Dacă s-ar putea rezuma într-o singură propoziție întreaga brutalitate, nebunie, tragedie, haos, infamie și ocazionalele momente de eroism pe care John Connelly le examinează în „From Peoples into Nations: A History of Eastern Europe” („De la popoare la națiuni: o istorie a Europei de Est”), s-ar putea reduce totul la următoarele: prea multă istorie și pământ insuficient.
Dacă Cehoslovacia a suferit de pe urma unei duble personalități, Iugoslavia a fost năpăstuită de personalități multiple. Deși aproape toți proaspăt proclamații iugoslavi vorbeau în esență aceeași limbă maternă și aveau în comun mulți cromozomi, istoriile lor nu puteau fi mai contradictorii. Deoarece Serbia fusese în tabăra Aliaților învingători, în vreme ce Croația și Slovenia luptaseră de partea Puterilor Centrale ca provincii ale Imperiului Austro-Ungar, noul Regat al Iugoslaviei avea să fie încă de la bun început nu atât o țară cât un Mare Imperiu Sârb.
Era condus de dinastia domnitoare sârbă, familia Karageorgevici, din capitala ei, Belgrad, și cu sârbii dominanți în birocrație, armată și establishment-ul de securitate. Această dominație sârbă era cu atât mai exasperantă cu cât Serbia era un stat agricol amărât - o națiune de crescători de porci în ochii multora dintre proaspeții lor concetățeni - și fusese cârmuit de Imperiul Otoman aflat în decădere, pe când Croația și Slovenia făcuseră parte încă de la începutul secolului 18 dintr-o mare putere europeană cu aplecări occidentale, chiar dacă se aflau la periferia ei mai degrabă înapoiată.
Croații și slovenii mai erau pe deasupra și catolici, o religie legată de Occident, pe când sârbii erau ortodocși orientali. Mai mult, încă din a doua jumătate a secolului 18 slovenii și croații făcuseră parte dintr-un stat sofisticat cu administrație modernă, relativ lipsit de corupție și guvernat de un corp legislativ și de autorități consacrate. Făceau parte și dintr-o mare antrepriză economică și culturală emanând de la Viena care oferea mari șanse în domeniile educației, artistic și de carieră chiar și etniilor „supuse” non-austriece și non-maghiare. Toate acestea au ajuns la un final brusc odată cu decesul monarhiei dualiste și împărțirea prăzii la negocierile de pace de la Paris.
Ne puteți urmări și pe Google News
Deși Connelly optează pentru Cehoslovacia și Iugoslavia în calitate de studii de caz, el examinează și căile individuale parcurse din secolul 18 până acum de Polonia, Ungaria, Bulgaria și România și de regiunile estice ale Germaniei lui Bismarck, pierdute ulterior în favoarea unei Polonii renăscute după primul război mondial, recuperate de naziști și pierdute iarăși la sfârșitul celui de al doilea război mondial, deși parțial unite din nou după căderea Zidului Berlinului. Unele dintre cele mai pătrunzătoare - și mai amuzante - analize ale sale se referă la statul-satelit al Germaniei de Est creat de sovietici.
Dacă a existat vreodată o caricatură de stat bazat pe ideologie și în același timp plin de contradicții, acela trebuie să fie Republica Democrată Germană, începând chiar de la denumirea ei: democratică nu era, iar republică doar aplicând cea mai largă definiție posibilă. În funcție de cum o privești, Germania de Est a fost fie cel mai prost scenariu al unei reconstrucții germane post-naziste - păstrând pasul de gâscă și poliția secretă, dar renunțând la prosperitate și prestigiu -, fie un exemplu strălucit a cât de eficient a putut fi un stat polițienesc stalinist condus de prusaci și saxoni față de cel condus de ruși.
Comparativ cu Rusia, în Germania de Est cei mai importanți aparatcici comuniști erau „mai catolici decât papa”. Erich Honecker și colegii săi gerontocrați au continuat să urmeze linia militantă a partidului chiar și la mult timp după ce URSS-ul lui Gorbaciov și majoritatea celorlalți sateliți sovietici au încercat să salveze ce se mai putea din sistemul falimentar prin reforme radicale.
Connelly a strâns o cantitate impresionantă de informații și analize detaliate cu privire la un subiect vast și fascinant. Lunga sa introducere este în special bine scrisă și rezumă multe dintre cele mai importante lecții ce pot fi desprinse din acest tur de forță pe care-l reprezintă studiul său despre o parte a lumii care a jucat un rol esențial în istoria modernă. El își împarte cartea în cinci secțiuni: Apariția mișcărilor naționale, Declinul imperiului și ascensiunea politicii moderne, Europa de Est independentă, Europa de Est ca parte a imperiilor nazist și sovietic și De la comunism la iliberalism. Toate acestea sunt urmate de un eseu de încheiere scris clar, viguros, care alături de introducere reprezintă o mostră de cea mai bună scriere istorică, limpede, concisă și convingătoare.
Recomandările noastre
