O prietenă care lucrează într-o primărie de pe coasta sudică a Spaniei mi-a scris zilele trecute. „Întreaga gestiune a fondurilor europene va fi un coșmar [...] avem prea mulți bani!”, mi-a scris ea. „Mi s-a spus să cheltuiesc 10 milioane de euro pe instalarea de panouri fotovoltaice pe 100 de clădiri publice. Dar nu cred că avem 100 de clădiri publice! E un oraș mic!”

Exemplul de față este un microcosmos al problemelor ce se învârt în jurul cheltuielilor de 750 miliarde de euro care vor fi dezlănțuite de fondul Next Generation EU (NGEU), menit a susține redresarea economică în urma pandemiei.

Inițiativa constituie o șansă unică de transformare a economiilor sudice ale Europei. Însă există riscul ca banii să fie irosiți pe proiecte inutile. Dată fiind politica toxică întinsă pe tot continentul, acest fapt presupune pericole pentru UE. Uniunea monetară a Europei a fost concepută ca o modalitate de reducere a decalajelor de competitivitate dintre țări. Însă în privința reformelor structurale progresul a fost lent. În privința productivității decalajul dintre nucleu și sud se extinde. Criza Covid-19 nu va face decât să accentueze aceste tendințe divergente.

Reformele au eșuat în sud pentru că s-a acordat prea puțină atenție modului în care ar trebui ele implementate efectiv. Fără o înțelegere mai bună a acestei probleme, e probabil ca NGEU să repete eșecurile anterioare.

În prezent stimulentele pentru reformă nici n-ar prea putea fi mai precare în sud. Guvernele sunt fragmentate și slabe. Mai multe partide politice au acum putere de veto asupra reformelor. Forțele populiste de la extreme vor reduce capacitatea de a se ajunge la înțelegeri prin intermediul centrului.

În plus, mulțumită acțiunilor Băncii Centrale Europene, presiunea pieței asupra guvernelor a dispărut. Costurile mici de împrumut le vor facilita amânarea reformelor. Mecanismul de Redresare și Reziliență, prin care vor fi direcționate 90% din fondurile NGEU, e lipsit de colți în privința condiționării economice.

Dezbaterea pe marginea condiționării a fost înșelătoare. Nimeni nu pretinde ca, după ce au fost lovite de o pandemie, populațiile din sud să fie acum expuse austerității fiscale sau unor noi suferințe sociale. Ceea ce nu înseamnă însă că ar trebui să uităm de reforme.

Banii, de unii singuri, nu vor soluționa problemele structurale. Gândiți-vă la programele sociale ale Spaniei privind piața muncii. Spania are în UE cea mai mare rată a abandonului școlar, a șomajului în rândul tinerilor și a contractelor de muncă temporare. Deja cheltuie peste 6 miliarde de euro pe an pe programe de ocupare a forței de muncă.

Totuși, conform autorității fiscale independente a Spaniei, nu există nici o probă care să indice că acești bani ameliorează șansele de angajare ale lucrătorilor. A arunca și mai mulți bani în sistem fără a face și reforme pur și simplu va consolida tarele sistemului.

În următoarele luni nu le va fi greu Comisiei Europene și guvernelor din UE să convină asupra unui plan de reformă în 50 de puncte. Problemele se vor ivi abia după ce respectivul plan va fi convenit.

Fără un cadru de guvernare al NGEU care să asigure adoptarea efectivă a reformelor, guvernele vor cheltui banii pentru a-și satisface nevoile electorale pe termen scurt mai degrabă decât pentru a implementa reforme cu un cost politic ridicat. De ce s-ar comporta ele diferit de data aceasta?

Pentru a se asigura buna guvernare, ar trebui luată în calcul o propunere făcută acum 15 ani de trei economiști de la Harvard: Ricardo Hausmann, Dani Rodrik și Andrés Velasco. Ei au propus o strategie care ar urma să stabilească prioritățile politice ale guvernelor „într-un mod care să utilizeze eficient puținul capital politic al reformatorilor”. În loc să încerce să implementeze liste lungi de reforme, care „rareori ajută”, ei propun un cadru de lucru pentru identificarea celor mai presante constrângeri asupra creșterii economice dintr-o țară anume.