Pe 7 martie 1875, în Ciboure, Franţa, se năştea Maurice Ravel. Mama sa, o femeie basca pe nume Marie Deluart provenea dintr-o familie de pescari şi marinari, iar tatăl sau, Joseph Ravel, de origine franco-elveţiană, era inginer.
Maurice va creşte printre numeroşi artişti şi muzicieni, iar la vârsta de 7 ani îşi începea studiile muzicale cu lecţii de pian. Mai târziu, compozitorul va scrie că tatăl său, căruia îi plăcea muzica, a fost cel care i-a cultivat interesul pentru ea şi a contribuit la dezvoltarea gusturilor lui muzicale. În anul 1928, Ravel compunea cea mai cunoscută piesa a sa, Boléro, pe când se afla în vacanţă în oraşul său natal. Piesa este construită din două teme muzicale care se repetă de 18 ori.
Specialiştii spun că nu este o tentativă de muzică de dans spaniol, nici de dans popular, şi că este mai lent în tempo decât un dans bolero. Mulţi cred că această compoziţie a lui Ravel este repetitivă şi plictisitoare, în timp ce alţii spun că este hipnotizantă şi fascinantă. Oricum ar fi, Boléro-ul lui Ravel este considerat cel mai lung crescendo muzical din lume. Este una dintre ultimele piese compuse înainte ca boala să îl condamne la tăcere. Geniul bolnav
În lucrarea “Neurological Disorders in Famous Artists” ( 2005), există un studiu despre compozitor, semnat Erick Baeck, în care autorul spune că Ravel ar fi suferit de o „boală neurologică progresivă presenilă care i-a anihilat creativitatea în ultimii ani ai vieţii“. Supus unei operaţii pe creier la 17 decembrie 1937, în urma unei suspiciuni de hidrocefalie, pacientul nu îşi mai revine şi moare pe 28 decembrie.
În absenţa unei autopsii, medicii au pus numai diagnostice speculative. Încă din 1927 Ravel se plângea de oboseală progresivă şi, deşi i se recomandase un repaus de un an, dar ignoră sfatul medicilor şi scrie celebrul Boléro (1928). În următorii 2-3 ani scrie mai multe lucrări şi termină Concertul pentru pian în sol major (cunoscut şi sub numele de Concertul pentru mâna stângă).
Lucrarea îi este dedicată lui Paul Wittgenstein, un pianist austriac care îşi pierduse braţul drept în Primul Război Mondial. În anul 1932, Ravel este accidentat de un taxi şi, deşi nu e rănit foarte grav, suferă, se pare, şi un traumatism cerebral. În acelaşi an, Ravel vizita Bucureştiul, iar Regele Carol al II-lea îl invita la un prânz, dar compozitorul, distrat, a uitat de masă.
În anii următori starea compozitorului se agravează, apar probleme de coordonare motorie, defecte de mişcare a globilor oculari şi probleme de limbaj. Unii critici au speculat că însăşi tema obsesivă din Boléro ar fi un semn de suferinţă neurologică, dar această opinie e demontată atât de declaraţiile lui Ravel, conform cărora efectul repetitiv este unul intenţionat, cât şi de faptul că lucrările ulterioare ale acestuia nu prezintă caracteristica respectivă.
În ultimii trei ani din viaţă, compozitorul nu a reuşit să finalizeze o serie de lucrări pe care, conform propriilor sale spuse, le avea în minte. „Am încă atât de multă muzică în cap...” , îi declara el violonistei Hélène Jourdan-Morhange în iulie 1937, cu câteva luni înainte de a muri.
<iframe src="http://www.youtube.com/embed/iUlR5QFny9M" frameborder="0" height="315" width="560"></iframe>
Recomandările noastre
