Tragedia din Siria. Sumă uriașă mobilizată de Uniunea Europeană

Tragedia din Siria. Sumă uriașă mobilizată de Uniunea Europeană

Cu ocazia celei de-a patra conferințe de la Bruxelles cu tema „Sprijinirea viitorului Siriei și al regiunii”, comunitatea internațională s-a angajat să sprijine Siria și principalele țări care găzduiesc refugiați sirieni, în 2020 și ulterior.

În fața regimului distructiv al președintelui sirian Bashar Al-Assad, comunitatea internatională va aloca fonduri în valoare totală de 6,9 miliarde de euro.

La această sumă, contribuția Uniunii Europene este de 71 % sau 4,9 miliarde de euro, respectiv 2,3 miliarde din partea Comisiei Europene și 2,6 miliarde EUR din partea statelor membre ale UE, se arată într-un comunicat al Executivului european.

UE și statele sale membre au contribuit cu cele mai multe fonduri la abordarea consecințelor crizei din Siria, mobilizând în total, din 2011, peste 20 de miliarde EUR sub formă de asistență umanitară, de stabilizare, de dezvoltare și economică.

Ne puteți urmări și pe Google News

Cea de a patra conferință de la Bruxelles, care s-a desfășurat virtual între 22 și 30 iunie și a fost coprezidată împreună cu Organizația Națiunilor Unite, a reunit toți actorii relevanți din peste 80 de țări și organizații international, arată Comisia Europeană.

Aceștia au abordat în cursul discuțiilor situația actuală din Siria și din regiune și și-au reafirmat sprijinul față de eforturile depuse sub coordonarea ONU în vederea găsirii unei soluții politice cuprinzătoare la conflict. De asemenea, conferința a oferit o platformă unică de dialog cu societatea civilă.

Înaltul Reprezentant/vicepreședintele Josep Borrell a declarant: „În aproape 10 ani de război, jumătate din populația siriană a fost nevoită să își abandoneze casele.

Peste jumătate de milion de persoane și-au pierdut viața. Pentru o întreagă generație de copii sirieni, singura realitate pe care o cunosc este cea a războiului.

Viitorul lor și viitorul țării lor sunt ținute în continuare ostatice. Europa nu poate ignora această stare de fapt și nu o va face. Toți sirienii merită un viitor mai bun, pașnic.

Astăzi i-am reunit pe toți actorii internaționali relevanți pentru a ne confirma angajamentul de a sprijini poporul sirian și eforturile ONU în vederea găsirii unei soluții politice cuprinzătoare și de durată la conflictul sirian.”

Începând cu 2017, conferințele de la Bruxelles cu tema „Sprijinirea viitorului Siriei și al regiunii” au reunit comunitatea internațională în sprijinul eforturilor ONU în favoarea unei soluții politice la conflict, în conformitate cu Rezoluția 2254 a Consiliului de Securitate al ONU.

Cea de a patra conferință de la Bruxelles a reconfirmat angajamentul continuu al UE de a oferi sprijin și de a răspunde nevoilor sirienilor din Siria și din regiune, precum și ale comunităților-gazdă ale acestora din țările învecinate.

Din 2011, grație sprijinului din partea UE, milioane de sirieni și comunitățile-gazdă au beneficiat de asistență alimentară, asistență medicală și servicii de protecție, cum ar fi protecția copilului și eforturi de prevenire a violenței bazate pe gen.

De asemenea, UE a oferit asistență populației civile în domeniile educației, justiției și mijloacelor de subzistență.

În interiorul Siriei, UE nu colaborează cu regimul aflat la putere și nici nu desfășoară acțiuni prin intermediul acestuia.

Asistența umanitară oferită de UE este pusă la dispoziție pe întreg teritoriul Siriei exclusiv în funcție de necesități. UE sprijină, de asemenea, dezvoltarea unei societăți civile puternice, cu un accent special pe femei și pe tineri ca actori ai schimbării pentru viitorul Siriei.