Traian Băsescu n-a mai suportat. „Are o abordare de penal. Murdărește o instituție”

Traian Băsescu n-a mai suportat. „Are o abordare de penal. Murdărește o instituție”

Fostul Președinte al României a sărit la gâtul lui Dan Barna după declarațiile liderului USR referitoare la decizia Curții Constituționale de joi.

Traian Băsescu rămâne unul din punctele de referință ale politicii din România, iar reacțiile fostului Președinte sunt tot timpul spumoase. Ultima victimă în calea proaspătului europarlamentar este Dan Barna, ale cărui declarații referitoare la decizia Curții Constituționale l-au înfuriat pe Băsescu.

Fostul Președinte susține că abordarea liderului USR este una total neconformă cu postura pe care acesta vrea să și-o asume din decembrie, anume cea de șef al Statului.

Abordarea domniei sale este de penal, are o abordare de penal. Nu cei 9 judecători CCR sunt penali, ci abordarea domnului Barna este specifică unui penal. Pentru a-și atinge scorurile, murdărește imaginea unei instituții. Au fost opt voturi la zero la CCR.

Politicianul poate să vrea luna de pe cer, alegătorii la fel, dar Constituția e peste electori și peste voința politică, pentru că un stat fără repere constituționale e un stat eșuat

Nu poți să ai pretenția să fii Președinte al României când spui că o Curte cu o decizie de opt la zero e vârful de lance al penalilor. Nu poți!”, a spus Băsescu la Romania TV.