcut Academia.

În viaţa publică lipseşte azi cuvântul „cultură”, pe care comuniştii, în perioada Ceauşescu, îl băgau în seamă, nu pentru că ne stimau, dar de unii dintre noi, de vreo 10-15 inşi, le era frică. De Buzura, de mine, de Nichita Stănescu, de Doinaş… le era frică, şi oricum, la ediţiile noastre, publicul era lângă noi…

E o lipsă uriașă de personalitate a Parlamentului. Domnii politicieni şi toţi oamenii lucizi din România să ştie că nu poţi să ajungi la Bruxelles sau în America, în Germania, în Franţa, fără a avea un statut de demnitate foarte accentuat.

-va urma-