Inteligența artificială preia tot mai mult controlul. Asistenți digitali sunt viitorul
- Iulia Moise
- 5 februarie 2021, 17:28
Chatboţii, căutările vocale şi instrumentele de inteligenţă artificială (AI) pot ajuta afacerile din e-commerce să fie mai aproape de publicul țintă şi să-i pună la dispoziție informaţiile necesare atunci când are nevoie, arată estimările anului 2021, întocmite de o agenţie specializată în campanii Pay Per Click (PPC).
Tendinţe în e-commerce 2021. Potrivit datelor puse la dispoziție de Optimized, în prezent, cererea pentru dispozitive cu asistenţi digitali, precum Amazon Alexa, Google Assistant, Siri sau Bixby şi Cortana a crescut consistent. Astfel, oricare asistent de acest fel poate fi un canal pentru antreprenorii care vor să îşi optimizeze afacerea pentru internet.
„În 2021 şi în următorii ani accentul se va pune pe optimizarea conţinutului platformelor online pentru a putea fi accesibil şi asistenţilor digitali. În sfera PPC, Performance Marketing, accentul va fi pus pe cuvintele cheie relevante şi mai nişate, pentru ca utilizatorul să găsească mai repede şi simplu ceea ce caută.
În acest context, cuvintele cheie în asistenţii digitali au în plus o locaţie, distanţa sau un termen personalizat. De exemplu: pizza place near me, what are the most trending restaurants around me, what is the recommended diet plan în my country. La fel de bine pot fi identificate căutări de tipul: benzinărie pe ruta mea, dentist bun în zona mea (cu top rated în rezultate)”, se arată în analiza de specialitate.
Ba mai mult, peste jumătate dintre utilizatori aleg ca instrument căutarea vocală pentru a găsi informaţii despre servicii şi produse, iar tendinţa de creştere a Voice Search se datorează parţial progreselor uriaşe care au fost făcute în înţelegerea vorbirii umane cu algoritmi de învăţare automată.
„Tehnologia a avansat acum până în punctul în care algoritmii Google pot înţelege vorbirea umană cu o precizie de 95%. Acesta este acelaşi nivel ca a unui om real. Pe măsură ce tehnologia se îmbunătăţeşte, oamenii devin tot mai confortabili în ceea ce priveşte utilizarea comenzilor vocale. Această tendinţă va forţa companiile să îşi adapteze strategia de marketing SEO, PPC şi conţinut, astfel încât să se alinieze mai bine la căutarea vocală”, sunt de părere reprezentanţii Optimized.
Tendinţe în e-commerce 2021: machine learning (ML), o altă componentă vitală pentru e-commerce
Sursa citată mai transmite că o altă componentă tot mai importantă pentru e-commerce şi marketing este resursa de machine learning (ML) din AI.
„Până recent, valoarea reală a ML şi a AI în PPC a fost optimizarea procesului de licitare şi de ajustare a ofertelor pentru a permite un avantaj competitiv mai mare. De asemenea, a făcut posibile cunoştinţe vitale în testarea A/B a seturilor publicitare şi în direcţionarea cuvintelor cheie, sprijinind specialiştii în marketing în gestionarea campaniilor PPC mai eficiente şi mai economice.
În plus, AI şi ML permit raportarea automată, fluxurile de lucru dinamice şi identificarea şi analiza tendinţelor concurenţilor, generând valoare şi oferind informaţii în timp real care au un impact direct asupra succesului campaniilor de marketing PPC. Obiectivul final al Machine Learning în marketing, inclusiv PPC, este îmbunătăţirea rezultatelor.
Un bun exemplu de tehnologie bazată pe AI/ML în PPC este Google Smart Campaigns. Agenţii de publicitate au acces doar la puţine data points, cum ar fi CTR, afişări şi conversii, astfel că există foarte puţin control, vizibilitate sau transparenţă în campanie”, explică specialiştii.
Un element de referinţă al anului 2021 în materie de e-commerce este „asistent” pentru fiecare client (chatbot), tehnologie care este, deja, folosită în reţele sociale, în sistemul bancar sau chiar în aplicaţii de mesagerie ca WhatsApp, Slack ori WeChat.