Ţigările electronice. Totul s-a decis în urmă cu puţine momente în Parlament. Breaking news

Ţigările electronice. Totul s-a decis în urmă cu puţine momente în Parlament. Breaking news

Comisia de sănătate a Senatului a respins marți propunerea legislativă privind modificarea Legii 349/2002 privind prevenirea și combaterea consumului produselor din tutun, printre care și țigările electronice.

În propunerea legislativă țigaretele electronice era asimilată țigărilor obișnuite și, prin urmare era interzisă în spațiile publice închise.

Propunerea a primit un singur vot, restul fiind abțineri, informează Agerpres.ro.

Președintele comisiei, Senatorul UDMR Laszlo Atilla a considerat că proiectul, care abordează o problemă complexă este „superficial”.

Ne puteți urmări și pe Google News

Pe de altă parte, senatorul USR Cristian Ghica, unul dintre inițiatorii proiectului, a precizat că acesta are menirea "să prevină şi nu să interzică".

„Presupun că există un lobby. Pe de altă parte, am înţeles punctul de vedere al colegilor mei care susţin necesitatea rezolvării aspectelor referitoare la taxare şi reclame. (...) Aplicarea proiectului ar fi benefică. Sunt două chestii care pot merge în paralel la fel de bine. În anii '50, nu numai că părea că era foarte sigur să fumezi, dar era şi foarte cool. Şi au murit zeci de milioane de oameni din cauza bolilor asociate fumatului. (...) Dispozitivele electronice de fumat sunt de dată recentă şi nu pot fi făcute studii. Un studiu serios se face după minim 10 ani”, a declarat Cristian Ghica.