Autoritățile sanitare din România sunt în alertă după ce au fost înregistrate 6 cazuri de mucormicoză asociată cu Covid-19. Boala a fost devastatoare în India, iar înainte de pandemia de coronavirus, într-un spital din București au fost înregistrate doar 4 cazuri în 15 ani. Atenție! Boala nu este contagioasă și îi afectează mai ales pe cei care au imunitatea scăzută. Mai departe prezentăm toate informațiile pe care le-au adunat specialiștii Centrului pentru Prevenirea și Controlul Bolilor (CDC).

CDC este o agenție federală a Departamentului de Sănătate Publică al SUA, cu sediul central situat în comitatul DeKalb, lângă Atlanta. Misiunea CDC este de a promova sănătatea și calitatea vieții prin prevenirea și controlul bolilor, leziunilor și invalidității. Anunțul despre cele 6 cazuri de mucormicoză asociată cu Covid-19 a fost confirmat joi, pe pagina de Facebook a platformei ROVaccinare.

„În spital, am avut, în 15 ani, doar patru cazuri de mucormicoză și suntem un centru cu adresabilitate mare. Acum, am avut șase cazuri într-o singură lună. Deci, clar, numărul acestora a crescut simțitor și ne așteptăm în continuare să mai identificăm astfel de cazuri de mucormicoză.

Mare parte dintre aceștia erau pacienți diabetici, dar am avut și pacienți nondiabetici, care avuseseră tratamente cu doze mari de glucocorticoizi”, a declarat conf. univ dr. Răzvan Hainăroșie, director medical al Institutului de Fonoaudiologie și Chirurgie Funcțională ORL „Prof. Dr. D. Hociotă” din București.

Câțiva români care au scăpat de Covid-19 au fost atinși de murcomicoză

În interviul acordat pentru Ro Health Review, același Răzvan Hainăroșie a precizat că toate cazurile au fost identificate la pacienți care au trecut prin boala COVID-19. Așadar, este clar că în timpul pandemiei de coronavirus, numărul pacienților diagnosticați cu mucormicoză a crescut semnificativ.

Dintre cei 6 pacienți, 4 au avut o evoluție favorabilă, unul a decedat, iar altul se află la Terapie Intensivă, după ce a fost operat. În general, infecția cu mucormicoză a fost identificată la o lună, o lună și jumătate după ce pacienții s-au vindecat de COVID-19. Ciuperca neagră (așa cum i se mai spune acestei infecții) afectează sinusurile, creierul și plămânii și poate fi fatală pentru pacienții diabetici sau cu imunitatea scăzută.

Statisticlile arată că mucormicoza rinosinuzală are un indice de mortaliate cuprins între 36 și 40%. În cazul mucormicozei pulmonare, indicele de mortalitate variază între 75 și 100%. Prin urmare, identificarea timpurie a mucormicozei este foarte importantă, iar inițierea tratamentului este esențială.

Problemele apar pentru cei care au imunitatea scăzută

„Nu doar pacienţii care trec prin boala COVID sunt vulnerabili la această boală, ci orice pacient cu un sistem imun care nu este competent. Această ciupercă poate fi luată de oriunde din mediu.

Poarta de intrare este cea aeriană. Un om sănătos va gestiona fără probleme contactul cu această ciupercă. În schimb, un pacient imunosupresat nu va face același lucru.

Pacienţii s-au prezentat în camera de gardă cu simptomatologie rino sinuzală, iar la examinări, practic, culoarea neagră a mucoasei ne-a sugerat infecția cu mucormicoză, confirmată ulterior de laborator.

Este o patologie gravă pentru că are o mortalitate ridicată. Pacienţii se abordează într-o echipă multidisciplinară. Noi ca şi chirurgi nu facem decât să afectăm țesutul afectat de infecția fungică. Medicul infecționist prescrie tratamentul antifungic iar medicul ATI susţine funcțiile pacientului.

Succesul tratamentului este dat de cât de rapid identificăm pacientul cu mirocmicoză, cât de rapid reușim să intrăm cu el la sală şi cât de repede inițiem tratamentul cu antifungic la sală. Ea practic trombozează vasele, iar țesutul respectiv devine fără hrană un țesut mort, şi infectează tot, țesut, os… Nu ţine cont de nimic.

Dacă te știi un pacient cu diabet zaharat trebuie să ții în echilibru boala cu medicul diabetolog. Iar după infecția postCOVID dacă avem ceva simptome rino sinuzale nu ar fi rău să ne vadă un medic OLR″, a completat dr. Hainăroşie.

Ce este mucormicoza?

„Mucormicoza (uneori numită zigomicoză) este o infecție fungică gravă, dar rară, cauzată de un grup de mucegaiuri numite mucormycetes. Aceste ciuperci trăiesc în tot mediul înconjurător. Trăiesc în sol și în materia organică în descompunere, cum ar fi frunzele, grămezile de compost sau lemnul putrezit.

Oamenii se îmbolnăvesc de mucormicoză prin contactul cu sporii ciupercilor din mediul înconjurător. De exemplu, infecțiile care implică plămânii sau sinusurile pot apărea după ce cineva respiră sporii.

Aceste forme de mucormicoză apar, de obicei, la persoanele care au probleme de sănătate sau care iau medicamente care scad capacitatea organismului de a lupta împotriva germenilor și a bolii.

Tipuri de mucormicoză

Mucormicoza rinocerebrală (sinusuri și creier) este o infecție la nivelul sinusurilor care se poate răspândi la creier. Aceasta este cel mai frecventă la persoanele cu diabet necontrolat și la persoanele care au suferit un transplant de rinichi.

Mucormicoza pulmonară (plămâni) este cel mai frecvent tip de mucormicoză la persoanele cu cancer și la persoanele care au suferit un transplant de organe sau un transplant de celule stem.

Mucormicoza gastrointestinală este mai frecventă în rândul copiilor mici decât în rândul adulților. Copiii prematuri și copiii cu greutate mică la naștere, cu vârsta mai mică de o lună, sunt expuși riscului dacă au primit antibiotice, intervenții chirurgicale sau medicamente care scad capacitatea organismului de a lupta împotriva germenilor și a bolii.

Mucomicoza cutanată (cutanată) apare după ce ciupercile pătrund în organism printr-o ruptură a pielii. Acest tip de infecție poate apărea după o arsură, o zgârietură, o tăietură, o intervenție chirurgicală sau alte tipuri de traumatisme ale pielii. Aceasta este cea mai frecventă formă de mucormicoză în rândul persoanelor care nu au un sistem imunitar slăbit.

Mucormicoza diseminată apare atunci când infecția se răspândește prin sânge pentru a afecta o altă parte a corpului. Infecția afectează cel mai frecvent creierul, dar poate afecta și alte organe, cum ar fi splina, inima și pielea.

Tipuri de ciuperci care provoacă cel mai frecvent mucormicoza

Exemple sunt speciile Rhizopus, speciile Mucor, speciile Rhizomucor, speciile Syncephalastrum, Cunninghamella bertholletiae, speciile Apophysomyces și speciile Lichtheimia (fostă Absidia).

Manifestarea simptomelor mucormicozei depinde de locul din organism în care se dezvoltă ciuperca. Contactați furnizorul de servicii medicale dacă aveți simptome despre care credeți că sunt legate de mucormicoză.

Simptomele mucormicozei rinocerebrale (sinusuri și creier) includ: umflătură facială unilaterală, durere de cap, congestie nazală sau sinusală, leziuni negre pe puntea nazală sau pe partea superioară interioară a gurii, care devin rapid mai severe și febră Simptomele mucormicozei pulmonare (pulmonare) includ: febră, tuse, durere toracică și dificultăți de respirație.

Mucormicoza cutanată (cutanată) poate arăta ca niște vezicule sau ulcere, iar zona infectată poate deveni neagră. Alte simptome includ durere, căldură, roșeață excesivă sau umflături în jurul unei răni. Simptomele mucormicozei gastrointestinale includ: durere abdominală, greață și vărsături și sângerare gastrointestinală.

La cine apare mucormicoza diseminată?

Mucormicoza diseminată apare de obicei la persoanele care sunt deja bolnave din cauza altor afecțiuni medicale, astfel încât poate fi dificil să știți care simptome sunt legate de mucormicoză. Pacienții cu infecție diseminată în creier pot dezvolta modificări ale stării mintale sau comă.

Mucormicoza este rară, dar este mai frecventă în rândul persoanelor care au probleme de sănătate sau care iau medicamente care scad capacitatea organismului de a lupta împotriva germenilor și a bolii. Anumite grupuri de persoane sunt mai predispuse să facă mucormicoză.

În prim-plan sunt cele care au diabet, în special cu cetoacidoză diabetică. Bolnavii de cancer, cei care au trecut printr-un transplant de organe sau de celule stem sunt la fel de predispuși.

La fel se întâmplă în cazul utilizării pe termen lung a corticosteroizilor sau a medicamentelor injectabile. Probleme au și cei care au prea mult fier în organism (supraîncărcare cu fier sau hemocromatoză).

Leziuni ale pielii datorate intervențiilor chirurgicale, arsurilor sau rănilor sunt alt factor de risc pentru mucormicoză. Prematuritatea și greutatea mică la naștere favorizează mucormicoza gastrointestinală neonatală.

Cum se îmbolnăvește cineva de mucormicoză?

Oamenii se îmbolnăvesc de mucormicoză prin contactul cu sporii fungici din mediul înconjurător. De exemplu, formele pulmonare sau sinusale ale infecției pot apărea după ce cineva inhalează sporii din aer. O infecție cutanată poate apărea după ce ciuperca pătrunde în piele printr-o zgârietură, arsură sau alt tip de leziune a pielii.

Este mucormicoza contagioasă? Nu. Mucormicoza nu se poate răspândi între oameni sau între oameni și animale. Cum pot reduce riscul de mucormicoză? Este dificil să evitați să respirați sporii fungici, deoarece ciupercile care provoacă mucormicoza sunt comune în mediul înconjurător.

Nu există un vaccin pentru a preveni mucormicoza. Pentru persoanele care au un sistem imunitar slăbit, pot exista unele modalități de a reduce șansele de a dezvolta mucormicoză.

Deși unele acțiuni de protejare în mediul înconjurător sunt recomandate, nu s-a dovedit că ele previn mucormicoza. Încercați să evitați zonele cu mult praf, cum ar fi șantierele de construcții sau de excavare.

Mare atenție la inundații!

 

Dacă nu puteți evita aceste zone, purtați un aparat de respirație N95 (un tip de mască de față) în timp ce vă aflați acolo. Evitați contactul direct cu clădirile deteriorate de apă și cu apa apărută în inundațiile generate de uragane și dezastre naturale.

Evitați activitățile care implică un contact apropiat cu solul sau praful, cum ar fi munca în curte sau grădinăritul. Dacă acest lucru nu este posibil, purtați pantofi, pantaloni lungi și o cămașă cu mânecă lungă atunci când faceți activități în aer liber, cum ar fi grădinăritul, munca în curte sau vizitarea zonelor împădurite.

Purtați mănuși atunci când manipulați materiale cum ar fi solul, mușchiul sau gunoiul de grajd. Pentru a reduce șansele de a dezvolta o infecție a pielii, curățați bine rănile pielii cu apă și săpun, mai ales dacă au fost expuse la sol sau praf.

Medicație antifungică. Dacă aveți un risc ridicat de a dezvolta mucormicoză (de exemplu, dacă ați suferit un transplant de organe sau un transplant de celule stem), furnizorul dumneavoastră de asistență medicală vă poate prescrie medicamente pentru a preveni mucormicoza și alte infecții cu mucegai.

Medicii și oamenii de știință învață încă să afle care sunt pacienții cu transplanturi care prezintă cel mai mare risc și cum să prevină cel mai bine infecțiile fungice.

De unde provine mucormicoza?

Ciupercile care cauzează mucormicoza trăiesc în mediul înconjurător. Mucormycetes, grupul de ciuperci care provoacă mucormicoza, sunt prezente în tot mediul înconjurător, în special în sol și în asociere cu materia organică în descompunere, cum ar fi frunzele, grămezile de compost și bălegarul de animale.

Ele sunt mai frecvente în sol decât în aer și în timpul verii și toamnei decât iarna sau primăvara. Majoritatea oamenilor intră în contact cu spori microscopici de ciuperci în fiecare zi, așa că este probabil imposibil să se evite complet contactul cu mucormycetes.

Aceste ciuperci nu sunt dăunătoare pentru majoritatea oamenilor. Cu toate acestea, pentru persoanele care au un sistem imunitar slăbit, inhalarea sporilor de mucormicte poate provoca o infecție la nivelul plămânilor sau al sinusurilor, care se poate răspândi în alte părți ale corpului.

Tipuri de ciuperci care cauzează mucormicoza

Mai multe tipuri diferite de ciuperci pot provoca mucormicoza. Aceste ciuperci se numesc mucormycetes și aparțin ordinului științific Mucorales. Cele mai frecvente tipuri care cauzează mucormicoza sunt speciile Rhizopus și Mucor.

Alte exemple includ speciile Rhizomucor, speciile Syncephalastrum, Cunninghamella bertholletiae, Apophysomyces, Lichtheimia (fostă Absidia), Saksenaea și Rhizomucor.

Diagnosticul și testarea pentru Mucormycosis.

Cum se diagnostichează mucormicoza? Furnizorii de servicii medicale iau în considerare istoricul medical, simptomele, examinările fizice și testele de laborator când diagnostichează mucormicoza. Furnizorii de asistență medicală care suspectează că aveți mucormicoză în plămâni sau sinusuri ar putea colecta o probă de lichid din sistemul respirator pentru a o trimite la un laborator.

Furnizorul dumneavoastră de asistență medicală ar putea efectua o biopsie tisulară, în care o mică mostră de țesut afectat este analizată într-un laborator pentru a găsi dovezi de mucormicoză la microscop sau într-o cultură fungică.

De asemenea, este posibil să aveți nevoie de teste imagistice, cum ar fi o tomografie computerizată a plămânilor, a sinusurilor sau a altor părți ale corpului, în funcție de localizarea infecției suspectate.

Tratamentul pentru mucormicoză

Cum se tratează mucormicoza? Este nevoie de punga intravenoasă pentru medicamente antifungice, de obicei amfotericină B, posaconazol sau isavuconazol.

Mucormicoza este o infecție gravă și trebuie tratată cu medicamente antifungice eliberate pe bază de prescripție medicală, de obicei amfotericină B, posaconazol sau isavuconazol. Aceste medicamente se administrează pe cale venoasă (amfotericină B, posaconazol, isavuconazol) sau pe cale orală (posaconazol, isavuconazol).

Alte medicamente, inclusiv fluconazolul, voriconazolul și echinocandinele, nu acționează împotriva ciupercilor care provoacă mucormicoza. Adesea, mucormicoza necesită o intervenție chirurgicală pentru a tăia țesutul infectat.

Cât de frecventă este mucormicoza?

Mucormicoza este rară, dar numărul exact de cazuri este dificil de determinat, deoarece nu există o supraveghere națională în Statele Unite ale Americii. Estimările privind incidența populației pentru mucormicoză au fost obținute în urma supravegherii de laborator în zona golfului San Francisco în perioada 1992-1993 și au sugerat o rată anuală de 1,7 cazuri la 1 milion de locuitori.

Supravegherea prospectivă în rândul a 16.808 beneficiari de transplanturi efectuată în 23 de instituții în perioada 2001-2006 a constatat că mucormicoza a fost al treilea cel mai frecvent tip de infecție fungică invazivă la beneficiarii de transplant de celule stem și a reprezentat 8% din toate infecțiile fungice invazive (77 de cazuri de mucormicoză au apărut printre 983 de beneficiari de transplant de celule stem care au dezvoltat orice infecție fungică).

În rândul beneficiarilor de transplant de organe solide, mucormicoza a reprezentat 2% din toate infecțiile fungice invazive (28 de cazuri de mucormycete au apărut la 1.208 beneficiari de transplant de organe solide care au dezvoltat orice infecție fungică). Numărul de cazuri a variat foarte mult între instituțiile participante.

Focare de mucormicoză

Furnizorii de servicii medicale care sunt îngrijorați de un număr neobișnuit de cazuri noi ar trebui să contacteze agenția de sănătate publică locală sau de stat″, se arată pe cdc.gov.