Traian Băsescu şi energia regenerabilă

Traian Băsescu şi energia regenerabilă

Şeful statului susţine că este foarte importantă încurajarea, inclusiv prin bonusuri fiscale, a consumatorilor casnici, să recurgă la surse regenerabile de energie.

Preşedintele Băsescu a făcut această declaraţie, astăzi, în discursul rostit la conferinţa "Securitate energetică în Uniunea Europeană: Interdependenţe de mediu în contextul Mării Negre", organizată de Wilton Park.

"Pe lângă importanţa transferului energetic, în procesul de înverzire a consumului energetic e foarte important să încurajăm, inclusiv prin bonusuri fiscale, consumatorii, în primul rând pe cei casnici, să recurgă la alimentarea din astfel de surse regenerabile. În plus, în ceea ce ne priveşte, energia nucleară reprezintă o parte a soluţiilor la problema schimbărilor climatice", a spus Băsescu.

El a mai spus că România a fost şi rămâne un promotor al ideii de securitate energetică, amintind că Bucureştiul şi-a propus "un obiectiv ambiţios" de 24% energie regenerabilă în totalul consumului energetic în anul 2020.

"În negocierile actuale, pentru noi este important ca ţintele intermediare pentru atingerea procentului de 24% să fie orientative şi nu obligatorii, iar transferul certificatelor de origine să se facă numai cu acordul statelor de provenienţă", a spus Băsescu.

Acord UE pe pachetul energie-schimbări climatice Preşedintele a mai arătat că România va sprijini eforturile statelor din UE pentru a se ajunge la un acord politic la Consiliul European din decembrie 2008 pe pachetul energie-schimbări climatice. "Ştim că este o negociere dificilă, care trebuie să ţină cont de interesele şi situaţia tuturor statelor membre", a spus Băsescu.

În opinia şefului statului, fără securitate energetică este greu să adopţi politici de mediu coerente sau substanţiale.

Totodată, el a declarat că securitatea energetică europeană depinde de modul în care Uniunea Europeană se implică în zona Mării Negre şi dincolo de aceasta, în Marea Caspică.

"Marea Neagră este o regiune vitală pentru diversificarea surselor de energie. În viziunea României, gazoductul Nabucco este o prioritate a politicii de securitate europene. (...) Susţinem construirea la Constanţa a unui terminal de gaz lichefiat care poate aduce o contribuţie importantă la securitatea energetică a Mării Negre", a afirmat Traian Băsescu.

Gazoductul Nabucco, o prioritate a politicii energetice europene Traian Băsescu s-a referit şi la proiectul Nabucco, menţionând că România continuă să fie un susţinător al acestuia şi al PEOP (conducta pan-europeană de transport al ţiteiului Constanţa-Trieste - n.r.). Şeful statului a subliniat că realizarea acestui proiect este importantă pentru rezolvarea problemelor legate de diversificarea surselor de energie în UE.

"Cu sprijinul celor implicaţi în proiect, el poate asigura diversificarea surselor şi rutelor de aprovizionare. PEOP e un alt proiect atractiv, pentru că oferă o rută sigură şi directă de transport al petrolului caspic din Orientul Mijlociu spre Europa. Susţinem şi construirea la Constanţa a unui terminal de gaz natural lichefiat, ce poate aduce o contribuţie importantă la asigurarea securităţii energetice europene", a spus Traian Băsescu. 

(12:21)            

Ne puteți urmări și pe Google News