Telefoanele SF primesc energie şi intră în producţie

Telefoanele SF primesc energie şi intră în producţie

S-au descoperit acumulatori cu o viaţă de zece ori mai mare. Viitoarea generaţie de smartphone-uri se pregăteşte să intre pe piaţă.

Designerii au tras cu ochiul la proiectele inventatorilor din industria tehnologică şi au pus pe hârtie gadgeturile care ar putea să apară în viitorul apropiat. Lumea vrea ca electronicele să aibă funcţiile celor din Star Trek, iar şefii laboratoarelor de cercetare ale companiilor gigant din IT spun că acest lucru se va întâmpla cât mai curând. Energie de zece ori mai multă Există deja prototipuri de telefoane ale căror display-uri le poţi curba sau răsuci, iar imaginea rămâne intactă. Sunt telefoane, deocamdată doar în laboratorul de invenţii, care îţi proiectează, cu ajutorul laser-ului, o tastură virtuală pe care poţi scrie. Însă există în impediment major: bateria. Toate aceste gadgeturi sunt mari consumatoare de energie, iar acumulatorul unui smartphone actual şi-ar da duhul în 2-3 minute. Însă, proiectele futuristice ar putea intra în curând pe linia de producţie. Inginerii de la Universitatea americană Northwestern spun că au inventat un model de baterie pentru telefoanele mobile care se încarcă în 15 minute şi stă încărcată mai mult de o săptămână, având o viaţă de zece ori mai lungă decât cele care există în prezent. Bateriile, care ar urma să le înlocuiască pe cele lithium- ion, sunt produse printr-o tehnologie bazată pe silicon. Mozzila Seabird. E un concept extrem de futuristic. Proiectul e produs de cei care au în grijă celebrul browser de internet. Ar putea avea o cameră de peste 8 megapixeli şi un ecran mare, tactil. Pe late ralele telefonului sunt montate două pro iec toare, pentru vizualizare de filme de exemplu. Mai are şi un fel de mouse tridimensional, în sensul că poţi controla telefonul de la distanţă, o tehnologie asemănătoare celei de pe jocurile de tip Kinect.

<iframe width="633" height="315" src="http://www.youtube.com/embed/WvxKGDDCZrk" frameborder="0" allowfullscreen></iframe> Flip. Acest smartphone are trei ecrane şi, în funcţie de ce vrei, îţi poţi schimba independent conţinutul sau poţi forma un singur display comun. De exemplu, poţi transforma unul dintre ecrane în tastatură, pe altul să stai pe internet, iar al treilea să ruleze un player muzical.

<iframe width="633" height="315" src="http://www.youtube.com/embed/Thfy1HF-2t4" frameborder="0" allowfullscreen></iframe> SAMSUNG SKIN Ecranul poate fi curbat şi e mult mai rezistent Gadgetul - prototip ar putea îndeplini mai multe funcţii. Prin câteva mişcări simple îl poţi transforma într-un ceas pe care să-l pui la mână. Dacă vrei să-l foloseşti ca GPS, îl îndoi la capete şi îl pui pe bord - îţi va da toate indicaţiile de drum şi nici nu ai nevoie de vreun suport, flexibilitatea lui Samsung Skin te va ajuta în orice situaţie. Evident, ca şi celelalte prototipuri, ar urma să aibă şi un mini proiector ataşat, pe care îl poţi folosi atunci când vrei să prezinţi nişte proiecte colegilor de seriviciu sau partenerilor de afaceri sau să te uiţi acasă la un film. Acest smarphone ar putea rula cu sistemul de operare Android, de la Google. Însă, datorită funcţiilor sale deosebite va fi un soft special, diferit de ceea ce există în prezent pe telefoane inteligente.

Ne puteți urmări și pe Google News

<iframe width="633" height="315" src="http://www.youtube.com/embed/vQSs5cjnfLo" frameborder="0" allowfullscreen></iframe> APPLE Un viitor iPhone ar putea fi transparent Fanii telefoanelor de la Apple aşteptau un iPhone 5 care să lase cu gura căscată industria tehnologică. Înainte de lansarea iPhone 4S, pe internet au apărut zeci de videoclipuri cu posibile variante ale noului smartphone Apple. N-a fost să fie, însă pe piaţă se vehiculează că echipa regretatului Steve Jobs lucrează la un model care va fi lansat începând cu anul viitor.

Sunt zvonuri că un posibil iPhone 5 va fi aproape în întregime transparent, ca o sticlă şi se va comporta ca un display de smartphone atunci când îl aprinzi. Practic, ar urma să aibă două ecrane, unul pe faţă, altul pe spate.

Dotările sunt uluitoare: proiector pentru tastatură virtuală, cameră de peste 10 megapixeli şi un procesor dual core, mult mai puternic decât ceea ce există în prezent.

<iframe width="633" height="315" src="http://www.youtube.com/embed/jxlzYC9mgPw" frameborder="0" allowfullscreen></iframe> SONY NEXTEP  Ceas de mână, tastatură virtuală, un dublu display Dacă vedeai în urmă cu vreo doi ani prototipul Sony Nextep, spuneai că e imposibil să apară mai devreme de 2020. E un fel de minicomputer pe care, prin câteva mişcări, îl pui la mână ca pe o brăţară. Se pare că, odată cu evoluţia bateriilor, de pe viitoarele telefoane inteligente nu vor lipsi proiectoarele la care poţi apela în diverse situaţii. Şi Nextep e gândit să aibă o tastatură virtuală, proiectată cu ajutorul tehnologiei laser.

Evident, fiind gândit ca un computer mic şi extrem de mobil, la o singură apăsare pe display ai la discreţie aplicaţiile de navigare pe interent, mesajele şi toate bucuriile multimedia pe care le avea căpitanul Piccard pe nava Enterprise. Deocamdată nu s-a vorbit nimic despre ce configuraţie ar urma să aibă acest model de telefon, însă cu siguranţă va fi una de top.

<iframe width="633" height="315" src="http://www.youtube.com/embed/Gwp5mP-LJrs" frameborder="0" allowfullscreen></iframe> Citiţi şi:

  • Începe războiul. Cele mai tari telefoane se vor cadou | VIDEO