Un tren Regiotrans a lovit, noaptea trecută, un TIR al cărui şofer nu nu s-a asigurat la trecerea de nivel cu calea ferată din apropierea localităţii Saravale.
Şoferul TIR-ului, în vârstă de 65 de ani, din Oradea, nu a fost atent la traversarea căii ferate şi nu a observat trenul, care se apropia cu viteză. Mecanicul trenului a văzut însă că TIR-ul a intrat pe linia de cale ferată şi a reuşit să reducă substanţia viteza trenului, frândând la maximum. „Camionul mergea de la Saravale spre Sâmpetru. La un pasaj fără bariera, a fost lovit de tren. În urma impactului sunt avarii uşoare atât la trenul automotor cât şi la autocamion”, a declaratunul dintre politiştii veniţi la faţa locului reproterilor de la „Opinia Timişoarei”. Din fericire, soferul TIR-ului a scăpat doar cu o spaimă zdravănă, la fel ca şi călătorii autotrenului. Circulaţia pe calea ferată a fost blocată până la scoaterea TIR-ului de pe linii. Poliţia a deschis o anchetă pentru stabilirea cauzelor exacte care au dus la producerea accidentului.