Țepe cu vacanța de Paște. Cum ești păcălit la rezervare

Țepe cu vacanța de Paște. Cum ești păcălit la rezervareVacanţă. Sursa foto: Pixabay

Au apărut deja situații neplăcute legate de rezervările de Paște, clienții locurilor de cazare semnalează aceste aspecte. Proprietarii acestor pensiuni sunt cei vizați.

Țeapă cu avansul, de Paște

Pe forumurile de vacanțe au apărut deja tot felul de probleme legate de rezervările din perioada următoare.

„Am făcut o rezervare la o pensiune din România, prin booking.

Imediat am primit mesaj de la proprietar în care se solicită plătirea avansului de 50%, deși în rezervare scria că se plătește la proprietate.

Am plătit avansul, apoi m-a contactat proprietarul cerându-mi să anulez rezervarea de pe booking.com spunând că în mod normal nu are opțiunea de a rezerva doar o noapte, că este în neregulă rezervarea.

Destinații de vacanță

Sursa foto: Freepik.com

Apoi a fost de acord să ne cazăm acolo doar pentru o noapte, dacă anulăm rezervarea de pe booking. Eu am spus că nu am cum să fac asta pentru că rezervarea este nerambursabilă. (În caz de anulare, modificare sau neprezentare).

Ce să fac în acest caz? (Nu am mai pățit așa ceva până acum). Să anulez și să mă bazez pe cuvântul lui că nu îmi va retrage banii pentru anulare sau nu modifică rezervarea deja făcută?”, a întrebat o persoană.

„Te-a păcălit”

La acest comentariu, reacțiile au fost din cele mai diverse.

„Te-a păcălit, era deja un steguleț roșu la care trebuia să reacționezi și să contactezi booking când ți-a cerut bani în avans. Acum în al 12-lea ceas nu anula, nu mai vorbi cu proprietarul ci doar cu booking. Vezi ce sfaturi îți dă platforma”, a spus cineva.

„El vrea să nu mai plătească taxele la booking, practic să rămână el cu toți banii”, a mai comentat o altă persoană.

„E ca atunci când pui un agent de vânzări să-ți caute cumpărător pentru a-ți vinde casa, și după ce a găsit, proprietarul trebuie să-i dea comision și ca să nu-l mai plătească se apucă să sune direct cumpărătorul sugerându-i să-l mintă pe agenți că nu mai cumpără”, a mai concluzionat o altă persoană

Ne puteți urmări și pe Google News