Deși nu există o dată exactă, cred că băncile nu au mai acordat credite în franci evețieni de prin 2010, cu toate că s-ar putea să se fi oprit mai înainte. Dar, în 2010, la jumătatea anului, a existat un salt uriaș al cursului, în interval de câteva săptămâni, de la 2,8 lei/franc la circa 3,2 lei/franc, care cred a transformat destul de repede unele credite în restanțe, ceea ce le-a determinat pe bănci să le scoată din portofolii.

Așadar, băncile oferit cele mai multe credite în franci când moneda a variat între 1,8 (2007) și 2,8 lei (2010).

Francii nu au avut ponderi colosale în portofoliul celor mai multe bănci (deși există excepții răsunătoare). Prin urmare, mă aștept ca acestea să fi „lichidat” (a se citi rambursat) foarte repede, poate chiar într-un an sau doi, liniile de credit în baza cărora au oferit împrumuturile în franci, la un curs convenabil, hai să zicem unul echivalent cu cel plătit de clienți în acea perioadă.

Asta înseamnă că, de circa doi ani, ele primesc de la clienți, în fiecare lună, franci care valorau cu 40 – 50%, în medie, (dar și cu 100%, în unele cazuri) mai mult decât au acordat. Adăugând la ce au câștigat din creșterea cursului și o dobândă de 4-5% percepută pentru credit, rezultă un total de 45 și 105%. Aceasta este adevărata dobândă a creditului și a câștigului realizat de bănci de pe urma creditelor, după ce acoperă suma efectiv acordată.

Ar mai fi de luat în calcul și creditele neperformante care,d esigur, costă. Cred însă că și la un bilanț final băncile au ieșit enorm în câștig prin aceste împrumuturi. De aceea ar trebui să fie deschise în fața oricărei forme de ajutor pe care o pot acorda clienților.

Ce soluții au însă îndatorații? Din ce s-a formulat până acum, cred că unele sunt ceva mai realiste decât celelalte.

Cea mai la îndemână mi se pare negocierea cu banca. OTP a făcut deja un pas în acest sens și a arătat soluția pe care ar putea fi dispuse băncile să o aplice: o reducere de dobândă. Deși OTP oferă facilitatea doar pentru trei luni o negociere directă cu banca a unui client bun-platnic poate conduce la o scădere a dobânzii, chiar dacă ceva mai redusă, pe toată durata creditului. În Occident un credit acordat pe o perioadă îndelungată își modifică costurile și de patru-cinci ori, în urma negocierilor. La fel se întâmplă cu refinanțările: clienții sunt foarte atenți la costuri și exploatează orice oportunitate pentru a plăti mai puțin.

Până acum, este singura variantă evident în beneficiul clientului și care nu implică niciun risc. De asemenea, cred că este în interesul băncilor de a o pune în aplicare, deoarece ele câștigă enorm din evoluția francului.

Un proces cu banca, pentru a reveni la valoarea francului din ziua acordării creditului, ar fi de asemenea o soluție, mai ales că există deja un precedent: cazul câștigat de la Galați. În schimb, nimeni nu poate fi sigur de reușită, iar rezolvarea poate veni și după doi ani de zile, ținând cont de perioadele de timp dintre termenele de judecată. În plus, cazul Galați este o reușită parțială. Banca a acceptat să primească de la client contravaloarea francilor în lei la o valoare mult diminuată, dar a crescut substanțial dobânda creditului.

De departe cea mai riscantă este conversia creditului în lei, pentru că nu se știe cum va evolua cursul iar francul ar putea, într-adevăr, să scadă. Or, să te alegi cu contravaloarea creditului în lei, atunci când cursul este la maxim, nu este o soluție.