The last shot of Leone

The last shot of Leone Netflix. Sursa foto: dreamstime.com

Mare găselniţă Netflix! Deşteaptă treabă! Cu mai puţin de 30 de lei pe lună poţi face o călătoire cinematografică altminteri greu de imaginat. Acum, la început de toamnă, amatorii de recuperare statică mai pot urmări încă una dintre marile epopei ale cinematografiei, ultimul film al marelui regizor italo-american, Sergio Leone. O epopee din care lipsesc versurile, dar cu o construcţie narativă impecabilă. O peliculă epocală menită să închidă trilogia gîndită de Leone, începută în 1968 cu Once Upon a Time in the West, şi continuată în 1971 cu Duck, You Sucker! Şi chiar dacă de la lansarea celui de-al doilea şi pănă în 1984 aveau să treacă 13 ani, la ceeea ce avea să fie succesul fulminant şi încununarea carierei marelui Leone, acesta nu a avut un moment de linişte pînă atunci cînd a găsit timpul, locul şi actorii potriviţi pentru a da viaţă operei sale primordiale care avea să fie şi cea de pe urmă.

Scenariul bazat pe romanul lui Harry Grey, The Hoods, aduce la lumină cea mai grea perioadă a Americii din secolul XX, aceea a Marii Depresiuni dublată de Legea Prohibiţiei, cînd zeci de milioane de americani trăiau de azi pe mîine stînd cu canţarolele la rînd în aşteptarea unui polonic cu mîncare. Este perioada în care bandele de cartier iau în stăpînire cvartalele, cînd poliţia americană este mai coruptă şi mai rasistă decît oricînd altcîndva. Din punct de vedere estetic pelicula lui Leone aproape că nu are egal. Fără a avea la îndemînă tehnicile de filmare şi de procesare ale zilelor noastre filmul este de o neasemuită frumuseţe, şi te aduce pînă într-acolo unde crezi că scenele sînt aievea. Absolut toate fotogramele, unghiurile subiective sau gros planurile vin într-o alcătuire aproape de perfecţiune.

Producţia şi postproducţia acestei minuni de celuloid au fost afectate de diverse evenimente. La sfârșitul filmărilor Leone avea zece ore de peliculă. Împreună cu Nino Baragli, editorul său, Leone a redus filmul la aproape șase ore dorind să-l lanseze iniţial în două părți. Boardul The Ladd Company, producătorii filmului, au refuzat categoric iar Leone s-a văzut obligat să intre din nou cu foarfeca în producţie. Aşa s-a ajuns iniţial la o peliculă de 4 ore și 29 de minute, dar odată cu premiera care a avut loc la festivalul de la Cannes 1984 – în afara competiţiei - Leone a oferit spre vizionare versiunea de 3 ore și 49 de minute, cea disponibilă şi astăzi pe Netflix. A fost un compromis făcut în favoarea distribuitorilor dar în detrimentul cinefililor, aceasta fiind versiunea care a ajuns şi în cinematografele europene.

La final, cîteva consideraţii cît se poate de personale. Cuplul Leone (regie) – Morricone (muzică) nu are, cel puţin din perspectiva mea, corespondent în istoria cinematografului. A fost o întîlnire stelară între două genii a două arte diferite dar care s-au îngemănat dumnezeieşte.

Ne puteți urmări și pe Google News

Pentru de Niro sau Joe Pesci rolurile lui Noodles sau Frankie Monaldi nu reprezintă în niciun caz rolurile vieţii. Cei doi s-au mai întîlnit în producţiile lui Scorsese (Good Fellas, Casino), de Niro avînd la activ şi alte roluri epocale: Taxi Driver, The Deer Hunter, Falling in Love, Flawless etc. Pentru James Woods însă interperetarea lui Max a fost steaua lui polară. În film îl regăsim şi pe Danny Aiello, unul dintre cei mai importanţi actori în roluri secundare ale marilor filme de la Hollywood, şi remarcăm debutul într-un film mare al divei de mai tîrziu, Jennifer Connely.

Dacă vreţi să cheltuiţi aproape 4 ore din viaţa voastră pe ceva care cu adevărat merită atunci Once Upon A Time In America este unul dintre cele mai frumoase cadouri pe care vi le puteţi face.

Enjoy!

Dacă ai date sau informaţii care pot deveni o ştire, transmite-le pe adresa pont@evz.ro