Cei cu venituri mici vor primi un ajutor din partea statului, începând cu 2023, pentru plata facturilor. Toate informațiile despre cum vor ajunge banii la beneficiari.
Proiectul care se află în dezbatere la Ministerul Investițiilor și Proiectului Europene (MIPE) stabilește „acordarea unui sprijin temporar aferent anului 2023 categoriilor de persoane/ familii vulnerabile, pentru a compensa prețul la energie, indiferent de natura acesteia, respectiv energie electrică, energie termică centralizată, gaze, butelie, lemne pentru foc, păcură, peleți și alte materiale de încălzire”.
Textul proiectului susține că acest ajutor va fi acordat pentru plata facturilor la energie, iar valoarea lui va fi de 1.400 de lei. Acești bani vor fi acordați în două tranșe egale, de câte 700 de lei. Prima tranșă va ajunge la români în luna februarie 2023, pentru perioada 1 ianuarie - 30 iunie 2023. Cea de-a doua tranșa va fi în conturile persoanelor vulnerabile începând cu luna septembrie 2023, pentru perioada 1 iulie - 31 decembrie 2023.
Banii pentru compensarea facturilor la energie vor fi virați pe un card care se va numi card de energie. Ulterior, aceste sume vor fi transferate de furnizorii de energie prin mandat poștal cu ajutorul Poştei Române. Sprijinul acordat de stat va putea fi utilizat până la data de 31 decembrie 2023.
Cine va beneficia de sprijinul oferit de stat
Beneficiari ai ajutorului vor putea fi, potrivit viitoarei ordonanțe, următoarele categorii de persoane și familii:
- pensionarii sistemului public de pensii, pensionarii aflați în evidența caselor de pensii sectoriale și beneficiarii de drepturi acordate în baza legilor cu caracter special, plătite de casele teritoriale de pensii/ casele de pensii sectoriale, cu vârsta egală sau mai mare de 60 de ani și ale căror venituri lunare realizate sunt mai mici sau egale cu 2.000 lei, precum și pensionarii cu pensie de invaliditate, indiferent de vârstă și ale căror venituri lunare realizate sunt mai mici sau egale cu 2.000 lei;
- persoanele - copii și adulți - încadrate în grad de handicap grav, accentuat sau mediu, ale căror venituri proprii lunare realizate sunt mai mici sau egale cu 2.000 lei;
- familiile beneficiare de alocație de susținere a familiei;
- familiile și persoanele singure care au stabilit dreptul la ajutorul social.
Este important de precizat că persoanele care se încadrează la mai multe categorii de beneficiari vor primi sprijinul doar pentru una din categoriile din care fac parte. În plus, dacă în locul de consum locuiesc mai multe persoane care pot beneficia de acest ajutor, banii vor fi acordați doar o singură dată pe loc de consum. De asemenea, în cazul în care în locul de consum stau posibili beneficiari pentru program, dar și persoane care nu se încadrează în aceste categorii, iar media veniturilor pe locuitor/ gospodărie este mai mare de 2.000 de lei, nu se va acorda cardul pentru plata facturilor, informează Avocatnet.ro.