Tichetele de vacanță ar putea fi impozitate. Câți bani vor primi, de fapt, angajații
- Andrei Pospai
- 21 martie 2025, 13:16

În 2025, tichetele de vacanță vor avea o valoare mult mai mică față de anul precedent. În ceea ce privește modul de acordare a acestora, încă nu s-a luat nicio măsură definitivă. Guvernul se gândește la două variante. Într-una dintre ele, suma va fi impozitată.
Conform celor mai noi informații, sunt analizate două soluții pentru distribuirea tichetelor.
Cele două soluții de acordare
Una dintre ele este rambursarea cheltuielilor. Angajatul plătește inițial sejurul, prezintă factura angajatorului, iar suma de 800 de lei este returnată odată cu următorul salariu.
Cealaltă variantă este de acordare în avans. Angajatorul oferă suma sub formă de voucher, urmând ca angajatul să demonstreze ulterior utilizarea acestuia conform regulilor stabilite.

Bogdan Ivan. Sursa foto: Facebook
Ministrul Economiei, Bogdan Ivan, a declarat că prima opțiune are cele mai mari șanse.
„Cea mai apropiată de fezabilitate, din punctul meu de vedere, după discuţiile tehnice cu colegii mei e aceea în care omul ajunge să-şi plătească sejurul, să vină cu factura către companie şi ulterior la următorul salariu să primească cei 800 de lei.
Sunt şi alte opinii care spun că ar trebui să fie făcut o formulă în care să se dea în avans acei 800 de lei sub forma unor vouchere, care ulterior va trebui să demonstreze angajatul că a folosit acele vouchere”, a declarat ministrul Bogdan Ivan.
Cei 800 de lei ar putea fi impozitați
Dacă se alege varianta rambursării cheltuielilor pentru tichetele de vacanță, suma de 800 de lei ar putea fi supusă impozitării.
Se va aplica impozitul pe venit de 10%, ceea ce înseamnă că suma netă primită de angajat va fi de aproximativ 720 de lei.
De asemenea, este posibil să se aplice contribuții sociale, însă acest aspect poate varia în funcție de reglementările finale stabilite de autorități, astfel că suma reală ar fi mult mai mică.
Dacă tichetele de vacanță sunt acordate în avans sub formă de vouchere, acestea nu sunt supuse impozitării, conform reglementărilor actuale.
Valoarea de 800 de lei este considerată un beneficiu neimpozabil, atâta timp cât este utilizată exclusiv pentru servicii turistice în România și respectă condițiile stabilite de lege.
Se caută un mecanism cât mai simplu
Bogdan Ivan a mai adăugat că se caută soluții privind verifcarea cheltuielilor tichetelor de vacanță.
„Ce e foarte important e faptul că noi căutăm să facem cât mai simplu acest mecanism, nici să-i punem pe inspectorii ANAF să-i caute pe oameni dacă şi-au depus sau nu facturile, nici să-i încurcăm la nivelul în care să punem angajatorul să verifice fiecare factură.
Aşa că mecanismul cel mai simplu va fi cel în care omul arată că a făcut cheltuiala şi luna viitoare intră pe card 800 de lei”, a mai adăugat ministrul.
Ce sunt tichetele de vacanță
Tichetele de vacanță sunt bonuri valorice oferite angajaților, care pot fi utilizate exclusiv pentru achiziționarea de servicii turistice în România.
Acestea sunt menite să încurajeze turismul intern, sprijinind astfel industria ospitalității și economia locală.
În 2025, valoarea maximă a unui tichet de vacanță este de 800 de lei, iar acestea pot fi utilizate pentru cazare, mese, activități recreative și alte servicii turistice.
Impactul asupra economiei
Tichetele de vacanță au un impact semnificativ asupra economiei României. În 2023, acestea au contribuit cu peste 7,48 miliarde de lei la PIB-ul național, stimulând turismul intern și creând locuri de muncă în industria ospitalității.
În 2025, se așteaptă ca acest impact să crească, datorită noilor reglementări care simplifică procesul de utilizare și extind accesul la acest beneficiu.