Traian Băsescu, REACȚIE privind închiderea frontierlor țării: Asta e o chestiune de siguranță națională, nu de dat pomeni electorale. A avut sau NU domnul Ponta mandat de la Iohannis când a deschis gura?
- Anca Lupescu
- 24 octombrie 2015, 20:21
Fostul președinte Traian Băsescu a vorbit, sâmbătă seara, despre afirmația premierul bulgar potrivit căreia Serbia, România și Bulgaria își vor închide granițele pentru refugiați, dacă Germania va proceda la fel. Acest lucru a fost confirmat și de premierul Victor Ponta.
La rândul său, Traian Băsescu spune că cea mai importantă chestiune de stabilit la acest moment este dacă premierul a avut un mandat clar de la președintele Klaus Iohannis pentru a face aceste declarații.
“Nu știu, eu sunt tentat să o iau în serios. Probabil premierul bulgar a vorbit primul pentru că era organizatorul summitului regional. Marea problemă e dacă această decizie e parte a unei acțiuni convenite cu președintele României, pentru că mâine la Bruxelles nu se duce Ponta, ci președintele Iohannis. Iar mâine se va face o discuție cu țările din Balcani, la care e invitată și România și președintele va avea un punct de vedere. Nu știu cât e de corelat cu poziția lui Ponta. Până una alta, premierul Victor Ponta nu putea să anhajeze România fără un mandat de la președintele Iohannis, în sensul celor pe care le-a declarant.
Premierul nu poate merge câine surd la vânătoare și să se întâlnească cu premierul Bulgariei care organiza întâlnirea și premierul Serbiei, o țară non UE, și să ia niște decizii pe care eventual să le afle președintele din presă. Trebuia să meargă cu mandat.
Acum câteva zile zburda cum poate România să preia refugiați, și chiar oricâți dacă e nevoie. Eu acum sunt în situația de a comenta un lucru fără a ști ceva fundamental: dacă premierul Victor Ponta a avut mandatul președintelui României pentru această poziție. Pentru că frontierele sunt o chestiune de siguranță națională, nu o chestiune de dat pomeni electorale, cu asta nu se joacă nici premierul”, a mai spus Băsescu.
Premierul bulgar Boiko Borisov a declarat sâmbătă, că Bulgaria, România şi Serbia vor fi pregătite să-şi închidă frontierele migranţilor, în cazul în care Germania şi Austria vor face acest lucru. Premierul Victor Ponta a spus că închiderea frontierelor va fi poziţia comună a României, Bulgariei şi Serbiei la mini-summitul de duminică de la Bruxelles. Premierul bulgar Boiko Borisov a declarat sâmbătă, la Sofia, că Bulgaria, România şi Serbia vor fi pregătite să-şi închidă frontierele migranţilor, în cazul în care Germania şi Austria vor face acest lucru.