Timișorenii află de pe mobile când ajung tramvaiele și autobuzele. Momentan, numai dacă au Android
- Georgeta Petrovici
- 6 martie 2017, 13:40
Regia Autonomă de Transport Timișoara are prima aplicație ”oficială” care arată cum vin tramvaiele în stații. și cât întârzie pe traseu. Aceasta a fost concepută de doi angajați ai regiei, ceea ce a redus la zero cheltuielile de producție. Regia a plătit doar 25 de euro pentru a încărca aplicația în Google Play.
Doi angajați din cadrul Departamentului informatic al RATT dezvoltat prima și singura aplicație oficială pentru telefoanele cu sistem de operare Android, aceasta putând fi descărcată de pe site-ul RATT.
”Aplicația se numește InfoTrafic și își propune să informeze publicul călător despre timpul de așteptare în stații. Astfel, timpii de așteptare în format „x minute” reprezintă durata reală de așteptare calculată pe baza poziției GPS a vehiculului, iar timpii afișați în format „oră : minute” reprezintă ora de sosire în stație conform graficului”, arată reprezentanții RATT.
Reorezentanții RATT au declarat pentru EVZ că în prezent se lucrează pentru a face aplicația posoibilă și pe telefoanele cu IOS sau Windows.