Tentativă de asasinat pe aeroportul din Sibiu. O femeie a fost înjunghiată de fostul soț
- Dodo Romniceanu
- 4 mai 2016, 14:42
O femeie în vârstă de 46 de ani a fost înjunghiată la Aeroportul Internațional Sibiu, unde aterizase cu puțin timp înainte venind dinspre Stuttgart.
Femeia tocmai coborâse din avionul ce a venit din Stuttgart (sau Munchen, potrivit unor altor surse). A fost aşteptată de fiica ei şi de fostul soţ, de care a divorţat în 2014. Bărbatul a aşteptat-o pe fosta nevastă la Terminalul Sosiri cu un buchet de flori, conducând-o apoi spre terminalul vechi unde a înjunghiat-o de mai multe ori cu un cuțit, scrie tribuna.ro.
Sursa foto: tribuna.ro
”Bărbatul era un cunoscut al femeii, de fapt fostul soţ. Acesta a aşteptat-o la ieşire şi a înjunghiat-o de mai multe ori în zona toracică. Femeia a reuşit să scape cu viaţă, dar este în stare gravă”, au declarat surse din cadrul anchetatorilor pentru Mediafax. Aceleaşi surse spun că bărbatul a aşteptat poliţia pe trotuar şi s-a predat.
La rândul său, purtătorul de cuvânt al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu, Decebal Todăriţă, a declarat pentru că femeia a fost dusă în sala de operaţie, starea sa fiind gravă.