Toți cetățenii Republicii Moldova vor beneficia de compensații la energia electrică în septembrie și octombrie. Video
- Sanda Frunze
- 8 octombrie 2025, 16:07
sursă: arhivă EvZRepublica Moldova. Toți consumatorii casnici din Republica Moldova vor primi compensații pentru primele 110 kWh consumați în lunile septembrie și octombrie 2025. Măsura a fost aprobată astăzi în cadrul ședinței de Guvern, iar suma totală alocată pentru aceste compensații se ridică la 230 de milioane de lei.
Ministrul Muncii și Protecției Sociale, Alexei Buzu, a precizat că programul a fost inițiat în luna februarie și este prelungit periodic, în funcție de resursele disponibile, cu sprijin financiar din partea Uniunii Europene.
„Adoptăm periodic aceste hotărâri pentru a continua programul, care a fost lansat în februarie. În funcție de resursele identificate, inclusiv cu sprijinul Uniunii Europene, continuăm implementarea acestuia. Avem angajamentul ferm de a fi alături de cetățenii noștri prin acest program până la sfârșitul anului”, a declarat Alexei Buzu.
Cum se acordă compensațiile și platforma de înregistrare
Compensațiile pentru energia electrică vor fi acordate imediat pentru primele 110 kWh consumate în septembrie și octombrie. În ceea ce privește sprijinul pentru căldură, autoritățile urmează să finalizeze detaliile tehnice. Ministrul Buzu a subliniat că, în luna noiembrie, cetățenii vor trebui să se înregistreze pe platforma compensatii.gov.md, așa cum s-a procedat în ultimii patru ani. Toți vor beneficia de sprijin în funcție de nivelul de vulnerabilitate energetică.
„Mă refer la sistemul digital, interconectarea cu alte baze de date gestionate de sistemul public, discuțiile și instruirea asistenților social-comunitari și crearea echipelor mobile. Aceste lucruri sunt necesare pentru a ne asigura că în comunitățile unde va fi un flux mai mare de cetățeni, colegii noștri vor oferi tot suportul cuvenit. Imediat ce aceste momente vor fi clarificate, voi putea comunica modul exact în care urmează a fi implementat programul”, a declarat Alexei Buzu.
De la 1 august 2025, tariful la energia electrică este stabilit la 3,59 lei/kWh pentru consumatorii din centrul și sudul țării și la 4 lei/kWh pentru cei din nord. Compensațiile acordate pentru primele 110 kWh vor reduce povara financiară asupra gospodăriilor și vor asigura un sprijin direct pentru populație.
Republica Moldova pregătită pentru sezonul rece
De asemenea, Guvernul anunță că țara intră în sezonul rece cu rezerve completate de gaze, păcură și cărbune. Ministrul Energiei, Dorin Junghietu, a afirmat că Republica Moldova este pregătită pentru iarnă, iar Energocom a finalizat toate pregătirile necesare pentru perioada 2025–2026.
„Până la 1 noiembrie 2025, Energocom va finaliza și obligația celor 15% de volum de gaze din stocare, conform legii. De la 1 septembrie, Energocom a început furnizarea de gaze, iar pe 6 octombrie au fost emise primele facturi. Este nevoie de o durată de ajustare și de evaluare a costurilor. ANRE o să se expună în decembrie pe o eventuală ajustare a tarifelor”, a explicat ministrul înaintea ședinței Guvernului de miercuri, 8 octombrie.
Ministrul a explicat că, în ceea ce privește energia electrică, Energocom a încheiat toate contractele necesare, iar Moldelectrica este pregătită în proporție de aproximativ 70%. Totodată, stocurile de cărbune și păcură au fost completate integral, asigurând securitatea energetică a țării pe perioada iernii.
Referitor la eventualele modificări ale tarifelor la gazele naturale, Dorin Junghietu a menționat că Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) urmează să facă o evaluare în luna decembrie, urmând să comunice public orice ajustări care ar putea afecta consumatorii.