Crimele de la Caracal, până acum doar două, departe de a fi elucidate în toate tenebrele lor, pun în evidență adevăruri bănuite de toată lumea, dar despre care nu s-a vorbit. Este vorba despre așa-numitele concluzii, tâlcurile care se desprind după o catastrofă întâmplată, învățăminte prețioase pentru viitor, care arată cum ar fi putut fi evitate nenorocirile petrecute și altele ca ele, care se vor mai întâmpla. Este pasul înainte pe care îl poate face omul și este unul dintre vectorii cunoașterii, iar suma pașilor de acest fel se numește experiență, îl face pe om mai bogat decât dacă ar avea un sac plin cu aur în spinare.

Sigur, în toiul fiorilor generați de asemenea tragedii, este bine ca cei preponderent raționali să aibă răbdare, să tacă o vreme, altfel stârnesc furia mulțimilor cu circumvoluțiunile inundate de hormoni care substituie aparatul logic cu starea sufletească. Riscurile pe care manifestarea lucidă le presupune în astfel de momente sunt cunoscute din antichitate.

Astfel, mitologia greacă ne povestește de Laocoon, preotul troian al zeului Apollo, care împreună cu fii săi a fost ucis de doi șerpi, ca să fie împiedicat de la a-și salva neamul. Reptilele ar fi fost trimise de zei, ca să-l oprească pe preot din a-i avertiza pe troienii cuprinși de frenezia victoriei asupra grecilor cu privire la pericolul de moarte reprezentat de acceptarea Calului Troian, drept dar prin care grecii se recunoșteau înfrânți.

„Temeți-vă de greci și de darurile lor!”, povestește Vergilius în  Eneida că ar fi spus zadarnic Laocoon mulțimii troienilor în delir, în entuziasmul unei victorii la care nu prea mai sperau. Nici măcar moartea preotului și a fiilor săi nu i-a trezit pe troieni din beția emoțională, au dărâmat poarta Troiei și au băgat în cetate Calul în care stăteau ascunși oștenii greci. Deznodământul este cunoscut, în toiul nopții, grecii au ieșit din Cal și i-au măcelărit pe troieni.

Ei bine, zilele trecute, păstrând desigur proporțiile, precum legendarul Laocoon, Ecaterina Andronescu, fost ministru al Învățământului nu a tăcut, a invitat la rațiune, a încercat să arate că se pot trage învățăminte folositoare pentru viitor, în măsură să evite asemenea blestemății. A spus o chestie care este în mintea oricărui om normal, a oricărui părinte, alături de un „Ferească Dumnezeu!”, la auzul tragediei de la Caracal: „Cred că va trebui, la începutul anului școlar, să introducem în toate școlile un sistem de protecție a copilului și trebuie să-i învățăm să se protejeze și singuri, să se ferească, pentru că eu asta am învățat și de acasă. Cred că toate aceste lucruri trebuie să le repetăm și la școală”. Apelul nu a rămas fără urmări, Viorica Dăncila a demis-o pe Ecaterina Andronescu pentru spusele ei, catalogate de premier, ori din prostie, ori din oportunism, a fi „derapaje”.

„S-a grăbit cu concluziile, trebuia să aibă răbdare și să spună toate astea mai încolo, când se mai calma lumea” mi s-ar putea replica. „Greșit”, aș răspunde eu. La noi, după ce trece emoția, nu intră în funcțiune rațiunea, analiza, urmată de concluziile care să se transforme în experiență folositoare, ci imediat vine uitarea. Cine nu crede asta să încerce să-și amintească dacă, după ce a trecut valul de emoție generat de tragedia de la Colectiv, a existat vreo analiză, vreo discuție publică oricât de măruntă, cu privire la ceea ce ar trebui să știe lumea, tinerii în special, înainte de a intra cu sutele într-o hrubă fără ferestre, cu o singură cale de acces.

Dacă nu-și amintește, îi spun eu, nu are ce să-și amintească, pentru că nimeni nu a vorbit despre asta, nimeni nu a vorbit despre lipsa de prevedere elementară a celor care au intrat acolo. Aspectul izvorât din grija pe care trebuie să ne-o purtăm singuri, nouă înșine, și celor pe care îi avem în grijă și răspundere, a fost total ignorat, de parcă am fi ajuns niște oi inconștiente, aflate exclusiv în grija ciobanilor.

Și pentru că veni vorba despre cei aflați în grija altora, cum ar fi în aceea a părinților, nu am auzit nimic despre cea mai tânără victimă a sinistrului de la Colectiv, Ștefan Hamed-Andrei, un copil în vârstă de 15 ani, elev eminent al Colegiului Tudor Vianu din Capitală, nu am aflat de la nimeni ce căuta un copil acolo, într-un asemenea loc, la acea oră din noapte.

Cu o singură excepție, nu există nimic mai trist decât tragediile soldate cu strivirea unor vieți sub semnul absurdului nemilos. Mai trist decât atât este doar ca de pe urma lor să nu înțelegem nimic, să nu extragem nicio povață, să nu ne pese de cum am putea să le evităm pe următoarele, de parcă ni le-am dori.