Strategia pluto-populiștilor de a utiliza chestiuni de identitate pentru a convinge alegătorii să acționeze împotriva propriilor interese economice funcționează.

„Pentru prima dată în acest secol, printre țările cu mai mult de 1 milion de oameni se numără acum mai puține democrații decât regimuri nedemocratice.” Această propoziție alarmantă îi aparține istoricului Timothy Garton Ash de la Universitatea Oxford și e cuprinsă într-un eseu privind „Viitorul Liberalismului”. Observația lui reflectă o „recesiune a democrației”, după cum a numit-o Larry Diamond de la Universitatea Stanford. Alegerea lui Joe Biden în funcția de președinte al SUA este un motiv de ușurare. Însă povestea aceasta nu s-a terminat încă.

Pentru a înțelege ce se petrece trebuie făcută conexiunea între politică și economie. Branko Milanovic, un expert în inegalitate, a făcut acest lucru în „Capitalism Alone” [„Capitalismul Singur”], publicată anul acesta. Capitalismul a triumfat, argumentează el. Și are dreptate: economia de piață este într-adevăr triumfătoare. Dar, adaugă el, economiile capitaliste se asociază cu două sisteme politice distincte în economiile de vârf: modelul „liberal” al Americii și al aliaților ei, care constituie preocuparea domnilor Garton Ash și Diamond, și modelul „politic” al Chinei.

Dl Milanovic argumentează corect că democrația liberală este în sine un lucru bun; în plus, permite o auto-corectare pașnică. Oamenii chiar își doresc libertate, iar alegătorii americani s-au descotorosit de Donald Trump. Chinezii nu pot face același lucru cu președintele Xi Jinping. Argumentul în favoarea „capitalismului politic” este influent: funcționează. Ascensiunea Chinei a fost cu adevărat extraordinară. Iar mulți au și observat acest lucru. Un sondaj recent al Pew Research Center arată că în prezent mult mai mulți europeni consideră că prima economie a lumii e China față de câți consideră că SUA e, deși japonezii și sud-coreenii văd invers lucrurile.

Dihotomia dlui Milanovic e utilă, dar simplistă. Există și o a treia versiune a capitalismului: capitalismul demagogic autoritar. El se poate ridica pe ruinele comunismului, ca în Rusia actuală, sau din democrațiile anemice, precum în Brazilia sau Turcia. Capitalismul demagogic autoritar este un hibrid. La fel ca în sistemul chinez de capitalism birocratic autoritar, conducătorul este mai presus de lege și nu e supus răspunderii democratice - alegerile sunt o mascaradă. În schimb, puterea e personală, nu instituțională. Aceasta este politica coruptă a gangsterilor. Se bazează pe loialitatea față de persoană a lingușitorilor și a camarilei. Nucleul este frecvent constituit din membrii aceleiași familii, considerați cei mai de încredere dintre toți. Acesta e sistemul politic pe care dl Trump ar fi dorit să-l instituie în SUA.

Asemenea conducători sunt precum larvele viespilor care devorează păianjenul din interior. Ei reușesc să câștige un scrutin, iar apoi erodează bastioanele instituționale și politice ridicate împotriva cârmuirii personale pe perioadă indefinită. Dl Trump deține toate trăsăturile relevante: adevărul e acela pe care-l spune el; alegerile corecte sunt acelea pe care el le câștigă; iar funcționarul bun este funcționarul loial. El vrea să fie un autocrat. Este altceva decât a spune că el vrea să guverneze. Nici Nero nu era prea interesat de guvernare. Dar cu siguranță a fost tiranic.

Evenimentele din SUA au relevat două lucruri esențiale. În primul rând, instituții americane fundamentale, între care și instanțele, au opus rezistență tentativei lui de a răsturna alegerile. În al doilea rând, o proporție enormă a Partidului Republican (GOP) i-a susținut minciuna cum că alegerile ar fi fost măsluite. Fapt care evidențiază o altă realitate a ultimilor patru ani: conducerea GOP a făcut dovada unei obediențe absolute față de liderul ei, aproape până la ultima lui zvârcolire.

Nu e un fapt accidental. Este rezultatul logic al strategiei politice și economice a „pluto-populistului”. Dl Trump reprezintă emanația naturală a obiectivului strategic al clasei donatorilor - reduceri fiscale și de-reglementare. Pentru a-și atinge obiectivul, ei trebuie să convingă o mare proporție a populației să voteze împotriva propriilor ei interese economice, și fac acest lucru concentrându-se pe cultură și pe identitate. Strategia a funcționat și va continua să funcționeze: dl Trump poate că a plecat; trumpismul nu. Tipare nu cu totul diferite pot fi sesizate și în Regatul Unit al Brexit-ului. Concentrarea stângii cu studii superioare pe versiunea ei de politică identitară face fix jocul omologilor de la dreapta.

Dl Biden este un om de bun simț. Ceea ce dorește el să realizeze pe plan intern și extern este în mod evident logic. Dar se va confrunta cu o opoziție hotărâtă să-l facă să eșueze. De fapt, a face guvernul să eșueze este esența politicii de dreapta - acest lucru și incitarea furiei bazei electorale. Trebuie să fii orb pentru a nu vedea unde duc toate acestea. Donatorii nu sunt primii oameni bogați și puternici care cred, înșelându-se, că sunt capabili să controleze demonii demagogiei pe care îi creează.

După cum arată sondajul Pew, realitatea Americii dlui Trump a erodat încrederea lumii în competența și bunul simț ale SUA. Dl Biden va constata că-i va fi foarte dificil să recâștige acea încredere, nu pentru că oamenii n-ar crede în el, ci fiindcă nu cred în țara lui. Și, cum viitorul SUA în calitate de democrație liberală este încă incert, cauza ei va continua să aibă mari probleme la nivel mondial.

Democrația liberală are totuși un singur mare avantaj: principalul ei oponent. După cum observa Samantha Power de la Universitatea Harvard, rata medie de aprobare a Chinei, în peste 130 de țări luate la un loc, este 32%, conform unui sondaj Gallup. Și abia dacă s-a modificat vreun pic în decurs de 10 ani. Oamenii respectă China, dar nu o plac. China se confruntă totodată cu problema menținerii dinamismului economic în absența unui stat de drept credibil.

Nici unul dintre sistemele dominante de astăzi nu funcționează bine. Capitalismul e inovator, dar generează imense probleme sociale, politice și ecologice. Democrația liberală e corodată, chiar până în măduva ei. Însă politica autoritară care contestă democrația liberală e cu mult mai rea. Cârmuirea fără răspundere ministerială de către gangsteri ori birocrați brutali e profund deprimantă, chiar dacă cei din urmă sunt mult mai puțin incompetenți. Aceia dintre noi care continuă să creadă în libertate și democrație speră că dl Trump a fost [doar] avertismentul de care cu toții aveam nevoie. Dar mă îndoiesc. Nimeni nu este atât de orb precum egoiștii bogați care refuză să vadă. (Rador)

https://www.ft.com/content/47144c85-519a-4e25-9035-c5f8977cf6fd

Traducere: Andrei Suba