Telespectatorii vor muta pe Antena 1. Asta e revenirea așteptată de bărbații români
- Feri Predescu
- 31 octombrie 2019, 18:10
Mihaela Călin revine, din noiembrie, la Observatorul Antenei 1 de la ora 16.00. De luni, 4 noiembrie, va prezenta tuturor cele mai importante știri ale zilei. Vedeta se reîntoarce după o pauză de cinci luni, timp în care a avut grijă de bebelușul născut în luna iulie.
Revenirea pe sticlă, la știrile de la ora 16,00, a fost anunțată chiar de Mihaela Călin. „Cele 5 luni de pauză de la Observator se apropie de final. Luna noiembrie înseamnă pentru mine reîntâlnirea cu voi. De luni ne vedem la Observator, la ora 16! Până atunci însă, împărtășesc cu voi ce am făcut de când nu ne-am mai văzut și vi-l prezint pe băiețelul meu. Petru a participat la prima lui ședința foto, ușoară și foarte frumoasă alături de Fifi Știe și de Adi Popa, care au știut cum să îl facă să fie încântat de ce se întâmplă, deși nu prea înțelegea mare lucru”, a scris prezentatoare în mediul online, potrivit cancan.ro.
Mihaela Călin prezintă Observatorul de la 13 și 16 de la Antena 1, de mai bine de 8 ani, iar acest lucru îi aduce fericirea și împlinirea de care are nevoie. Cu toate că muncește foarte mult, prezentatoarea TV nu și-a neglijat niciodată viața personală. “Fiecare își face viața după cum îi cere sufletul. Pentru mine cariera nu a stat niciodată în calea unei relații. Viața personală are cursul ei și trebuie să îți urmezi sufletul. Eu sunt cu cineva. Ne înțelegem foarte bine. Nu trebuie să facem compormisuri ca să avem timp și pentru noi. Îmi doresc un copil în viitor, dar nu fac o țintă momentan din acest lucru.”, a mărturisit Mihaela Călin pentru Ciao!
Mihaela Călin s-a cununat religios pe 7 octombrie 2018 cu Daniel Sava, bărbatul alături de care trăieşte o frumoasă poveste de dragoste. Nașii lor de cununie au fost Andreea Berecleanu și Constantin Stan. La nunta prezentatoarei TV au fost invitate multe vedete din trustul Antenelor, prieteni și membrii familiei. Evenimenul a fost cât se poate de secret.
La începutul lunii iulie, Mihaela Călin a adus pe lume un băiețel perfect sănătos, căruia i-a pus numele de ”Petru”, ales împreună cu nașa de cununie, Andreea Berecleanu. Perioada de recuperare s-a încheiat, iar acum Mihaela Călin este nerăbdătoare să ajungă la pupitrul știrilor.