Tradiții de Paști neobișnuite din lume. De la bătăi cu apă la festivaluri spectaculoase
- Iulia Moise
- 13 aprilie 2026, 11:27
Arcada comestibilă Sicilia / sursa foto: captura videoPaștile este una dintre cele mai importante sărbători religioase celebrate la nivel global, asociată în mod tradițional cu reuniuni de familie, ouă vopsite și dulciuri, potrivit getyourguide.com.
Cu toate acestea, în diferite regiuni ale lumii, obiceiurile legate de această sărbătoare capătă forme surprinzătoare. De la construcții comestibile până la ritualuri comunitare spectaculoase, tradițiile locale reflectă diversitatea culturală și istorică a fiecărei zone.
Potrivit materialului publicat de sursa inițială, „Paște este una dintre numeroasele sărbători de primăvară celebrate în întreaga lume”, însă modul în care este marcat diferă semnificativ.
În unele locuri, „tradițiile locale care marchează Paștele creștin sunt puțin sau chiar foarte diferite”, incluzând practici neobișnuite precum bătăi cu apă sau festivaluri elaborate.
Arcade comestibile în Sicilia de Paști
În localitatea San Biagio Platani din Sicilia, Paștele este marcat prin construirea unor arcade decorative realizate din pâine și alte produse alimentare. Tradiția, cunoscută sub numele de „Archi di Pasqua”, datează din secolul al XVII-lea.
Conform sursei, „locuitorii construiesc arcade elaborate din pâine și din alte alimente”, iar evenimentul are loc anual, transformând orașul într-un spațiu decorativ complex.
„Târgul în formă de catedrală, unde toate decorațiunile sunt comestibile” atrage vizitatori interesați de specificul local.
Lunea Udă din Polonia
În Polonia, a doua zi de Paște este cunoscută sub numele de Śmigus-Dyngus sau „Lunea Udă”. Evenimentul este caracterizat prin stropirea cu apă, considerată o tradiție cu rol simbolic.
Materialul menționează că „înarmate cu găleți și pistoale cu apă, oamenii se stropesc unii pe alții”, iar obiceiul „se crede că aduce noroc”. Practica este răspândită la nivel național și implică participarea comunităților locale.
Festivalul zmeielor din Bermuda
În Bermuda, Vinerea Mare este marcată printr-un festival al zmeielor organizat pe plaja Horseshoe Bay. Participanții construiesc și lansează zmee colorate, simbolizând semnificații religioase.

Zmee Bermuda / sursa foto: captura video
Potrivit textului de bază, „Festivalul Zmeilor din Bermuda... este un eveniment plin de viață, potrivit pentru familii”. În paralel, se consumă produse tradiționale, precum „chifle cu cruce”, asociate acestei perioade.
Copiii-vrăjitoare din Finlanda, o atracție de Paști
În Finlanda, copiii se costumează în vrăjitoare și merg din casă în casă oferind ramuri decorate. Obiceiul este practicat în perioada Sâmbetei Mari și a Duminicii Floriilor.
Sursa precizează că „copiii finlandezi merg la ușile locuințelor pentru a oferi ramuri de salcie împodobite”, iar în schimb primesc dulciuri. Ritualul este asociat simbolic cu alungarea spiritelor rele.
Ouă roșii și artificii în Grecia
În Grecia, ouăle vopsite în roșu reprezintă un simbol central al sărbătorii. În plus, în anumite regiuni, cerul este luminat de artificii.
Conform materialului, „ouăle sunt vopsite în roșu aprins, culoarea vieții”, iar „fiecare biserică aprinde artificii la miezul nopții” în unele zone, precum insula Spetses.
Prepararea unei omlete uriașe în Franța, de Paști
În orașul Haux din Franța, Paștele este marcat prin prepararea unei omlete de mari dimensiuni, destinată comunității locale.

Omleta uriasa / sursa foto: captură video
Textul menționează că „omleta uriașă... poate hrăni 1 000 de oameni”, fiind realizată din „peste 4 000 de ouă”. Tradiția este asociată istoric cu perioada lui Napoleon Bonaparte.
Romane polițiste în Norvegia
În Norvegia, Paștele este asociat cu lectura romanelor polițiste, fenomen cunoscut sub numele de „Påskekrim”.
Sursa arată că „pe canalele TV și la posturile de radio din Norvegia rulează non-stop romane polițiste”, iar această practică este larg răspândită în rândul populației.
Săptămâna Mare în Guatemala
În Guatemala, sărbătorile de Paște se desfășoară pe parcursul întregii Săptămâni Mari, în special în orașul Antigua.
Potrivit materialului, „străzile se umplu de covoare colorate... făcute din rumeguș vopsit, nisip și flori”, iar evenimentele includ procesiuni religioase și spectacole pirotehnice.
„Sute de mii de vizitatori vor veni în Antigua pentru a asista la sărbători”, se mai arată în sursă.