Transformarea industriei tech: AI preia sarcinile repetitive, angajații pleacă

Transformarea industriei tech: AI preia sarcinile repetitive, angajații pleacăSursa foto: Arhiva EVZ

Amazon reduce personalul corporativ pe fondul extinderii tehnologiilor AI. Sarcinile repetitive sunt tot mai mult preluate de  inteligența artificială, iar piața muncii din sectorul tech se transformă rapid.

Amazon reduce personalul din corporație, pe măsură ce sarcinile sunt preluate de AI

CEO-ul companiei Amazon, Andy Jassy, le-a transmis angajaților săi, că în următorii ani compania va avea nevoie de mai puțini oameni pentru anumimte sarcini, deoarece acestea vor fi preluate tot mai mult de inteligența artificială generativă. El a făcut această previziune într-un memoriu trimis marți,17 iunie, angajaților, în care i-a îndemnat să fie „curioși în legătură cu AI-ul”.

Jassy a explicat că, odată cu integrarea tot mai amplă a tehnologiilor bazate pe inteligență artificială, modul de lucru se va transforma. Anumite poziții vor deveni mai puțin necesare, în timp ce altele vor căpăta o importanță mai mare, relatează News.ro.

La sfârșitul anului trecut, Amazon avea peste 1,5 milioane de angajați. Cifra nu include colaboratorii independenți sau muncitorii temporari. Compania a început să integreze inteligența artificială în mai multe procese. Amazon Folosește AI pentru a anticipa mai bine necesarul de stocuri, pentru a îmbunătăți chatbotul din serviciul de relații cu clienții și pentru a ajusta conținutul paginilor de produse.

Gigantul tech este prima companie care mizează pe AI

Gigantul tech este cea mai recentă companie care își anunță planurile de integrare a inteligenței artificiale. Aceasta vine pe fondul creșterii temerilor legate de pierderea rapidă a locurilor de muncă la nivel global.

Andy Jassy a spus că AI va aduce „creșteri de eficiență” și va permite companiei să reducă numărul angajaților din sectorul corporativ.

„Vom avea nevoie de mai puțini oameni pentru unele sarcini făcute acum manual și mai mulți pentru alte tipuri de activități”, a scris el în mesajul său.

CEO-ul gigantului tech a prezentat progresele companiei în utilizarea inteligenței artificiale. El a subliniat că noua generație a asistentului Alexa este mult mai inteligentă și poate realiza acțiuni complexe pentru utilizatori. De asemenea, asistentul AI pentru cumpărături este folosit de milioane de clienți pentru a descoperi produse noi.  Totodată, aproape 500.000 de vânzători independenți utilizează instrumente AI pentru a crea descrieri mai bune și a-și îmbunătăți performanța. În publicitate, compania a dezvoltat un set de instrumente AI care ajută brandurile să planifice și să optimizeze campaniile, deja folosite de peste 50.000 de agenți.

Inteligența artificială transformă piața muncii în sectorul IT și nu numai

Inteligența artificială crește eficiența în logistică și software. Sectorul IT este cel mai afectat, iar angajările în programare scad rapid.

Gil Luria, analist D.A. Davidson, a declarat că inteligența artificială progresează atât de rapid în ceea ce priveşte performanța, încât nevoia de angajați va scădea în viitorul apropiat. Microsoft și Google au făcut deja reduceri importante, în favoarea AI.

Specialiștii spun că AI nu va provoca șomaj masiv, ci va schimba piața muncii. Sarcinile repetitive vor fi automatizate. Cererea pentru noi competențe, cum ar fi managementul AI și securitatea cibernetică, va crește.

Ne puteți urmări și pe Google News