Terapia genetică, răsplătită cu Nobel

Terapia genetică, răsplătită cu Nobel

Doi americani şi un englez au obţinut ieri Premiul Nobel pentru Medicină pe anul 2007, pentru descoperirile lor pe cobai în domeniul transformării genelor cu ajutorul celulelor stem, informează Reuters.

Conducerea Institutului Karolinska din Suedia a motivat acordarea premiului în valoare de 1,54 de milioane de dolari prin faptul că beneficiile aduse de descoperirile celor trei cercetători vor fi vitale în câţiva ani.

Studiile celor trei oameni de ştiinţă au dus la apariţia unei noi ramuri a medicinei, cunoscute drept ţintirea genelor. Acest procedeu permite cercetătorilor să dezactiveze anumite gene, astfel încât pot analiza rolul fiecărei gene în parte pentru sănătatea umană.

Unul dintre cercetătorii americani premiaţi, de origine italiană, Mario Capecchi, a descoperit rolul genelor implicate în dezvoltarea organelor la mamifere, dezvăluind astfel o parte din cauzele anomaliilor la naştere.

Colegul său englez, Martin Evans, este specializat în studiul fibrozei cistice şi în terapia genetică a acesteia. Oliver Smithies, un om de ştiinţă american născut în Anglia, este implicat, de asemenea, în studiul terapiei genetice în fibroza cistică, talasemie, hipertensiune şi ateroscleroză.

„În concluzie, targetarea genelor la cobai acoperă toate câmpurile biomedicinei. Impactul acestui domeniu asupra înţelegerii modului în care genele funcţionează şi beneficiile aduse umanităţii vor fi din ce în ce mai mari în următorii ani“, apreciază conducerea Institutului Karolinska, citată de Reuters. În fiecare an, premiul pentru medicină deschide seria Premiilor Nobel.

Ne puteți urmări și pe Google News