Timișorenii îl omagiază pe Chester Williams. Mesajele lor, purtate în Africa de Sud

Timișorenii îl omagiază pe Chester Williams. Mesajele lor, purtate în Africa de Sud

Un memorial Chester Williams a fost amenajat la Timișoara. Rugbiștii de la Saracens, dar și fanii acestui sport vin cu sutele să semneze bannerul care va fi purtat spre Africa de Sud, la funeraliile ”Panterei Negre”.

Supranumit ”Pantera Neagră”, Chester Williams a fost antrenorul echipei de rugby Timișoara Saracens în perioada 2012-2013, câştigând două titluri naţionale, după care a revenit în 2017, până la finele sezonului, ca director tehnic și, din nou a adus echipei un titlu național. Williams a mai fost implicat în rugby-ul românesc în stafful celor de la Dinamo, înainte de experiența timișoreană însă.

Williams, a fost student la Universitatea de Vest din Timişoara şi a devenit cetăţean de onoare al oraşului de pe Bega.

El a ajuns pe banca tehnică a ”sarazinilor” datorită omului de afaceri Dan Dinu, finanțator al echipei în perioada ei de glorie, cu care a și legat o strânsă prietenie. La inițiativa acestuia, luni, în Piața Unirii din Timișoara a fost amenajat memorialul, iar toți timișorenii care au dorit au putut transmite un ultim gând pentru fosta glorie a rugby-ului.

Ne puteți urmări și pe Google News

”Voi duce bannerul acesta în Africa de Sud, la funeralii. Acestea încep miercuri, iar sâmbătă Chester va fi înmormântat cu onoruri de stat”, a declarat pentru EVZ Dan Dinu. ”Always în my heart” a scris Dinu pe banner. Pe lângă banner, Dan Dinu va duce în Africa de Sud și un tricou al echipei Timișoara Saracens care poartă semnăturile tuturor rugbiștilor.

Chester Williams, primul jucător de culoare din naţionala de rugby a Africii de Sud, a murit prematur, vineri, la numai 49 de ani, în urma unui atac de cord.

Sursa foto - video: Adrian Pîclișan