Evenimentul Zilei > Social > Top 10 cărți de literatură străină contemporană. Surprize, surprize!
Top 10 cărți de literatură străină contemporană. Surprize, surprize!

Top 10 cărți de literatură străină contemporană. Surprize, surprize!

Cum pentru acest top nu-ți ajung toate degetele mâinilor (plus cele de la picioare) pentru a prinde toate titlurile merituoase, premiate, iubite, care au iscat vâlvă, am legat mai jos alegeri de la o singură editură. O luăm pe rând, nu se supără nimeni dacă ies zece topuri în loc de unul. Glumesc.

1. Străveacul și alte vremi de Olga Tokarczuk
Premiul Nobel pentru Literatură 2018
Traducere din limba polonă și note de Olga Zaicik

Străveacul şi alte vremi este considerată cea mai reuşită carte a scriitoarei poloneze. Olga Tokarczuk construieşte o vastă alegorie despre forţa distructivă a timpului, povestind optzeci de ani din viaţa locuitorilor unui sat mitic. Sensul său profund este reprezentat de modul în care omul se poate plasa în istorie pentru a se redescoperi. Îmbinînd realismul cu magicul, ignorînd aspectele (post)moderne ale unei societăţi, scriitoarea reuşeşte să dea romanului său o dimensiune universală. Suflul amplu al naraţiunii aminteşte uneori de paginile memorabile din Un veac de singurătate al lui Gabriel García Márquez.

Un mit ordonat

„Olga Tokarczuk construieşte din crîmpeie de istorie reală un mit ce respiră ordine, o poveste unde toate întîmplările, chiar şi cele tragice şi urîte, au propria justificare. Spaţiul e organizat ca o mandala – un cerc înscris într-un pătrat, care e reprezentarea geometrică a desăvîrşirii şi plenitudinii.” (Jerzy Sosnowski, Gazeta Wyborcza)

„În acest roman de mare amplitudine, Olga Tokarczuk valorifică tradiţiile realismului magic pentru a plăsmui o lume la fel de adînc înrădăcinată în mituri străvechi pe cît de înrădăcinată este în prezent.” (Frankfurter Allgemeine Zeitung)

Monumental. Oare?

„Străveacul şi alte vremi este un roman monumental, de o anvergură şi o profunzime rareori atinse în literatura contemporană. Complexitatea sa transcende vasta mulţime de personaje legate între ele, întreţesute în naraţiunea de o imaginaţie luxuriantă a Olgăi Tokarczuk, extinzîndu-se la cîteva decenii de frămîntări din istoria unui sătuc. Scriitoarea ne reaminteşte de ce citim romane: ca să pătrundem într-o lume fictivă cu totul necunoscută şi în acelaşi timp nemaipomenit de familiară.” (The Prague Post)

2. Cartea mării de Morten Strøksnes
Premiul Uniunii Criticilor din Norvegia 2015
Traducere din limba norvegiană de Diana Polgar

Doi ani au trebuit să treacă pînă într-o seară de vară cînd, în insulele pe cît de izolate şi sălbatice, pe atît de maiestuoase ale arhipelagului norvegian Lofoten, doi prieteni au luat, în sfîrşit, hotărîrea: să plece într-o expediţie primejdioasă în largul mării, la vînătoare de rechini boreali.

La vânătoare de rechini boreali! Chiar tare!

Specie ancestrală de dimensiuni impresionante, ce trăieşte sute de ani, rechinul boreal a stîrnit groaza şi imaginaţia pescarilor nordului din cele mai vechi timpuri.

Se spune că ochii lui fosforescenţi, năpădiţi de paraziţi, hipnotizează prada, iar carnea extrem de toxică poate să provoace transe halucinatorii. În barca lor pneumatică, înarmaţi cu echipamente de pescuit rudimentare, poveşti incredibile şi ambiţiile nemăsurate ale vînătorilor de balene legendari, naratorul şi Hugo Aasjord, artist excentric şi pescar experimentat, pornesc în căutarea acestui monstru enigmatic.

O sărbătoare marină

Inspirată din fapte reale şi întreţesută cu poveşti uimitoare despre viaţa puţin cunoscută a oceanului, cu biologia, istoria, poezia şi legendele sale, Cartea mării este o celebrare a universului marin, a aventurii şi a prieteniei, dar şi un semnal de alarmă pentru protejarea unui ecosistem greu încercat de acţiunile oamenilor, dar atît de important pentru dăinuirea vieţii pe pămînt aşa cum o ştim astăzi.

„O expediţie de dimensiuni epopeice deschide calea informaţiilor fascinante despre mări şi oceane în această eco-aventură marină… Erudiţia, umorul înţepător şi scriitura simplă ale lui Strøksnes se contopesc într-o istorie naturală proaspătă, cuceritoare.” (Publishers Weekly)

Meditație și contemplare

„O carte pătrunzătoare şi fascinantă, evocînd figuri memorabile precum Ahab al lui Melville sau bătrînul lui Hemingway… Arta ingenioasă a lui Morten Strøksnes este aceea de a ne aminti încă o dată că prinderea peştelui mare este cea mai puţin importantă parte a poveştii.” (The Wall Street Journal)
„O carte extraordinar de captivantă… Un tur de forţă… O operă de meditaţie şi contemplare, cu un orizont larg şi deschis ca îndepărtatele linii de coastă ale nordului, pe care le evocă atît de frumos.” (The Spectator)

3. Îmbunătățire de Joan Silber
National Book Critics Circle Award in Fiction în 2017
Traducere din limba engleză și note de Mihaela Ghiță
„O capodoperă a vieții cotidiene” (Newsday)

Romanul Îmbunătățire a fost elogiat – și pe bună dreptate – pentru căldura umană a poveștilor care îl construiesc, pentru umorul subtil și construcția rafinată.

În jurul poveștii de iubire a Reynei, o tînără newyorkeză săracă, care își crește singură băiatul dintr-o relație mai veche, răsar și se ramifică alte istorii de viață, cu personaje dintre cele mai diverse: o mătușă pasionată de lecturi care și-a trăit o parte din viață în Turcia, fiind căsătorită acolo cu un vînzător de covoare, o gașcă de traficanți naivi de țigări din New York, o cosmeticiană de culoare, ambițioasă și dură, un trio de tineri nemți care încearcă să facă trafic cu antichități scoase ilegal din Turcia.

Întortocheli

Legăturile dintre ele, peste spațiu și timp, cu volute și întreruperi, cu povești de dragoste întortocheate, vinovății resimțite acut și datorii plătite, țes un model la fel de complex ca valoroasele covoare turcești ale mătușii eroinei.

„Iată un roman de o bogăţie şi o profunzime ce oferă o plăcere imensă la lectură. Silber ştie – şi ne arată şi nouă – cît de aproape de abis ne ducem vieţile, dar, în egală măsură, ştie ce înseamnă bucuria vieţii, în special bucuria născută din legăturile cu cei apropiaţi… Cu un talent desăvîrşit, romanciera dezvăluie surprinzătoare conexiuni între personajele din New Yorkul contemporan şi cele din Turcia anilor 1970.” (The New York Times Book Review)

„O cronică provocatoare a lumii contemporane.” (BBC Culture)
„Un roman superb scris, amuzant şi extrem de uman…” (The Seattle Times)

4. Focul din casă de Kamila Shamsie
Women’s Prize for Fiction 2018
Traducere din limba engleză și note de Sînziana Dragoș

Isma este în sfîrşit liberă. După ce i-a crescut pe fraţii ei mai mici – gemenii Aneeka şi Parvaiz – de la moartea părinţilor, obţine o viză de studii care-i îngăduie să-şi împlinească visul de
a-şi pregăti doctoratul în America.

Mirări și sacrificii

Isma pleacă la Amherst College, însă îşi face griji pentru Aneeka, sora ei frumoasă şi încăpăţînată, care a rămas în Londra, şi pentru Parvaiz, care dispare, călcînd pe urmele tatălui său jihadist. Bîntuit de trecutul tatălui, după ce află că acesta a fost torturat de americani la Bagram, Parvaiz se înrolează în ISIS şi fuge în Siria. La scurt timp, în viaţa surorilor se iveşte Eamonn, fiul unui important politician britanic.

Să fie acesta o şansă la fericire? Un mijloc de a-l salva pe Parvaiz? Brusc, destinele a două familii se împletesc în acest roman care ne provoacă să ne întrebăm: ce sacrificii sîntem dispuşi să facem în numele iubirii?

Nominalizat la Man Booker Prize

„Romanul Kamilei Shamsie, nominalizat la Man Booker Prize în 2017, este o adaptare îndrăzneaţă a Antigonei lui Sofocle. Focul din casă păstrează temele tragediei antice: nesupunere civică, fidelitate şi lege.

O poveste ingenioasă şi explozivă, în care tensiunea atinge cote maxime şi care se încheie cu una dintre cele mai memorabile scene din romanele acestui secol.” (The New York Times)

„Toate romanele Kamilei Shamsie sînt absolut impresionante şi abordează probleme morale complexe, oferind genul de lectură plină de satisfacţii la care speră cei mai mulţi dintre noi cînd aleg un roman.” (San Francisco Chronicle)

5. Oase solare de Mike McCormack
Roman distins cu International Dublin Literary Award 2018
Traducere din limba engleză și note de Veronica D. Niculescu

Elogiat încă de la apariţie pentru virtuozitatea narativă şi calda profunzime umană, Oase solare este o peregrinare prin memoria şi, implicit, prin viaţa lui Marcus Conway, un inginer constructor irlandez, într-un flux al memoriei ce reconstituie o întreagă istorie individuală şi colectivă.

Romanul dintr-o singură frază

Scris cu o măiestrie remarcabilă, romanul lui McCormack e alcătuit dintr-o singură frază, a cărei curgere este de fapt curgerea vieţii omeneşti. Acasă, aşezat la masa din bucătărie, Marcus Conway rememorează într-un parcurs continuu, cu un ritm fermecător, momente din viaţa sa, de la copilăria petrecută la ţară, în Irlanda, pînă la vîrsta maturităţii – „bărbat şi băiat, tată şi fiu, soţ şi inginer” –, toate legîndu-se între ele şi conectîndu-se la ritmurile mai ample ale comunităţii, ale ţării, ale lumii.

Din întreaga poveste, ce se încheagă şi se completează în salturile capricioase ale memoriei, se degajă frumuseţea şi tristeţea unei vieţi, a vieţii omeneşti în general, cu avînturile, spaimele, satisfacţiile, eşecurile şi efemeritatea ei.

6. Neliniște de Linn Ullmann
Traducere din limba norvegiană și note de Ovio Olaru

Un artist obsedat de muncă şi punctualitate, care scrie, se plimbă cu bicicleta şi vizionează filme în cinematograful lui improvizat după un program bine stabilit, şi o fetiţă cu picioare subţiri şi genunchi ciolănoşi care îi dă rutina peste cap în fiecare vară.

Cineastul și fiica

Un bărbat dificil şi plin de idiosincrazii, ca toţi bărbaţii din filmele lui, pentru că el este Ingmar Bergman, cineastul colosal, iar fetiţa e chiar fiica lui, rodul iubirii fulgerătoare dintre Bergman şi Liv Ullmann: actriţă celebră, mamă, iubită, dar niciodată soţie.

Traversînd crîmpeie din copilăria şi adolescenţa fiicei, pînă la maturitate, cînd, devenită ea însăşi mamă, surprinde cu precizie şi duioşie ultimii ani de viaţă – marcaţi de senilitate, neputinţă şi revoltă – ai marelui regizor, romanul spune povestea sfîşietoare a unui copil singuratic, nerăbdător să crească şi a unor părinţi boemi care şi-ar fi dorit mereu să fie doar copii.

Tandrețe și umor

Un tablou emoţionant al relaţiilor complicate de familie, presărat cu tandreţe şi umor, Nelinişte este totodată o meditaţie asupra bătrîneţii, dar şi a legăturii profunde dintre memorie şi limbaj, realitate şi ficţiune şi a nenumăratelor discursuri, adeseori contradictorii, care construiesc identitatea fiecăruia dintre noi.
„O carte remarcabilă despre dragostea necondiţionată dintre părinţi şi copii.” (Publishers Weekly)

„Forţa povestirii lui Linn Ullmann, frumuseţea pură, uluitoare şi emoţia extraordinară provin din reconstituirea perspectivei copilului… Tristă şi totuşi infuzată de bucurie, aproape un film.” (L’Obs)

7. De mine viața și-a tot râs de David Grossman
Traducere din limba ebraică de Gheorghe Miletineanu

În toamna anului 1951, Vera, evreică şi activistă în contraspionajul Armatei de Eliberare Naţională a Iugoslaviei, e arestată. Soţul ei, Miloš, ofiţer în cavaleria mareşalului Tito, tocmai se spînzurase.

O rană adâncă

Profund îndrăgostită, Vera îşi apără bărbatul şi refuză cu încăpăţînare să semneze actul prin care acesta ar fi fost declarat duşman al poporului şi spion sovietic al lui Stalin. Prin urmare, va fi aruncată în lagăr şi torturată, nevoită să-şi lase fiica, micuţa Nina, în voia sorţii.

O rană adîncă le va despărţi. Odată reunite, se vor putea împăca, oare, cu trecutul, sau blestemul va fi transmis din generaţie în generaţie? Zeci de ani mai tîrziu, înarmată cu o cameră video, Ghili, fiica Ninei şi nepoata Verei, reconstituie odiseea familiei.

Ce poveste de iubire, de moarte!

„Cu ani în urmă, am vrut să scriu o colecţie de poveşti de dragoste adevărată – şi nimeni nu avea una ca a ei. Primul ei soţ s-a sinucis pe vremea cînd era prizonierul serviciilor secrete ale lui Tito, în 16 octombrie 1951. An de an, în 16 octombrie, o sunam şi-i spuneam: mi-am amintit că astăzi e ziua lui Rade, soţul tău. Plîngea ca şi cum el abia murise. Era bîntuită de această întrebare: de ce a făcut-o, de ce n-a putut fi îndeajuns de puternic pentru a depăşi tortura, cum a fost ea? Vorbea cu atîta duioşie despre el, această femeie – atît de neclintită în privinţa ideologiilor, dar atît de tandră în iubire.” David Grossman, Elle (Italia)

„Grossman – ca şi Oz – nu împarte lumea aceea în buni şi răi, nu ţine cu unii împotriva celorlalţi, nu are «soluţii», nici iluzii, nu urăşte decît războiul acela dintre două adevăruri la fel de îndreptăţite. Unul dintre acei romancieri – nu chiar foarte mulţi – pe care putem conta.” (Radu Cosaşu, Dilema veche)

8. Ultimii copii din Tokio de Yoko Tawada
National Book Award for Translated Literature 2018
Traducere din limba japoneză de Monica Tamaş

Ultimii copii din Tokio, ingenioasa distopie a scriitoarei japoneze Yoko Tawada, înfăţişează o Japonie devastată de o catastrofă ecologică şi izolată de restul lumii.

O distopie tulburătoare

Populaţia este în pericol de dispariţie. Limbajul se reduce treptat, cuvintele ieşind din uz fără să mai fie înlocuite. Efectele contaminării se resimt atît în natură, cît şi la nivelul speranţei de viaţă a locuitorilor. Copiii, din ce în ce mai slăbiţi fizic, sînt atît de fragili, încît medicii pediatri, neputincioşi şi epuizaţi de eforturile făcute pentru a-i salva, încep să se sinucidă.

Puţini vor supravieţui închişi între graniţele arhipelagului tot mai sărac în plante şi animale. Bătrînii, rămaşi în putere cu mult după ce ating vîrsta de o sută de ani, nu pot decît să urmărească, chinuiţi de vinovăţie, dezastrul ce se desfăşoară sub ochii lor.
Totuşi, nici unul nu se simte mai vinovat decît Yoshiro, crescîndu-şi strănepotul, Mumei, pe care imeni nu-l întrece în drăgălăşenie şi care devine tot mai înţelept pe măsură ce trupul i se şubrezeşte.

Ce înseamnă să fii om?

„Ultimii copii din Tokio ne poartă dincolo de limitele a ceea ce înseamnă să fii om pentru a ne aduce aminte ce preţuim cel mai mult în lumea noastră sfîşiată de conflicte – propria umanitate.” (Sjón)

„Tawada este un discipol fidel al lui Kafka; el «a prezis realitatea», îi place autoarei să spună. Şi, cu toate că îi împărtăşeşte anumite preocupări – în ceea ce priveşte alteritatea şi evocarea vieţii animalelor – , misiunea ei este mai prozaică: ea oglindeşte realitatea. Deşi opera ei este descrisă frecvent drept stranie, nucleul său conţine întotdeauna o puternică critică socială.” (The New York Times)

„O reprezentare fantasmagorică a relaţiei tensionate pe care omenirea o are cu tehnologia şi lumea înconjurătoare.” (Asian Review of Books)

9. Fără să ajungi vreodată în vîrf de Paolo Cognetti
Paolo Cognetti este autorul bestsellerului internaţional Cei opt munţi, cîştigător al Premiului Strega.
Traducere din limba italiană de Cerasela Barbone

Cînd împlineşte patruzeci de ani, Paolo porneşte într-o călătorie în Himalaya, în regiunea Dolpo, alături de doi prieteni de aceeaşi vîrstă. Expediţia lor este mai mult decît un periplu printr-un loc aspru, maiestuos şi încă ferit de tumultul lumii contemporane.

Inițiere

E în primul rînd un parcurs iniţiatic, o redescoperire a sinelui, ce uneori seamănă teribil cu un pelerinaj. Paolo porneşte la drum avînd în rucsac cartea cult a lui Peter Matthiessen, Leopardul de zăpadă, şi străbate aceleaşi locuri ca mentorul său dispărut, fiind frămîntat de aceleaşi întrebări şi confruntat cu aceeaşi măreţie a Himalayei.

Aici, în Dolpo, în aerul tăios al înălţimilor, cei trei prieteni, însoţiţi de un grup de localnici, îşi redescoperă sufletul. Frigul, boala, întîlnirile cu călugării budişti sau cu sătenii din regiune, legăturile subtile care se creează între cei trei prieteni şi tovarăşii lor nepalezi sînt descrise de autor într-un ritm alert, ce nu ocoleşte explorările profunde ale propriei conştiinţe.

De ce să urci un munte?

Dar de ce să urci un munte fără să ajungi vreodată în vîrf? Pentru că, spune Cognetti, drumul e mult mai preţios decît piscul. Căci cine a văzut sacrul Kailash de pe creasta neprihănită a Muntelui de Cristal?

„Jurnalul lui Cognetti e o kora tibetană, o călătorie aparent întortocheată spre destinaţie, ce reprezintă de fapt un ritual neîntrerupt al tăcerii şi al singurătăţii celei mai depline… Fără să ajungi vreodată în vîrf. Călătorie în Himalaya ne face să ne identificăm cu acel loc, perceput în lumina explorării autentice, unde natura şi oamenii din jur modelează spiritul călătorului care le contemplă pe toate şi cade sub vraja lor, a forţei lor invincibile.” (Il Messaggero)

Regatul pierdut al tinereții

„Paolo porneşte la drum cu scopul de a se apropia de Tibetul real, de-acum înglobat de China şi anulat oficial, dar şi din motive personale, vrînd să-şi ia astfel rămas-bun de la «regatul pierdut» al tinereţii odată cu împlinirea vîrstei de patruzeci de ani.” Esquire (Italia)

„Printre oi albastre şi leoparzi nevăzuţi, Cognetti face o călătorie în sînul poeziei aspre a naturii.” (la Repubblica)

10. Lăptarul de Anna Burns
Roman recompensat cu Man Booker Prize 2018, National Book Critics, Circle Award și Orwell Prize
Traducere din limba engleză și note de Mihaela Ghiță

Un roman cu impact remarcabil încă de la apariţie, Lăptarul impresionează atît prin dimensiunea personală, subiectivă, cît şi prin deschiderea istorică şi originalitatea radicală a vocii care îşi spune povestea. Naratoarea este o tînără ce se străduieşte să trăiască o viaţă normală într-o epocă tulbure şi într-o comunitate închisă şi temătoare.

Oglinda unei societăți frământate

La un moment dat se vede asaltată de insistenţele unui bărbat mai în vîrstă, numit „lăptarul”, unul dintre liderii grupărilor paramilitare ce luptau pentru desprinderea Irlandei de Nord de Marea Britanie.

Scris din perspectiva unei femei care şi-a trăit adolescenţa în perioada conflictului dintre comunitatea separatistă catolică şi cea protestantă, „loialistă”, susţinută de autorităţile britanice, Lăptarul oferă o imagine tulburătoare a unei societăţi frămîntate.

„Normalități”

Aici conflictele naţionaliste şi religioase, teama, moartea şi conformismul constituie normalitatea, iar libertatea e mereu o aparenţă. Umorul şi ironia ce se simt în vocea naratoarei conferă un farmec suplimentar unei poveşti în care viaţa cotidiană este marcată de absurdul interdicţiilor, regulilor şi spaimelor.

„Această carte debordează de energie, de mici răbufniri de bunătate şi de un soi de bucurie tinerească… Senzaţia ce te învăluie cînd te laşi înghiţit cu totul de vocea ei îţi aminteşte inevitabil că una dintre emoţiile cele mai complexe şi mai greu de inserat într-o carte sumbră este bucuria. Prin ea, Lăptarul reprezintă un triumf al puterii de a rezista.” (The Boston Globe)

Umor negru

„Vocea naratoarei este fascinantă, amuzantă, pătrunzătoare… Asemenea tuturor cărţilor mari, şi Lăptarul îşi inventează propriul context, devine propriul univers.” (The Irish Times)

„Lăptarul clocoteşte de umor negru şi furie adolescentină la adresa lumii adulte şi a brutalelor ei absurdităţi… Avînd ca subiect traiul supus feluritelor forme de control totalitar – politic, de gen, sectar, comunitar –, acest roman etalează un sarcasm fermecător.” (The New Yorker)