Traian Băsescu: Nu vom ceda în privinţa nivelului de fiscalitate

Uniunea Europeană este, în prezent, un şantier care se reconstruieşte din punct de vedere instituţional, a declarat preşedintele Traian Băsescu, la Cotroceni. Şeful statului explică ce s-a întâmplat la Bruxelles, în cadrul summitului de criză. Evz.ro vă prezintă cele mai importante declaraţii ale preşedintelui.

Iată declaraţiile preşedintelui Traian Băsescu:

• Cum s-a ajuns aici? De ce diverşi analişti cântă prohodul? De ce încrederea finaţelor internaţionale este tot mai scăzută şi există o disponibilitate tot mai mică de a împrumuta statele europene în general şi statele eurozonei în special.
• Dincolo de moneda euro, cum a funcţionat Uniunea Europeană susţinerea monedei sale? Pentru cunoscători este foarte clar că au existat doi piloni. Unul a fost Pactul de Stabilitate şi Creştere, criteriile de la Maastricht, adoptat în 1992.
• Statul membru era responsabil individual de respectarea acestor criterii: deficit bugetar de 3% din PIB şi datorie publciă de 60% din PIB.
• Un alt element erau eventuale presiuni ale Comisiei Europene. Dacă exista un motor eficient pentru respectarea pactului erau numai pentru statele care erau în afara zonei euro şi îşi propuneau să atingă criteriile care să le permită să intre în zona euro. Practic, acesta era singurul element coercitiv care determina statele să respecte, să atingă parametrii. În rest totul ţinea de bunăvoinţa statelor şi de semnalarea Comisiei.
• România a fost avertizată din 2007 că riscă să intre în deficit excesiv. Şi am avut în 2008 un deficit de 5,4% din PIB, în condiţii de uriaşă creştere. Dar au fost nişte avertismente ale Comisiei, nişte supărări ale comisarului Almunia. Nu erau instrumente pentru ţinerea sub observaţie şi control a Pactului de Stabilitate şi Creştere.
• Pactul fixează ca deficit structural maxim 0,5%, cu indicaţia de a se sta în bugete excedentare. Deci, 3% a fost o cifră adoptată de toţi oamenii politici ca să construiască Europa socială pe datorie. Nu mai vorbim de cei care nu s-au uitat la 3% şi au depăşit cu mult acest deficit de la care se intră în deficit excesiv.
• Una din cauzele fundamentale pentru care s-a ajuns la criza de neîncredere a fost ascunderea miezului Pactului de Stabilitate şi Creştere care spunea de deficit structural de maxim 5% cu recomandarea de a se merge pe excedent pentru a asigura stabilitatea şi prosperitatea Uniunii Europene.
• Un alt pilon pe care s-a sprijit avansul UE a fost Agenda Lisabona, stabilită în 2000 pentru 10 ani cu obiective care vizau calitatea politicilor economice şi pe fond era vorba de reformele structurale. Din păcate, nici agenda Lisabona nu a avut elemente de coerciţie împotriva statelor care nu respectau programele de atingere a obectivelor.
• Ceea ce am spus nu e o critică. Am vrut să arăt cum s-a ajuns aici. Dacă ne uităm la anul 1992 sau la 2000, cu uşurinţă ne putem da seama, că din punct de vedere politic ar fi fost extrem de dificil să se impună statelor instrumente centralizate. Era greu de conceput în 1992 că vine Comisia Europeană cu un automatism prin care să te sancţioneze pentru deficit excesiv, sau pentru că nu ai îndeplinit obiectivele structurale din Agenda Lisabona.
• Nu văd o motivaţie corectă să acuzăm pe iniţiatori, pe cei care au gândit acum 10-20 de ani instrumentele de control şi de susţinere a monedei euro. Atât s-a putut atunci din punct de vedere politic.
• Putem spune că această criză ne-a făcut să descoperim realităţi şi să le tratăm altfel. Că nu avem mecanisme şi sancţiuni ca să menţinem disciplina bugetară. Aceste mecanisme nu există în acest moment.
• N-au existat instrumentele prin care să se monitorizeze datoriile uriaşe la care au ajuns statele europene. Acum, pe criză, aceste datorii uriaşe nu au lăsat niciun spaţiu de manevră ţărilor. Nu au existat nici la nivelul UE suficiente mecanisme care să ajute statele să iasă din această situaţie.
• Astfel, lipsa acestor mecanisme a obligat ţările să se aşeze la masa negocierilor pentru a găsi soluţii. Deciziile luate la Bruxelles pe 8 şi 9 decembrie au transformat întreaga Uniune Europeană într-un şantier care se reconstruieşte instituţional şi împing către formarea unei uniuni fiscale şi economice care s-o completeze pe cea monetară.
• Aceste măsuri vor fi obligatorii pentru statele din zona euro şi voluntare pentru cele non-euro. Setul de reguli urmează să fie stabilit în detaliu până la summit-ul din martie 2012.
• Este un răspuns la criză. Deciziile adoptate la ultimul Consiliul European au câteva obiective. Primul este prezentarea Uniunii. O destrămare a Uniunii ar reînvia naţionalismul monetar, comercial şi toate statele, populaţia întregii Europe ar avea de pierdut.
• Un alt element a fost adoptarea unor mecanisme de solidaritate. Şi al treilea element este legat de adoptarea de aranjamente de supraveghere bugetară şi a dezechilibrelor care să împingă UE către politici de calitate. Este esenţial ca politicile dezvoltate în fiecare stat membru să fie supravegheate iar pe de altă parte să existe mecanismul ca atunci când politicile nu sunt de calitate, Comisia să acţioneze sancţionatoriu.
• Această decizie e de natură să pună capăt populismului, nu convine unor politicieni. O să fie nevoiţi să facă o politică de calitate dacă vor să participe la efortul european.
• Până la urmă, miza ultimă nu este delegarea de competenţe către Bruxeles. Niciunul dintre şefii de stat şi de guvern nu a avut obiectivul să se spele pe mâini de responsabilitate la nivel naţional şi să dea responsabilitatea pe mâna Bruxelles-ului. Dar acesta este mijlocul prin care se poate realiza o supraveghere corectă a politicilor fiscale şi economice ale statelor.
• Ţelul ultim este mutarea politicilor statelor membre către o zonă a sustenabilităţii. E necesar ca toate statele membre să dezvolte politici sustenabile.
• Ce s-a adoptat mai reprezintă un lucru important. Este analiza mea. Modul cum se vor desfăşura lucrurile în Unine în perioada următoare are şi darul de a nu permite în zona euro în special şi în UE în special să nu fie ţări care nu duc politici de calitate, dar se ascund în marea familie a euro sau marea familie a UE. Deci, nimeni nu poate miza că propria ineficienţă va fi acoperită de statele care au politici de calitate, responsabile.
• Un alt element este legat de revenirea la o normalitate prin cele trei măsuri care vizează punerea în valoare şi respectarea Acordului de la Maastricht, a Pactului de Stabilitate şi Creştere.
• Prima măsură este menţinerea bugetelor pe echilibru sau pe surplus, având un deficit structural mai mic de 0,5%, atunci când se ajunge la deficit. Aceasta a devenit o obligaţie, nu mai e la latitudinea nimănui. E un obiectiv al bugetelor statelor membre ale zonei euro şi al statelor care nu fac parte din zona euro, dar vor să adere.
• Un alt mijloc de asumare a responsabilităţii este înscrierea acestei reguli în Constituţie sau într-un act normativ echivalent. Această obligaţie trebuie realizată până la 31.12.2012. Nu realizezi, nu eşti în acord. Pentru a se preveni orice aranjament local, modul cum va fi introdus în constituţie sau în legislaţie echivalentă acest obiectiv al Pactului de Stabilitate şi Creştere va fi analizat şi aprobat de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene. Nici Curtea Constituţională a României, nici a Franţei, Germaniei sau Belgiei nu va decide.
• Analiza juridică a acestui set de reguli va fi făcută de către Curtea de Justitie a UE. Aceasta va fi singura care va da verdictul dacă România sau o altă ţară a respectat deficitul de 0,5%. Noi, şefii de state, am convenit că singura structură neutră este Comisia Europeană care poate să vină să controleze şi să aplice sancţiunile. Comisia va stabili, împreună cu statul membru, programele de reintrare în criteriile pactului de la Maastricht.
• Bugetul acestui an vine pe deficit de 1,9% şi ne îndreptăm în 2013 către deficit zero, deşi aveam program deficit zero abia în 2015. Am luat decizia că este preferabilă această soluţie. Deficitul de 0,5% este o chintesenţă a revenirii la o situaţie normală a nivelului de îndatorare a statelor. Fără revenirea la un nivel acceptabil, statele UE nu mai pot asigura menţinerea nivelului de trai al cetăţenilor.
• Nimeni nu mai dă bani Europei decât foarte scumpi, disponibilitatea pieţelor de a împrumuta ţările îndatorate e mult mai mică.
• Se va trece la o politică de reducere a gradului de îndatorare cu îngheţare de salarii şi pensii, poate chiar cu reduceri, cu puternice reduceri de cheltuieli ale statului în toate ţările Uniunii Europene.
• Acest acord de uniune fiscale mai crează un mecanism de evitare a erorilor. Examinarea bugetelor statelor membre ale acordului de uniune. Deci, nu-ţi mai trimiţi bugetul la Parlament până când nu ai o consultare cu Comisia Europeană: dacă sunt erori la buget, dacă sunt sustenabile veniturile, dacă sunt sustenabile cheltuielile, dacă acest lucru îţi permite încadrarea în deficitul stabilit.
• De asemenea, execuţia bugetară va fi monitorizată. Statele care sunt în pericol de deficit excesiv sau cele care au intrat în deficit excesiv intră sub monitorizare permanentă. Nicinun stat nu poate să angajeze pe pieţele externe decât transmiţând la Uniunea Europeană să vadă în ce măsură influenţează gradul de îndatorare al ţării.
• Mi-am asumat participarea României la acest acord şi sper ca parlamentul să nu aibă alt unghi de vedere.
• Sancţiunile vor fi în mod cert automatisme, obligaţia de recuperare a deficitelor, un mecanism destul de complicat. Înainte de sfârşitul anului vom avea proiectul de uniune fiscală, pe care îl vor avea toate statele membre, vom veni cu propuneri de modificare şi acordul va fi adoptat de Consiliul European din luna martie.
• Acest proiect de acord nu este neapărat o noutate absolută, în afară de partea de sancţiuni.
• Adoptarea documentelor referitoare la guvernanţa economică a fost materializată în regulemente noi care au fost deja adoptate de Parlamentul European şi care au respectat cerinţele legate de cadrele bugetare. Toate deciziile din programul de guvernanţă economică au fost deja adoptate de consiliu şi intră în vigoare în luna septembrie din 2012, odată cu publicarea în Monitorul Oficial.
• Pentru statele din afara zonei euro există pactul Euro Plus la care acestea pot adera pentru a-şi consolida stabilitatea financiară. Alt document care face parte din programul naţional este strategia UE 2020, de creare de locuri de muncă. Aceste documente se regăsesc în acordul de la Bruxelles. Aceste documente nu aveau însă un mecanism de sancţiuni. Se va adopta un al doilea pachet de guvernanţă economică care vizează guvernarea reformelor economice şi supravegherea statelor vulnerabile. Toate documentele sunt înglobate în acordul de la Bruxelles.
• Este important că ce se va adopta în martie 2012 să fie adoptat în deplină cunoştinţă de cauză. Eu mi-am asumat faptul că România va adera la acest acord. Dacă parlamentul decide altfel, e treaba lui, eu ca şef de stat aveam această obligaţie. În mod categoric voi discuta cu partidele politice. Miercuri ma întâlnesc cu reprezentanţii lor şi sper că ei şi cei din comisia externă a parlamentului să aibă dezbateri. Eu voi susţine necesitatea aderării la acest acord dar ar fi prea puţin fără susţinerea lor. Suntem în grafic, puteam să stăm liniştiţi într-un deficit de 3% dar am fost obligaţi de realităţile pieţei să fim mai aspri. Preţul finanţărilor era prea mare pentru a ne risca.
• Atât UE cât şi FMI nu au nimic împotrivă dacă în execuţia bugetară ajungeam la 2,4%. Subliniez că diferenţa dintre 1,9% şi 2,4% trebuie s-o împrumutăm. Dobânzile la credite pe piaţa internaţională sunt de 8%. CDS-ul României era în vară 180, acum este 458. Intenţia e să împrumutăm cât mai puţin. Şi aşa trebuie să împrumutăm 13,5 miliarde euro pentru a rostogoli datoriile ulterioare. Un deficit de 1,9% mai înseamnă 2,5 miliarde euro împrumut. România trebuie să se împrumute 16 miliarde euro anul viitor. Vorbim de datoriile pe termen scurt care au fost rostogolite din 2008 încoace.
• În ceea ce priveşte propunerea USL pentru adoptarea acordului interguvernamental: Am luat în calcul înainte de plecarea la Bruxelles, că ştiam că va exista o asemenea solicitare. Nu vreau să spun nicio răutate, dar parcă la ora asta are puţin haz. Ferească Dumnezeu ca această abordare să fie a aceloraşi jurişti care au spus că Geoană rămâne preş Senatului. Articolul 148 din Constituţie se referă numai la tratatele Uniunii Europene. Aici vorbim de un acord interguvernamental care nu poate fi ratificat cu două treimi.
• Nefiind vorba de un tratat al Uniunii, tratatul interguvernamental pe care îl vom semna trebuie ratificat cu jumătate plus unu. Problema e nu cum îl treci, ci cum îl modifici. Nu necesită mai mult de jumătate plus unu. Din acest motiv, articolul 148 nu lucrează. Juriştii care au făcut aprecierea că se poate trece cu două treimi nu ţin cont de lucrul elementar că şefii de stat şi de guvern au stabilit cum îl poţi modifica, nu cum îl poţi adopta. Discutăm de un acord interguvernamental, nu de un tratat al Uniunii. Articolul 148 face referire la tratatele Uniunii şi la prevalenţa normelor europene asupra normelor naţionale. N-are nimic în comun cu acordul interguvernamental. E ca acordul România şi Siria, se modifică cu jumătate plus unu.
• Consiliul a stabilit ca până la sfârşitul anului 2012 acest acord să fie în Constituţie.
• Pactul fiscal nu modifică nimic. Nu modifică nimic acest acord fiscal al Uniunii Europene. Bugetul de stat al României pe anul 2012 rămâne aşa cum este.
• Cred că pe românul de rând nu-l va afecta în niciun fel nici în plus, nici în minus. În schimb, îi va garanta că va trăi într-o Uniune Europeană sănătoasă financiar, care nu va mai trece printr-o astfel de criză, va trăi într-o Uniune Europeană care nu va culege efectele globalizării reacţionând prin tăieri de salarii, ci va avea predictibilitate. E bine pentru români să ştie că şi România face parte din acest acord.
• Va fi un calendar de reducere a gradului de îndatorare şi un calendar de revenire a deficitului la 0,5%. Cred că toate statele vor respecta ce am stabilit. Comisia Euroeană dobândeşte puteri extrem de mari în raport cu statele când ele nu respectă regulile. Este normal ca toţi să fi înţeles lecţia Greciei, lecţia Spaniei, lecţia Irlandei, lecţia Portugaliei. Statele Uniunii din zona euro au plătit sume enorme, mai ales Germania şi Franţa. Or, asta legitimează orice stat să spună: Hai să luăm măsuri să nu mai fim în situaţia să plătim pentru statele care nu respectă regulile.
• Aici s-a spus foarte clar că se urmăresc parametri, dar doar în momentul în care ieşi din parametri îi spune Comisia Europeană să mărească taxele şi impozitele, să taie cheltuielile. Atâta timp cât eşti în parametri, rămâi la nivelul tău de fiscalitate.
• Nu vine Bruxelles-ul să stabiliească nivelul de fiscalitate. Noi nu vom fi dispuşi la nicio cedare, dar nu s-a pus problema ca la nivel european să se stabilească o fiscalitate unică, ci bugetul să stea în parametri precişi. Atunci, da, de acord, dar hai să stabilim şi pensii unice, şi salarii unice.
• Maastricht are 20 de ani, Lisabona 11 ani şi nu şi-a atins obiectivele. S-ar putea să spunem peste 10 ani uite ce am greşit acum 10 ani, dar atunci nu am avut puterea sa le rezolvăm. Fiscalitatea rămâne o chestiune suverană, dar parametrii legaţi de buget trebuie să rămână.
• Aderarea la acest acord este în interesul naţional. Nu s-a obţinut uşor. Iniţial era un acord doar pentru statele din zona euro. Probabil am fost cel mai preocupat lider din zona euro pentru ca România să adere la acest acord. Nu a fost deloc uşor. Faptul că acum s-a creat politic şansa să fim politic alături de statele din zona euro ne crează şi şansa de a nu ramâne într-o Europă cu două viteze.
• Pentru politicieni este ceva major, nu ne permitem improvizaţii juridice. Dacă am pus deficitul de 0,5% în constituţie o sa fim judecaţi direct de Curtea de Justitie a UE. Termenul pentru respectarea acestor condiţii este sfârşitul lui 2013.