Evenimentul Zilei > Opinii > Invitatii EVZ > Timpul orbirii. Egoism, naivitate, prostie – drumul spre răul programat
VIDEO

Timpul orbirii. Egoism, naivitate, prostie – drumul spre răul programat

Și, în fond, de ce să nu ajutăm, și noi, marea Germanie? Merge, nu merge turbina, cine poate ști? 
N-am face altceva decât să-i întoarcem serviciile binevoitoare pe care ni le-a făcut de-a lungul timpului. Observ că majoritatea cunoscuților și prietenii mei sunt împotrivă ca România să contribuie cu gaz, la salvarea minunatei industrii germane. Cu toții ricanează și îmi amintesc tot felul de fraze nemțești care elogiază precizia și eficiența nemțească, luată ”la mișto”. Cei mai mulți mă întreabă despre afacerea EADS, și despre marile investiții germane de pe timpul când nemții luau gazul de la Putin pe mărunțiș, care nu s-au dus în România, ci în …Ungaria lui Viktor Orban. Câte unul îmi mai amintește și despre ”sclavii români ai sparanghelului”, dar, no…
Eu cred, totuși, că Germania trebuiește neapărat salvată, și doar pentru că dacă marea națiune s-ar prăbuși, am rămâne stingheri în Europa; cel puțin noi, românii, am rămâne fără cei mai intransigenți stăpâni, și n-ar fi bine… Cine s-ar mai opune cu atâta cerbicie la intrarea noastră în spațiul Schengen? Ar fi o mare nedreptate ca  narco-statul european și ”civilizat” Olanda să rămână singur în surda luptă pentru excluderea României de la drepturile pe care le are în U.E….
Privim orbi cum ”guvernle noastre vor să ne pedepsească să stăm în frig și să mâncăm lăcuste în loc de unt, deși poluarea este în altă parte,  în alte zone ale economiei. Căci toți apostolii reducerii emisiilor de gaze toxice sunt purtați în cele patru colțuri ale lumii de avioane gigantice și umblă cu limuzine interminabile, vorba lui Petrișor Peiu. ”Desigur, viața se vede altfel prin oglinda retrovizoare a Mercedes-ului plătit de Comisia Europeană…”
Trăim, fără îndoială un timp mizerabil, un timp al orbirii.
”Orbirea” e și numele unui celebru roman, care în paginile lui dense dezvăluie cât de orbi suntem cu toții: orbi la “celelalte lumi”, la microuniversurile în care trăiesc ceilalți la care nu reacționăm decât atunci când viețile noastre se intersectează întâmplător. Personajele sunt  diforme, mai mult sau mai puțin ”duse cu pluta” și dacă nu simți că ai ceva din vreunul din ele, totuși, nu ai certitudinea că că nu ești, și tu, la fel.
Elias Canetti avea numai 26 de ani când, în 1931, a terminat Orbirea, unul dintre cele mai stranii romane ale secolului al XX-lea. Publicat în 1935, la insistența lui Stefan Zweig, Orbirea se termină cu un incendiu, un final apocaliptic în care dispar deopotrivă omul şi cartea – un roman premonitoriu, în care nebunia se manifestă plenar. Lumea  orbită, la fel ca cea de azi, apare, tot ca și azi, ca topos al nebuniei, unde totul pare a se grăbi înspre un final fatal, fenomen descris tot de Elias Canetti, în ”Masele şi puterea”…
În Orbirea, cultura reprezintă „o centură de fortificaţii a individului împotriva masei din el însuşi”. Azi, cultura mare este negată și înlocuită cu politici neomarxiste ale ”politically correctess”-ului. Și atunci, e inevitabil să te întrebi, unde-o să ne mai ducă omenirea asta? Ne aflăm în preajma unei catastrofe.
”O să pierim, iar pieirea noastră, este lipsa de pietate care a intrat în oameni, din otrava asta o să ne aflăm cu toții sfârșitul. Vai de cei ce vor veni după noi!  Treci orb prin viață. Cât vezi oare din toată mizeria înfiorătoare care te înconjoară?” – asta se întrabă, deși la o vârstă fragedă și Canetti.
Explicația de azi, dată de Ana Blandiana, în cuvântul ei la decernarea titlului de ”Doctor Honoris causa” al Universității din Cluj rămâne valabil.
”Țările membre ale Uniunii Europene, care au trecut prin experiența traumatizantă a comunismului, sunt mai reticente, mai suspicioase și mai sceptice decât colegele lor occidentale, a căror corectitudine politică învățată de decenii pe de rost se întinde iresponsabilă între egoism și naivitate. Deceniile de represiune sălbatic organizată și de savante și diabolice manipulări i-au învățat pe estici să caute și să descopere răul programat, oricât de înșelătoare i-ar fi aparențele. Laborioasa construcție a secolului 19 care a dat coeziune și sens statelor naționale a fost introdusă în baia de acizi a demitizării și deconstrucției, pentru a se putea înălța pe terenul pustiit un alt edificiu, dictatura mondială a proletariatului, ieri, sau satul planetar, azi… Satanizarea noțiunii de națiune, naționalitate, naționalism de către internaționalismul proletar sau de către political correctness, chiar dacă are scopuri diferite, se manifestă cu aceeași violență și are aceleași victime: tradiția, mândria moștenirii din bătrâni și solidaritatea cu cei din neamul tău, neamul însemnând în același timp popor, dar și familie”. 
De Peter Kien, personalul lui Canetti te poți îndrăgosti.  De sentimentele sale nestrămutate față de biblioteca sa, de nevoia sa de a se izola de omenire
în singura lume în care simte că există ceva ce merită făcut. Preocupările altora i se par triviale, neimportante, stupide.
Dar a trăi doar cu cărți este periculos și nu este pentru oricine. Ajungi să plătești lectura, dacă ești slab, și te trezești captiv într-o lume în care locul tău e din ce în ce mai mic. Înveți să pătrunzi în sufletele a tot felul de oameni, te e transpui în personajele care-ți plac. Orice punct de vedere devine ușor de înțeles. Te lași, supus, în voia unor țeluri străine și le pierzi pentru multă vreme din vedere pe-ale tale proprii. Romanele sunt niște cuțite pe care un scriitor le înfige în cititor. Cu cât  sunt cărțile mai bune, cu atât mai rănit rămâne cititorul după lectură.
Am citit undeva această idee, cu care în câteva puncte mă întâlnesc. Unde mă despart, este acel moment în care cărțile se resorb totalmente în spiritul cititorului. În punctul în care din cartea citită nu mai rămâne decât un nume de personaj, o imagine, și linia epică. Asta poate fi, totuși, unica salvare, dacă nu cumva vom ajunge, din cauza orbirii noastre perpetue, ca romanele, cărțile să fie interzise, în interesul Statului.
Trăim timpuri în care apacitatea de empatie și de înțelegere a celor din jur nu ne mai salvează de la capcana în care cădem toți, aceea de a trăi orbi.
Orbán, cu recentul său scandal din Transilvania, nu poate desface Trianonul, ”dar el și guvernul său fac tot posibilul pentru a lega teritoriul de patria mamă și a-l încorpora în marele imperiu maghiar, în conformitate cu viziunea politicianului. Propaganda pan-ungară îi vizează pe românii de etnie maghiară, iar consecința tangibilă este că membrii minorității pot obține de un deceniu cetățenia maghiară, inclusiv pașapoarte. În acest fel, ele reprezintă un potențial electoral sigur pentru Fidesz. Pentru a le atrage, Budapesta oferă de ani de zile fonduri substanțiale segmentului maghiar al economiei românești”- remarcă ”Die Welt”.
Pare că Viktor Orban a înnebunit.
„Oamenii înnebunesc  pentru că masa din ei este deosebit de puternică şi nu-şi află satisfacţie”. Probabil în afirmaţia de mai sus se află cheia romanului lui Canetti. Personajul principal, Peter Kien, pentru care toţi oamenii sunt nişte străini, este tocmai tipul de personaj aflat într-o luptă necruţătoare cu „masa” din el, cu acel element puternic căruia nu-i poţi opune decât singurul produs viabil al civilizaţiei: cultura”. Lui Orban nu i se poate reproșa lipsa de cultură, însă el are o misiune de îndeplinit, pentru prietenul său de la Moscova.
Ceea ce este mai înspăimântător, însă, este crasa lipsă de cultură a politicianului Român, asezonată cu sentimentul trădării din codul lui genetic, cu lașitatea și cu prostia înfricoșătoare,  este, de fapt, cauza din care el n-are de zeci de ani răspunsuri la problema UDMR. Aceasta orbire este, de fapt, înspăimântătoare.
Faptul că UDMR a fost tolerat la guvernare și după ce sceleratul Băsescu s-a înțeles cu Viktor Orban tot la ”Școala de vară” de la Tușnad să vândă complet Transilvania Ungariei și să accepte co-guvernarea, contra voturile maghiarilor, (ca să nu fie suspendat), nu scuză nimic din teatrul pro Putin care îl joacă azi Orban & UDMR.
Transilvania a fost vândută de mult, iar acum orice accent este apă de ploaie. Ani de zile UDMR profitând de ”orbirea” interesată a tuturor politicienilor români a urinat, în Transilvania, pe tot ce avea românul mai sfânt. Chiar și acum, nu acest aspect îi deranjează pe politicienii noștri, ci acela că Viktor Orban a avut o atitudine antieuropeană!!! Asta, da orbire!!!
O orbire tipic românească, una care este și viermănos-puturoasă, și care, probabil nici măcar Elias Canetti n-a putut-o anticipa, în măreția ei actuală…
„Aşa numita luptă pentru viaţă o ducem, nici mai mult, nici mai puţin decât pentru foame şi dragoste, pentru uciderea masei din noi. Uneori, ea devine atât de puternică, încât îl constrânge pe individ la acţiuni dezinteresate sau chiar contrare interesului său. «Omenirea» exista ca masă cu mult înainte de a fi fost inventată şi diluată noţional. Ea clocoteşte în noi toţi ca un animal înspăimântător, sălbatic, plin de vlagă şi fierbinte, foarte adânc, mult mai adânc decât numele. Ea este, în ciuda vârstei, animalul cel mai tânăr, făptura esenţială a pământului, ţelul şi viitorul acestuia. Nu ştim nimic despre omenire; încă trăim ca nişte presupuşi indivizi. Uneori ne cuprinde masa, ca o furtună zgomotoasă, ca un singur ocean ce vuieşte, şi în care fiecare picătură trăieşte şi vrea acelaşi lucru… În amintire nu realizăm că am fost cândva atât de mulţi şi de mari şi de uniţi”.
„Orbia este o armă împotriva timpului şi a spaţiului; existenţa noastră actuală – o singură, imensă orbie, cu excepţia puţinului pe care îl aflăm prin simţurile noastre modeste, atât ca esenţă, cât şi ca rază de acţiune. Principiul care domneşte în cosmos este orbia. Ea prilejuieşte o concomitenţă a lucrurilor, care ar fi imposibilă dacă ele s-ar vedea reciproc. Ea permite curmarea bruscă a timpului atunci când nu-l mai putem înfrunta… Nu există decât un singur mijloc pentru a scăpa de timpul care este o curgere continuă: faptul de a nu-l vedea din când în când îl fărâmă în fragmentele pe care i le cunoaştem.”