Galeria Romană are plăcerea de a vă invita joi, 22 iunie, ora 19:00, la vernisajul expoziției „Theatrum mundi”.
În cadrul expoziției vor expune: Constantin Flondor, Horea Paștina, Christian Paraschiv, Ion Grigorescu, Mihai Sârbulescu, Matei Lăzărescu, Valentin Scărlătescu, Dan Mohanu, Cristian Dițoiu, Constantin Ținteanu, Mircea Roman, Ruxandra Grigorescu, Bogdan Vlăduță și Florentina Voichi.
Din nevoia de a da vieții un înțeles care de multe ori îi scapă, de a ordona Haosul care îi provoacă neliniște și spaimă, omul instinctiv a încercat să se pună pe sine în centru, să măsoare nemăsuratul cu trimiteri permanente la făptura proprie, să așeze și să controleze obiectele în așa fel încât, între pereții unei încăperi, să reproducă Universul și într-un anumit sens să-l reinventeze.
Teatrul Lumii sau Teatrul Memoriei, după cum mai este cunoscut Cabinetul de curiozități, preferă starea de împietrire a obiectelor golite parcă de viață, în opoziție cu Lumea aflată în continuă mișcare și turbulență, plină de pasiune și suferință, care precum Șarpele Mitic este pradă și p r ă - dător totodată, se autodevorează și renaște în permanență. Precursor al muzeului modern, cabinetul ne arată un fascinant univers al obsesiilor și pasiunilor, al ambițiilor și vanităților, un loc în care dorința de cunoaștere este de nestăvilit. Alcătuit din colecții enciclopedice de obiecte aparținând istoriei naturale și geologiei, etnografiei, din pictură și sculptură, artefacte religioase și antichități, menirea lui este să uimească și să surprindă.
Cabinetul vrea sa fie un loc în care privitorul să dorească a cunoaște povestea din spatele fiecărui exponat, să ceară lămuriri iar în lipsa acestora săși dea singur răspunsuri, cabinetul ideal este cel în care orice explicație imaginată, oricât de fantezistă, e plauzibilă.
Expoziția este deschisă în perioada 22 iunie-22 iulie 2017, de luni până vineri: 10:00-18:00 și sâmbătă: 10:00-15:00.